Stiri
Operațiunea „Registru”
Important
12.05.2013
13:19
3149
3149
BANI PUBLICI // Aproape o sută de milioane de lei din bugetul de stat se vor duce pe apa sâmbetei
ÎS „Registru” a fost obligată de Curtea Supremă de Justiție (CSJ) să-i plătească 96 de milioane de lei unei companii a controversatului om de afaceri Boris Birștein, care anterior a perfectat acte de identitate pentru cetățenii R. Moldova. În pofida acestui fapt, ÎS „Registru” colaborează și astăzi cu această firmă care, însă, și-a schimbat denumirea și proprietarii.
Mariana RAȚĂ
Decizia CSJ ridică numeroase semne de întrebare. Anterior, mai multe instanțe de arbitraj internaționale au considerat nefondate pretențiile financiare ale companiei irlandeze „Intercomsoft” care a atacat în judecată ÎS „Registru” și Ministerul Dezvoltării Informaționale, solicitând achitarea unui prejudiciu de peste 104 milioane de dolari (!).
42 de milioane de dolari, prea puțin pentru Birștein
Firma lui Birștein a pretins această sumă ca răspuns la refuzul părții moldovenești de a prelungi cu încă zece ani contractul dezavantajos încheiat încă în 1996 cu „Intercomsoft”. Vă amintim că, potrivit acelui contract, ÎS „Registru” s-a obligat să-i plătească firmei irlandeze câte zece dolari din fiecare pașaport perfectat și câte 4,5 dolari din fiecare alt tip de documente. Din 1996 și până în 2006, când a fost reziliat contractul, cetățenii R. Moldova care și-au perfectat acte moldovenești i-au adus companiei „Intercomsoft” un câștig de peste 42 de milioane de dolari.
Cutia Pandorei, deschisă la Chișinău
Deși a obținut câștig de cauză și la Judecătoria de Circumscripție South New York, SUA, și la Curtea Internaţională de Arbitraj a Camerei Internaționale de Comerț din Paris, Franța, ÎS „Registru” a cheltuit peste 1,6 milioane de dolari, onorariu pentru o companie americană de avocatură pentru reprezentare în judecată. Ce-i drept, Curtea Internațională de Arbitraj de la Paris a obligat compania „Intercomsoft” să-i achite întreprinderii de stat moldovenești 635 de mii de dolari cheltuieli de judecată, dar ÎS „Registru” a decis că e prea puțin și a intentat o acțiune de judecată în instanțele judecătorești moldovenești.
Dubioasa cerere, depusă la 5 noiembrie 2010 de Ministerul Tehnologiei Informației și Comunicațiilor (MTIC) la Judecătoria Economică de Circumscripţie Chișinău privind încasarea de la „Intercomsoft” în folosul ÎS „Registru” a cheltuielilor de judecată în mărime de 1,6 milioane de dolari, a pus capăt șirului de „victorii” ale statului nostru în litigiul cu compania irlandeză.
„Logica” justiției naționale
În paralel cu cererea depusă de minister, „Intercomsoft” a depus o cerere în aceeași instanță, solicitând de la MTIC și „Registru” achitarea pagubelor în valoare de 104 milioane de dolari. Instanța, în persoana controversatului judecător Sergiu Namașco, a respins solicitarea instituțiilor de stat naționale și a admis cererea firmei străine, obligând ÎS „Registru” să-i plătească 71 de milioane de dolari. Aproape la fel a fost și decizia Curții de Apel Economică. Cu deosebirea că, de această dată, cunoscutul judecător Aurel Colenco a decis să micșoreze suma pretențiilor „Intercomsoft” până la 41 de milioane de dolari. Decizia din 25 aprilie curent a CSJ continuă „logica” justiției naționale. ÎS „Registru” a fost obligată să-i plătească firmei irlandeze 7,8 milioane de dolari (circa 96 de milioane de lei). Hotărârea este irevocabilă. Despre recuperarea cheltuielilor de judecată ale întreprinderii de stat nici nu mai poate fi vorba.
