OPINIE // Marile surprize din alegerile moldoveneşti și un film prost cu agenţi FSB

Victoria de etapă a Maiei Sandu nu aş socoti-o la surprize: ea şi-a făcut treaba aşa cum trebuie şi a colectat eficient voturile pro-Vest ale moldovenilor, atât acasă cât şi în diaspora. Dacă va confirma şi în turul II, asta nu va fi de fapt decât amânarea cu patru ani a victoriei din 2016, care i-a fost furată prin fraudă electorală masivă la Nistru, scrie Sorin Ioniță pentru contributors.ro.

Nu e vorba nici de procentele foarte mici ale candidaţilor unionişti, care au luat împreună doar 3%, deşi unul dintre ei venise pe ultima sută de metri cu propunerea exotică de a-l pune pe Traian Băsescu prim ministru pentru a realiza unirea (“schema Cuza”). Asta spune destul de puţin despre opţiunea unionistă în Republica Moldova care, deşi nu e predominantă, e sigur mai mare decât atât (poate şi de zece ori, în funcţie de modul cum formulezi întrebarea în sondaj).

Spune în schimb mult despre credibilitatea personală a liderilor care încearcă să se suie pe acest curent. Votul arată că nouă din zece moldoveni care optează pro-Vest prin intermediul României se aliniază în spatele soluţiei serioase şi realiste, neputând fi păcăliţi cu mărgeluţe colorate. Orice observator local ţi-ar fi spus asta şi înainte de alegeri, lucrurile erau clare; poate observă în fine şi partidele de la Bucureşti, cu o lungă istorie în a miza pe cai morţi la Chişinău.

Surprizele, după mine, sunt două. Cea mai mică e că preşedintele Dodon şi partidul lui socialist, altfel o maşinărie bine organizată la rele, s-au dovedit mult mai puţin abili decât vechiul oligarh Plahotniuc în a cumpăra voturi de la liderii din Transnistria. Unde altădată se revărsau de acolo microbuzele cu zeci de mii de cetăţeni aliniaţi pe tabel la urne, acum s-au prezentat pe acelaşi sistem doar vreo 14.000. E drept că Dodon a luat trei sferturi din aceste voturi, dar insuficient ca să facă diferenţa. Nici susţinerea Rusiei n-a contat la mare lucru, deşi în sprijinul său vorbiseră foarte contondent şi neuzual ministrul de externe Lavrov şi şeful spionajului extern Narîşkin (!) care au avertizat contra unor „revoluţii colorate” la Chişinău.

Kremlinul l-a ajutat cu fonduri şi consultanţi politici (ofiţeri FSB acoperiţi) în această campanie, dar Dodon are un aer de politician expirat, care mai poate face vizite externe în doar două direcţii: Moscova sau Muntele Athos, ca orice socialist balcanic, unde pune lumânări utile pentru popor. De fapt ruşii n-au fost vreodată prea încântaţi de personaj, mizând pe el doar ca opţiune între altele: în documentele lor interne era etichetat drept “ненадежный” (unreliable, tip în care nu poţi pune bază). E foarte probabil ca partidul să-l abandoneze dacă pierde, înlocuindu-l la indicaţia ruşilor cu Ceban, primarul de Chişinău, mai tânăr şi abil.

Cea mai mare surpriză e scorul peste aşteptări al lui Renato Usatîi, un personaj fabulos, combinaţie de Donald Trump şi Ostap Bender cum numai în fosta URSS poţi găsi: escroc de geniu cu gură bogată care trăieşte simultan în realităţi paralele, ca într-un joc de oglinzi. Deşi are doar 42 de ani, Netflix poate face deja un film de aventuri (prost) din viaţa acestui băiat care a reuşit să ia aproape 17% în primul tur, rupând o grămadă de voturi rusofile de la Dodon. L-a bătut spectaculos pe preşedinte pe diaspora Est, de exemplu, colectând voturile moldovenilor din Rusia, ceea ce confirmă că se apropie mazilirea lui Dodon; Maia Sandu a luat diaspora Vest, mult mai mare.

Spre deosebire de alţi politicieni moldoveni (ori români), Usatîi nu-i vreun analfabet, ci are diplomă în limbi străine, a fost olimpic la engleză în şcoală şi e charismatic în ambele limbi locale (română şi rusă). Are cetăţenie dublă, moldovenească şi rusească, şi o firmă în Rusia subcontractoare la compania publică de căi ferate a Federaţiei. Pentru oricine îşi imaginează cum e să te lipeşti la un contract cu CFR-ul românesc, e deja clar cum e să fii acceptat spălător de bani la căile ferate ale Federaţiei Ruse, o companie publică imensă cu mize majore: ofiţer FSB acoperit (echivalentul rusesc al SRI) ori, mai probabil, pion executant al unei asemenea reţele din serviciile secrete. Căile ferate erau conduse la vremea aia de Vladimir Yakunin, prieten personal cu Putin din primii ani post-sovietici la St Petersburg, finanţator al fundaţiilor de propagandă rusă în Germania şi aflat sub sancţiuni americane. Deci, cercul interior al puterii.

