OPINIE // „Aprobarea Legii privind declararea benevolă și stimularea fiscală ar putea amâna până în 2019 acordarea unei noi tranșe de către FMI”
1501
Faptul că Parlamentul a aprobat modificările la Codul fiscal și Legea privind declararea benevolă și stimularea fiscală ar putea duce la amânarea acordării de către Fondul Monetar Internațional (FMI) a unei noi tranșe în cadrul programului pe trei ani semnat cu autoritățile de la Chișinău.
„După suspendarea asistenței macrofinanciare de către UE, o nouă veste proastă vine de la FMI. Misiunea de evaluare a FMI, care urma să vină pe 20 septembrie, va sosi la Chișinău doar în prima jumătate a anului 2019. Astfel, următoarea tranșă pe care Chișinăul a contat în acest an, ar putea veni în iunie-iulie 2019”, crede jurnalistul Vlad Bercu.
Acesta a argumentat de ce această tranșă va veni abia în a doua jumătate a anului 2019: „Trebuie să luăm în calcul faptul că, după alegerile parlamentare din 24 februarie, va mai dura formarea Guvernului. Apoi urmează evaluarea misiunii și procedurile birocratice de la FMI, care durează 2-3 luni”.
Sursa citată a mai adăugat că autoritățile au avut de susținut un examen serios în fața misiunii FMI, care s-a aflat într-o vizită la Chișinău din 13 septembrie până pe 20 septembrie. „Așadar, nu s-a discutat despre o nouă tranșă din FMI. Experții Fondului s-au informat despre situația macroeconomică și au purtat discuții privind politica bugetar-fiscală, politica monetară și alte politici relevante, în contextul programului existent susținut de FMI prin mecanismele de finanțare ECF (Mecanismul extins de creditare) și EFF (Mecanismul de finanțare extinsă). În ultimele luni, FMI s-a arătat îngrijorat de unele decizii ale Guvernului și a anunțat că va face o evaluare suplimentară a unor hotărâri. Este vorba de stimularea fiscală și amnistia capitalului”, afirmă Bercu.
Jurnalistul a amintit că, pe 26 iulie, chiar în ziua în care Parlamentul vota modificările la Codul fiscal și Legea privind declararea benevolă și stimularea fiscală, Reprezentantul Permanent al FMI în R. Moldova anunța că „opinia preliminară a experților FMI este că pachetul legislativ de modificări bugetar-fiscale și măsuri de amnistie a capitalului, aprobat de curând, nu se aliniază la obiectivele programului susținut de FMI”.
„Autoritățile, probabil, au trebuit să răspundă de ce a fost nevoie de o nouă amnistie fiscală după cea din 2007, care nu prea a excelat prin efecte majore. Și chiar dacă declararea benevolă nu se referă la demnitari de diferit rang sau persoane implicate în devalizarea celor trei bănci falite (Banca de Economii, Banca Socială și Unibank) și că se va face o verificare a veniturile declarate voluntar, oricum experții vor avea întrebări la care vor dori să aibă răspunsuri. Și nu doar pe această chestiune”, a precizat Vlad Bercu.
În concluzie Vlad Bercu, care l-a citat pe șeful misiunii FMI la Chișinău, a spus că e necesar ca autoritățile să promoveze în continuare politici prudente și să asigure avansarea reformelor pe parcursul duratei programului. Este esențial ca în perioada preelectorală autoritățile să se abțină de la cheltuielile bugetare neprevăzute.
De menționat că premierul Pavel Filip a declarat anterior că actualul Guvern nu a contat anul acesta pe o nouă tranșă din partea FMI și asta nu pentru că Guvernul nu ar fi îndeplinit o anumită condiție, ci pentru că nu va mai avea mandat să discute despre bani. Oficialul a mai adăugat că deja următorul Executiv va trebui să discute despre acordarea următoarei tranșe din partea FMI.
Programul pe trei ani al autorităților moldovenești, susținut de FMI, a fost aprobat la 7 noiembrie 2016. El este finanțat printr-un credit în valoare totală de 129,4 milioane de drepturi speciale de tragere (DST), sumă echivalentă cu circa 187 de milioane de dolari SUA, dintre care circa 115 milioane au fost deja alocate.
