OPINIE // Lui Andrei Năstase i se poate ierta totul, pentru că el ne-a scăpat de CĂPCĂUN. Ce, Rusia? Mai lăsați-mă cu Rusia asta. Andrei Năstase știe ce face”
3669
„Până și unii dintre susținătorii lui Andrei Năstase nu înțeleg cum de acesta a putut vota pentru Rusia, sau unii dintre colegii săi de bloc, din blocul „ACUM”, la fel nu pot înțelege asta sau, poate, mimează că nu înțeleg, poate la mijloc este altceva, poate au convenit din timp cine și ce rol să interpreteze și acum joacă teatru”, scrie Dumitru Crudu într-un editorial semnat pentru Deschide.md.
Potrivit lui, lui Andrei Năstase i s-ar ierta totul. „Oricum ar fi, din cauza asta alianța nu s-a rupt. S-au revoltat cât s-au revoltat, dar nu l-au tras pe dreapta pe Andrei și nu au părăsit alianța. De, a greșit omul. Să-l iertăm că e și el om. Important nu e asta, ci că l-am dat jos pe Plahotniuc. Important e că dezoligarhizăm țara. În rest, ce contează dacă proeuropeanul Andrei Năstase a votat pentru Rusia imperialistă, că și-a dat votul pentru țara care ne-a ocupat o parte din țară și care face tot ce poate ca să ne țină cu capul în glod, asta nu contează, relevant e doar faptul că am scăpat de oligarh, nu-i așa?”
Pe lângă oligarh, Rusia lui Putin nu reprezintă niciun fel de pericol. Rusia care ne ține într-un permanent șah nu se poate compara cu oligarhul acela demonic, cu căpcăunul acela care de veacuri ne suge sângele, constată autorul.
„Lui Andrei Năstase i se poate ierta totul, pentru că el ne-a scăpat de căpcăun. Ce, Rusia? Mai lăsați-mă cu Rusia asta. Andrei Năstase știe ce face. Drept mulțumire, Rusia o să ne ocupe Varnița și alte localități de-ale noastre. Și Andrei o să se bucure, nu-i așa? O să se bucure că ne-a scăpat de oligarh.
Ei l-au creat pe căpcăun. Căpcăunul este invenția lor pentru a ajunge la putere, al lor și al serviciilor secrete rusești. Acum că au ajuns la putere, „se întâmplă lucruri stranii de tot pe globul nostru", vorba poetului. Justiția l-a „iertat” pe Usatâi, Grigorciuk a fost scos din pușcărie și a fost lăsat să-și ispășească pedeapsa acasă, Bolboceanu, acuzat de trădare de Patrie, a fost eliberat din pușcărie, i s-a redat libertatea lui Tranga, șeful SIS-ului a fost numit fără concurs, SIS-ul însuși a trecut sub controlul absolut al lui Dodon și te întrebi ce mai urmează. Poate, urmează să fie „iertați" și verii Țopa, să fie scos din pușcărie Platon, și să li se netezească drumul socialiștilor pentru a prelua puterea absolută în stat. După care Andrei va trece „frumos" în opoziție și va scoate iar lumea în stradă”, conchide autorul.
16.12.2025
18:25
383
Maia Sandu întărește relațiile cu Olanda și discută viitorul european al Moldovei la Haga
16.12.2025
16:28
455
Maia Sandu la lansarea Comisiei de Reclamații pentru Ucraina: avertisment despre pericolul nepedepsei agresiunii rusești
16.12.2025
14:10
526
Premierul Alexandru Munteanu subliniază la Forumul Justiției: Moldova trebuie să-și întărească sistemul juridic pentru un viitor european prosper
16.12.2025
13:46
492
Maia Sandu și Volodymyr Zelenskyy, întâlnire strategică la Haga pentru pace și integrare europeană
15.12.2025
19:02
1258
Maia Sandu deschide Conferința la Haga pentru instituirea Comisiei de Reclamații privind Ucraina
15.12.2025
17:50
861
ULTIMA ORĂ // Guvernul R. Moldova va deveni PROPRIETAR al infrastructurii petroliere aeroportuare. Autoritățile REFUZĂ să aprobe activității investiționale a SRL „Lukoil-Moldova” pe teritoriul R. Moldova
15.12.2025
15:54
750
Maia Sandu la Atena: pași importanți pentru aderarea la UE și consolidarea securității energetice a Moldovei
15.12.2025
09:18
1068
Putin vrea să-i trimită la RĂZBOI pe moldovenii care solicită permis de ședere sau cetățeania rusească. „Condițile speciale” oferite de ruși ar putea fi o mare capcană
798
Maia Sandu urează poporului evreu din Moldova un Hanukkah plin de lumină și speranță
1119
Maia Sandu în vizită oficială în Grecia pentru întărirea relațiilor bilaterale și discuții despre parcursul european al Republicii Moldova
16.12.2025
