Orașul de peste Prut cu cele mai FRUMOASE tramvaie
2602
Transilvania Reporter Pe străzile din Cluj circulă cele mai frumoase și mai colorate tramvaie din România. Este vorba de două tramvaie care au fost decorate de artiștii Ocu și Kero Zen.
Am aflat de ele de pe pagina de Facebook a primarului Emil Boc, al cărui mesaj a fost următorul:
„Primăria susține actul artistic și creativitatea, într-un oraș plin de talente și oameni creativi #ClujNapoca
Al doilea tramvai colorat de artiști circulă, din această seară, pe străzile din orașul nostru. Primul proiect a fost realizat prin procesul participativ pentru tineret Com'ON Cluj-Napoca 2016, ambele fiind realizate în colaborare de artiștii Ocu și Kero Zen.

Am participat cu plăcere la lansarea noului tramvai, ce a avut loc în spațiul H33. I-am felicitat, în numele clujenilor, pe artiști pentru implicare, munca depusă și pentru rezultat!
Industriile creative aduc valoare orașului în care trăim, iar astfel de proiecte punctuale sunt un semn al deschiderii comunității noastre și al încrederii pe care o avem în potențialul tinerilor noștri creativi.”
Pe 21 august a fost inaugurat cel de-al doilea tramvai din proiectul „Tramvaie colorate – Galerie de artă pe roți”, iar primul circulă încă de anul trecut.
Pentru „colorarea” celui de-al doilea tramvai au fost folosite 300 de tuburi de vopsea.
„Desenul este propria mea viziune asupra societății, a oamenilor care o compun. Frecvențele pe care se află oamenii le-am delimitat prin culoare. Am vrut să arăt legăturile care există între noi, într-un fel sau altul”, a declarat Kero pentru Transilvania Reporter.
De asemenea, una dintre motivațiile acestui proiect a fost și oferirea unei alternative creative la cantitatea mare de publicitate expusă în spațiul public.
Având în vedere că Bucureștiul este și mai sufocat de publicitatea agresivă, n-ar strica să avem astfel de proiecte și aici.
05.09.2024
11:59
15.04.2024
19:28
20.04.2023
07:30
17.02.2023
14:32
18.01.2023
19:59
16.12.2022
14:28
22.11.2022
13:11
10.10.2022
07:30
04.05.2022
19:59
12.12.2021
09:47
25.01.2021
20:00
25.01.2021
19:01
07.08.2026
11:49
07.08.2026
11:47
07.08.2026
11:33
07.08.2026
10:37
07.08.2026
09:59
07.08.2026
09:12
07.08.2026
08:53
07.08.2026
08:51
07.08.2026
08:46
07.08.2026
04:43
07.08.2026
02:54
07.08.2026
01:19
07.08.2026
01:10
07.08.2026
00:49
07.08.2026
00:38
07.08.2026
00:34
06.08.2026
23:34
06.08.2026
22:42
06.08.2026
22:40
06.08.2026
21:56
06.08.2026
21:31
06.08.2026
21:19
06.08.2026
20:47
06.08.2026
20:40
06.08.2026
20:03
Cod galben 07.08.2026, ora 9:30 - 08.08.2026, ora 05 – furtuni cu descărcări electrice
Incendiu la centrul logistic Wildberries din Ekaterinburg după un nou atac cu drone ucrainene
Incendiu la un depozit Wildberries din Ekaterinburg după un nou atac ucrainean cu drone
Tutun ascuns pe sub haine și motor auto nedeclarat, descoperite de vameși la Otaci și Palanca
