După ce a fost acuzat în Moldova de asociere cu crima organizată, suspendat cu tot cu partid din cursa electorală, iar la un moment dat chiar reţinut câteva zile în arest în ancheta de corupţie pe fostul premier Vlad Filat, Usatîi s-a refugiat la ai lui, la Moscova. De acolo a continuat să exercite mandatul de primar al municipiului Bălţi (al doilea oraş al ţării, în zonă tradiţional rusofonă), în mare parte pe Skype, dintr-un apartament: intervenţiile sale publice, cu şifonierul în spate, sunt de pomină.

Stilul lui e complet neuzual iar comparaţia cu Trump nu-i degeaba: omul e slobod la gură şi spune orice. Recunoaşte că a mituit alţi politicieni ca să-i ambaraseze; ce şi cât e adevărat, nu ştie nimeni, că în Moldova nu există justiţie care să ancheteze, ci doar kompromat. Publicului său îi place asta: a fost ales şi a doua oară primar la Bălţi. Ameninţă că va închide ambasada SUA şi va face în loc club de karaoke dacă Occidentul se mai amestecă în treburile interne ale Moldovei; iar la graniţa cu România va ridica un zid chinezesc. Redacţiile de ziare care-l supără vor fi de asemenea închise şi transformate în „La Plăcinte”.

Usatîi s-a judecat cu statul moldovean şi a reuşit să obţină anularea mandatului Interpol. Exact la vreme, pentru că la un moment dat ceva s-a întâmplat în Rusia – a furat de la cine nu trebuie, ori a supărat mafia FSB cu ceva – iar lui i s-a deschis acolo dosar penal pe spălare de bani. De aici treaba s-a sucit la 180* iar el a fugit înapoi în Moldova. Cetăţeanul Renato care se ascundea de justiţia moldovenească la Moscova a devenit azi cetăţeanul Renato care se ascunde de justiţia rusă în Moldova.

Ceea ce nu înseamnă ruptură de afacerile din Rusia, desigur, locul unde a devenit milionar, nu fiţi naivi. Serviciile secrete ruseşti nu sunt o ierarhie clară şi disciplinată, ci un ecosistem uriaş, cu multe ramuri, grupuri, interese şi rivalităţi interne, lideri informali care urcă în ierarhie sau cad în dizgraţie. Când te-ai stricat cu o gaşcă, poţi apela la alta, turna public jumătăţi de adevăr şi negocia şantaje utile cu jumătatea cealaltă, ori înşira cu tupeu minciuni gogonate tocmai în ideea că nimeni nu poate crede că minţi cu atâta aplomb, deci ceva-ceva trebuie să fie adevărat etc. Ăsta e sistemul, o ceaţă deasă populată de conmen.

În fine, aţi prins ideea cu personajul. El a dus o campanie electorală virulentă, colorată, care i se potriveşte mănuşă. A bătut în preşedintele Dodon ca la fasole, cu acuzaţii de corupţie şi referiri la viaţa lui personală şi legăturile cu Rusia (!). In teatrul absurdului post-sovietic, a dislocat o întreagă felie de vot pro-rusesc şi a întors-o contra la fel de pro-rusului Dodon, ieşind pe primul loc nu doar la el în Bălţi, dar încă în vreo trei raioane. A apărut astfel în Moldova un electorat rusofon radical şi anti-sistem – adică anti-partidul socialist – dar fără a fi pro-UE, desigur.

Marea întrebare pentru turul II este unde se va duce electoratul lui Usatîi. Suspiciunea multora este că el va tranzacţiona voturile cu preşedintele Dodon, însă observatorii locali sunt de părere că nu-i aşa simplu, după cât de mult l-a atacat pe acesta în campanie. Dacă va încerca să o facă, probabil mulţi votanţi ai lui vor sta acasă.
Lucrurile oricum sunt tare complicate, pentru că în Moldova parlamentul nu mai reflectă alinierea actuală a electoratului, în special după fuga din ţară a liderului Plahotniuc, fiind plin de ciorzvârte de foste partide şi migratori. Se vorbeşte de alegeri anticipate, dar după Constituţie ele sunt la fel de greu de declanşat ca şi în România, chiar dacă iese preşedintă Maia Sandu. Există partide care le doresc, pentru că ar câştiga din ele, primul fiind chiar partidul lui Usatîi; şi altele care nu le vor deloc, precum migratorii din parlament ori aripi din PSRM. Negocierea pe anticipate va fi cu siguranţă prioritatea zero a lui Usatîi înainte de turul doi.

Se murmură pe la colţuri şi ipoteza “neagră”, pe care prefer să n-o cred, că Usatîi ar avea mai multe butoane, unul din ele fiind la noi. Faptul că sora lui mai mică e căsătorită cu un cunoscut om de afaceri din Sibiu, prieten cu preşedintele Johannis, e o chestie ştiută şi care nu mi se pare relevantă în context: treaba datează de multă vreme şi nu pare să fi influenţat cu ceva aventurile suprarealiste ale fratelui Renato, ca politician ori biznesman în Federaţia Rusă.

Mai grav mi s-ar părea dacă se confirmă că diverşi consultanţi români, vag acoperiţi, au lucrat în echipa lui de campanie. Adică, după ce România s-a compromis 20 de ani cu oligarhul toxic Vlad Plahotniuc, acuma să-şi rupă definitiv gâtul cu un asemenea personaj de roman ieftin, cu vieţi alternative de epocă post-adevăr, aflat mult dincolo de capacitatea noastră de a controla lucrurile în spaţiul Est.