20:45
331
Rusia revendică din nou controlul asupra orașului strategic Kupiansk, în ciuda progreselor din negocierile de pace cu Ucraina
16.12.2025
20:28
285
Vreme în schimbare pentru 17.12.2025: Temperaturile cresc și vremea rămâne calmă
16.12.2025
19:41
329
EMA aprobă un nou vaccin Moderna mNexspike pentru adolescenți și adulți împotriva COVID-19 în Europa
16.12.2025
18:25
379
Maia Sandu întărește relațiile cu Olanda și discută viitorul european al Moldovei la Haga
16.12.2025
17:56
443
Reuniune la Bender: Experți în problematice economice și statistice discută integrarea cu standardele europene și armonizarea legislației pe ambele maluri ale Nistrului
16.12.2025
17:50
464
Decizia surprinzătoare a PSD: Partidul sprijină o moțiune simplă pe mediu alături de AUR, provocând discuții la nivelul Parlamentului European
16.12.2025
17:47
387
AIPA autorizează plăți considerabile pentru agricultori, inclusiv compensații pentru îngheț și furtuni
463
Condamnări de închisoare pentru doi inculpați implicați în spălarea a 4,4 milioane de lei de la Banca de Economii
16.12.2025
17:46
385
Ministra Agriculturii anunță măsuri temporare de susținere a fermierilor din Cahul în fața executărilor silite
522
Ministerul Agriculturii clarifică utilizarea termenilor "eco", "bio", "ecologic" și "organic" pentru produse sigure și conforme în Moldova
16.12.2025
16:29
420
Licitația pentru producători de energie regenerabilă cu capacitate mare începe oficial pe 19 decembrie 2025
16.12.2025
16:28
449
Maia Sandu la lansarea Comisiei de Reclamații pentru Ucraina: avertisment despre pericolul nepedepsei agresiunii rusești
16.12.2025
16:19
414
Liceul „Ion Creangă” din Fălești se transformă într-o școală model cu ajutorul Poloniei și Uniunii Europene
16.12.2025
16:12
459
Eveniment de dialog între MIDR și mediul privat pentru impulsionarea proiectelor de infrastructură în Moldova
16.12.2025
15:43
435
Programul remedial la matematică aduce rezultate remarcabile: rata de promovare la examenul de absolvire a crescut de la 3% la 52% pentru participanți
16.12.2025
15:12
488
Zelenski și SUA pregătesc planul de pace din weekend, posibile discuții la nivel înalt în curând
16.12.2025
14:28
558
Avocat din Chișinău, acuzat de escrocherie pentru înșelarea clienților cu expertize false și însușirea a 29 000 de lei.
16.12.2025
14:10
521
Premierul Alexandru Munteanu subliniază la Forumul Justiției: Moldova trebuie să-și întărească sistemul juridic pentru un viitor european prosper
16.12.2025
13:46
489
Maia Sandu și Volodymyr Zelenskyy, întâlnire strategică la Haga pentru pace și integrare europeană
16.12.2025
13:07
604
Nicuşor Dan, pesimist cu privire la pacea dorită de Rusia și apel la sprijin european pentru Ucraina în negocieri
16.12.2025
13:05
502
Elevii de la Colegiul Tehnic Agricol din Svetlîi beneficiază de noi instruiri practice datorită unei stațiuni moderne de procesare a producției horticole.
16.12.2025
11:41
479
Bărbat condamnat la 19 ani de închisoare pentru abuz asupra familiei și fiicei sale minore
16.12.2025
10:25
644
Tânără de 19 ani condamnată la 4 ani de închisoare pentru escrocherii cu accident fals la Chișinău
16.12.2025
10:21
691
Turcia doboară o dronă necontrolată deasupra Mării Negre în contextul tensiunilor crescute din regiune
16.12.2025
08:32
573
Horoscopul zilei 16.12.2025
Adrian Dupu, la întâlnirea cu aleșii locali din Cantemir: „Alegerile europarlamentare din 9 iunie sunt la fel de importante atât pentru România, cât și pentru R. Moldova”
VIDEO // Cine a CÂȘTIGAT alegerile parlamentare anticipate. PAS ar fi acumulat 55,1%, iar BeCS - 24%. În viitorul Parlament va fi și Partidul „ȘOR”. Prezentarea rezultatelor prealabile a sondajului AFTER POLL 2021
Cavcaliuc poate fi CERCETAT PENAL în perioada electorală, în pofida faptului că e candidat la funcția de deputat. Cum comentează PACE decizia CSJ
Nicolae Negru // Primul pas, Maia Sandu cu Volodymyr Zelenski
1 MDL
1 EUR
19.84
1 USD
16.88
1 RON
3.89
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40




Inapoi