16.01.2026
11:26
415
Elveția investește 3,9 milioane de franci pentru integritatea IMM-urilor și reducerea birocrației în Republica Moldova
16.01.2026
10:40
421
Ministerul Energiei analizează șase proiecte inovatoare în Sandbox pentru digitalizarea și modernizarea sectorului energetic
15.01.2026
17:12
776
Republica Moldova accelerează integrarea energetică cu UE: noi piețe de electricitate, interconexiuni cu România și avans major la regenerabile
15.01.2026
15:37
916
Chișinăul cere Tiraspolului ridicarea posturilor neautorizate din raionul Dubăsari pentru a permite aprovizionarea satelor de pe malul stâng al Nistrului
14.01.2026
17:02
930
Investiții de peste 210 MILIOANE de lei în planuri urbanistice generale pentru 293 de localități din țară
14.01.2026
16:51
787
Granturi de milioane de euro pentru eficiența energetică a IMM-urilor din R. Moldova
14.01.2026
14:53
928
Expert în finanțe și guvernanță corporativă, Oleg Bivol preia funcția de secretar de stat la Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării
14.01.2026
13:33
827
Reforma întreprinderilor de stat: Moldova își întărește parteneriatul cu UE pentru modernizarea și administrarea eficientă a activelor publice
14.01.2026
12:27
778
Guvernul reglementează printr-un nou regulament calificarea și evidența instalatorilor de sisteme de energie regenerabilă în Republica Moldova
14.01.2026
12:11
977
Guvernul aprobă Programul de voluntariat internațional în întreprinderi, care va aduce tineri specialiști francezi să facă stagii în Republica Moldova
16.01.2026
15:09
46
„Apostolul Mihail”, tiran peste o familie timp de peste un deceniu: 68 de ani, condamnat la detențiune pe viață pentru trafic de persoane și viol
16.01.2026
15:07
66
Putin se oferă mediator între Israel și Iran, după discuțiile cu Netanyahu și Pezeshkian privind criza din Orientul Mijlociu
16.01.2026
14:45
246
MEC pregătește plan național 2026–2027 pentru susținerea și extinderea predării limbii găgăuze în autonomie
16.01.2026
14:27
327
Kremlinul salută deschiderea Italiei, Franţei şi Germaniei pentru reluarea dialogului cu Rusia, în pofida diviziunilor din tabăra occidentală
16.01.2026
13:55
300
Venezuela eliberează peste noapte mai mulți deținuți străini, inclusiv români, cehi și maghiari, acuzați de motive politice
16.01.2026
13:44
464
Autoproclamatul „apostol Mihail” din R. Moldova, care a exploatat o familie mai bine de un deceniu, condamnat la detenție pe viață. Bărbatul de 68 de ani a abuzat sexual două minore, iar ulterior le închidea într-un cuptor să le arate „cum e Iadul”
16.01.2026
13:13
338
Universitățile din Moldova își pregătesc profesorii în limba engleză pentru a atrage mai mulți studenți străini
16.01.2026
12:47
406
Războiul lui Putin din Ucraina a depășit durata „Marelui Război Patriotic” și zdruncină miturile istorice ale Rusiei
16.01.2026
11:26
409
Elveția investește 3,9 milioane de franci pentru integritatea IMM-urilor și reducerea birocrației în Republica Moldova
16.01.2026
10:53
364
Cercetarea și inovarea primesc peste jumătate de miliard de lei în 2026, cu 47 de milioane mai mult decât în 2025
16.01.2026
10:40
414
Ministerul Energiei analizează șase proiecte inovatoare în Sandbox pentru digitalizarea și modernizarea sectorului energetic
16.01.2026
10:35
467
Trump amână atacul asupra Iranului la cererea lui Netanyahu, dar păstrează opţiunea militară „cu degetul pe buton”
16.01.2026
10:18
631
Germania, tot mai sceptică față de UE: elita politică de la Berlin discută deschis sfârșitul Uniunii și un „nucleu dur” european pentru securitate
16.01.2026
09:29
477
Macron dezvăluie: Franţa asigură două treimi din informaţiile secrete folosite de Ucraina în războiul cu Rusia
16.01.2026
09:28
533
ANALIZĂ // Ce ar însemna UNIREA României cu Republica Moldova din punct de vedere economic: „Reprezenta o oportunitate strategică pe termen lung, dar și un efort economic pe termen scurt și mediu.”
16.01.2026
09:27
525
Cancelarul german admite: Renunțarea la energia nucleară a fost o eroare strategică serioasă
16.01.2026
08:29
448
Horoscopul zilei 16.01.2026
16.01.2026
08:24
412
SUA ar fi provocat deliberat pana de curent din Caracas pentru a ușura capturarea lui Nicolás Maduro
16.01.2026
07:34
531
Centrală electrică strategică distrusă la Harkov de ruși, milioane de ucraineni lăsați în întuneric și frig
15.01.2026
22:32
576
Maia Sandu, de Ziua Culturii: „Cultura ne ține uniți și ne apără identitatea și viitorul”
15.01.2026
20:23
806
Miliardarul Ronald Lauder, prieten vechi al lui Trump, acuzat că şi-a împins protejatul să „cumpere” Groenlanda şi să deschidă calea pentru afaceri cu litiu în Ucraina
15.01.2026
20:20
646
Vreme mai rece și cer senin în Republica Moldova, vineri 16.01.2026
15.01.2026
18:29
761
Trump amenință să trimită armata în Minnesota, invocând Legea insurecției, după violențele dintre ICE și protestatari
15.01.2026
17:26
853
Kremlinul avertizează că fereastra de negociere pentru Kiev se îngustează pe fondul discuțiilor mediate de Washington și Trump
15.01.2026
17:12
772
Republica Moldova accelerează integrarea energetică cu UE: noi piețe de electricitate, interconexiuni cu România și avans major la regenerabile
„Apostolul Mihail”, tiran peste o familie timp de peste un deceniu: 68 de ani, condamnat la detențiune pe viață pentru trafic de persoane și viol
Putin se oferă mediator între Israel și Iran, după discuțiile cu Netanyahu și Pezeshkian privind criza din Orientul Mijlociu
MEC pregătește plan național 2026–2027 pentru susținerea și extinderea predării limbii găgăuze în autonomie
Kremlinul salută deschiderea Italiei, Franţei şi Germaniei pentru reluarea dialogului cu Rusia, în pofida diviziunilor din tabăra occidentală
1 MDL
1 EUR
19.92
1 USD
17.12
1 RON
3.91
1 RUB
0.22
1 UAH
0.39


Inapoi