Interese ascunse
Întâmplător sau nu, dar eșecurile în judecată ale ÎS „Registru” în litigiul său cu „Intercomsoft” au început la scurt timp după ce compania irlandeză și-a schimbat denumirea și proprietarii (!). În 2005, compania israelită „Supercom”, fondatoarea „Intercomsoft”, a retras de la ultima împuternicirile de reprezentare a intereselor sale pe teritoriul R. Moldova şi și-a asumat direct răspunderea pentru toate acţiunile în judecată şi obligaţiunile care apar la executarea raporturilor contractuale cu ÎS „Registru”. Peste doi ani, în 2007, compania „Supercom” și-a schimbat denumirea în „Vuance”. Concomitent au fost schimbați și proprietarii. Din păcate, Ziarul NAȚIONAL nu a reușit să afle cine sunt noii stăpâni ai companiei israelite „Vuance”. Surse din cadrul MTIC ne-au sugerat însă că Birștein nu mai are nimic cu această firmă, iar noii proprietari trebuie căutați inclusiv pe teritoriul R. Moldova. Sunt sau nu cetățeni moldoveni în spatele acestei companii, nu știm. Cert este însă că, contrar experienței neplăcute avute cu „Supercom”, ÎS „Registru” a decis să încheie un contract de colaborare și cu succesoarea sa, „Vuance”. Astăzi, din fiecare pașaport moldovenesc perfectat, „Vuance” câștigă câte șase dolari, iar contractul cu această companie va expira tocmai în 2016.
Un dosar penal
Pierderile colosale în instanțele naționale ale ÎS „Registru” li s-au părut dubioase și ofițerilor de la Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice și Corupției. La 10 ianuarie 2012, CCCEC a pornit o urmărire penală pentru tentativă de însuşire prin escrocherie a bunurilor altor persoane în proporții deosebit de mari. Contactată de Ziarul NAȚIONAL, șefa Serviciului de presă al Centrului Național Anticorupție, Angela Starinschi, ne-a comunicat că dosarul încă se examinează și deocamdată nu a fost identificat vreun suspect.
„Ofițerii CNA încearcă să se clarifice de ce MTIC s-a adresat în instanțele naționale și cine a semnat cererea de chemare în judecată a „Intercomsoft”. Or, ca urmare a acestei adresări a ministerului, firma străină a câștigat milioane”, ne-a explicat Starinschi.
„Molojen a insistat”
Alexandru Oleinic, ministru al Tehnologiei Informației și Comunicațiilor în perioada în care a fost depusă cererea la Judecătoria Economică de Circumscripție Chișinău, a recunoscut pentru Ziarul NAȚIONAL că solicitarea de adresare în judecată a venit din partea fostului director al ÎS „Registru”, Vladimir Molojen.
„Domnul Molojen mi-a explicat că este necesar ca întreprinderea să-și recupereze cheltuielile de judecată și ne-a rugat să depunem noi cererea pentru că, dacă adresarea în judecată venea din partea ministerului, se evita achitarea taxei de stat și acolo era vorba despre o sumă frumușică”, a explicat ex-ministrul. Deși deciziile instanțelor naționale i se par de-a dreptul neverosimile, Oleinic nu crede că Molojen ar fi fost în înțelegere cu cei care astăzi vor pune mâna pe 96 de milioane de lei din bugetul ÎS „Registru”.
Încercările noastre insistente de a vorbi cu responsabilii de la ÎS „Registru” au eșuat. Serviciul de presă al instituției ne-a anunțat că va emite un comunicat de presă în care își va exprima poziția în acest caz.
Ministrul Tehnologiei Informației și Comunicațiilor, Pavel Filip, nu a răspuns la telefon.
96 de milioane de lei
Este suma prejudiciului pe care ÎS „Registru” a fost obligată să o achite firmei „Intercomsoft”, fiind echivalentă cu cea prevăzută în bugetul de stat pentru 2013 pentru reparația tuturor școlilor și grădinițelor din republică.
De ce deciziile instanțelor naționale sunt dubioase?
„Această decizie a CSJ creează un potențial de risc enorm. Vorbim despre procesul de documentare a populației, ceea ce este o responsabilitate directă a statului. Urmează să vedem cum a gestionat MTIC acest dosar, și în mod special ÎS „Registru”.”
Oleg Efrim, ministru al Justiției
„Avem mari semne de întrebare vizavi de faptul dacă aveau instanțele naționale competența de a examina acest dosar. Am solicitat explicații tuturor judecătorilor care au fost implicați în acest caz. Dacă vor exista motive, vor fi intentate proceduri disciplinare împotriva acestor judecători. Este straniu că Ministerul Justiției a aflat din presă despre acest dosar pierdut de ÎS „Registru”, chiar dacă toate instituțiile de stat sunt obligate să ne înștiințeze despre procesele de judecată de rezonanță pe care le au. E straniu că pe acest caz atât de important nu a existat comunicarea necesară cu MTIC și „Registru”. Ciudat e și faptul că, deși ar fi putut angaja un birou de avocați, „Registru” a decis să fie reprezentat în instanțele naționale de juristul întreprinderii”.

- Conform Acordului de leasing semnat între ÎS „Registru” și „Intercomsoft”, competenţa de examinare a litigiilor pe acest contract revine în exclusivitate Arbitrajului din Elveţia.
- Instanțele naționale au acceptat să examineze pretențiile „Intercomsoft”, chiar dacă le-au fost prezentate probe că acest litigiu a fost examinat de arbitrajele internaţionale care au dat câştig de cauză R. Moldova.
- Termenele de prescripție pentru judecarea acestui caz erau expirate.
- Judecătoria Economică de Circumscripţie și Curtea de Apel Economică au pronunțat sentințele în acest caz după adoptarea deciziei de lichidare a acestor instanțe. Conform prevederilor legale, acestea urmau să transmită dosarele spre a fi examinate de alte instanţe abilitate.
Iurie Leancă, prim-ministru interimar
„Această decizie a CSJ creează un potențial de risc enorm. Vorbim despre procesul de documentare a populației, ceea ce este o responsabilitate directă a statului. Urmează să vedem cum a gestionat MTIC acest dosar, și în mod special ÎS „Registru”.”
Oleg Efrim, ministru al Justiției
„Avem mari semne de întrebare vizavi de faptul dacă aveau instanțele naționale competența de a examina acest dosar. Am solicitat explicații tuturor judecătorilor care au fost implicați în acest caz. Dacă vor exista motive, vor fi intentate proceduri disciplinare împotriva acestor judecători. Este straniu că Ministerul Justiției a aflat din presă despre acest dosar pierdut de ÎS „Registru”, chiar dacă toate instituțiile de stat sunt obligate să ne înștiințeze despre procesele de judecată de rezonanță pe care le au. E straniu că pe acest caz atât de important nu a existat comunicarea necesară cu MTIC și „Registru”. Ciudat e și faptul că, deși ar fi putut angaja un birou de avocați, „Registru” a decis să fie reprezentat în instanțele naționale de juristul întreprinderii”.
Stiri relevante
10.09.2013
11:24
9919
Firma care administrează restaurantul „Golden Nica”, certată cu legea
10.09.2013
09:51
13573
Strugure gigant, descoperit la Cărpești! Cântărește peste patru kilograme
09.09.2013
14:15
10248
GALERIE FOTO // „Faimosul” restaurant „Golden Nica” – focar de infecție
09.09.2013
12:28
8338
VIDEO // Corman despre Rogozin: „Se părea că rușii o să dea drumul la armele atomice chiar a doua zi”
09.09.2013
11:22
4070
Intoxicație la nuntă // O persoană a murit, iar alte 20 sunt internate la Spitalul din Ungheni
08.09.2013
16:17
2565
Statul care va asista R. Moldova la reformarea Căilor Ferate
08.09.2013
11:23
2501
Patriarhul Kiril va avea o întrevedere cu încă un politician din R. Moldova, deşi nu a fost anunţată în program
08.09.2013
09:05
2738
FOTO // Patriarhul Kiril, întâmpinat cu trandafiri albi la Căpriana
07.09.2013
18:03
2489
REPORTAJ FOTO // Kiril a adunat trei preşedinţi ai R. Moldova la un loc!
07.09.2013
16:08
2706
FOTO // Preşedintele Nicolae Timofti l-a primit cu căldură pe Patriarhul Kiril. S-au îmbrăţişat şi pupat!
07.09.2013
08:57
9132
Malul lacului Costești-Stânca, proprietate privată
10.09.2013
11:24
10.09.2013
09:51
09.09.2013
14:15
09.09.2013
11:22
08.09.2013
16:17
08.09.2013
11:23
08.09.2013
09:05
07.09.2013
18:03
07.09.2013
16:08
07.09.2013
08:57
Top stiri
06.11.2026
02:31
175
Piesele de motor care sfidează legile universului
06.11.2026
01:47
316
Trump anunță un acord cu Rusia care ar putea cuprinde toată Europa
06.11.2026
01:35
290
Ursuleț cu inteligență artificială pentru copii de trei ani, replica neașteptată: „Nu te pot ajuta să te omor”
05.11.2026
22:45
413
Vreme schimbătoare în Moldova, între 6 și 12 noiembrie
05.11.2026
22:27
452
Președintele Paraguayului își anunță demisia în plină criză bancară și politică
05.11.2026
21:44
452
Cel puțin opt morți într-un atac armat în vestul Turciei
05.11.2026
21:21
482
Melania Trump speră ca armistițiul de la Oleşkî să deschidă calea unei păci durabile
05.11.2026
20:45
472
Șase morți și nouă răniți în incendiul devastator din Brooklyn
05.11.2026
20:00
483
Cel puțin 20 de zboruri europene, vizate de alerte false cu bombă
05.11.2026
20:00
579
Acțiunile SpaceX se prăbușesc, pe fondul scăderilor din sectorul tehnologic și AI
05.11.2026
19:59
487
Consiliul Național de Securitate se întrunește vineri pentru a examina securitatea cibernetică
05.11.2026
19:00
542
Apropierea celor două maluri și drepturile omului, discutate la Berlin
05.11.2026
18:55
539
Moldova ar urma să aibă un PIB de 39 de miliarde de dolari în 2040
05.11.2026
18:44
532
Moldova, pe locul 33 în clasamentul statului de drept din Europa în 2026
05.11.2026
18:27
505
Moldova: 77,37% dintre oameni folosesc internetul, potrivit datelor pentru 2025
05.11.2026
18:26
562
Meloni critică lipsa de coordonare a UE în negocierile de pace pentru Ucraina
05.11.2026
17:56
500
Eugeniu Osmochescu a participat la Forumul Economic Internațional Hongqiao de la Shanghai
05.11.2026
17:51
538
Zelenski speră la un sprijin american mai puternic după alegerile pentru Congres
05.11.2026
17:32
511
Valeriu Chiveri a discutat la Berlin despre procesul de reglementare transnistreană
05.11.2026
17:16
0
Fost șef al SBU: Unirea R. Moldova cu România e decizia Chișinăului. Cum pot Kievul și Bucureștiul să contracareze dronele rusești
05.11.2026
16:57
568
Vasile Tofan, după 100 de zile de guvernare: economie mai competitivă și pași spre integrarea europeană
05.11.2026
16:27
1246
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
05.11.2026
16:16
525
Experții de pe ambele maluri ale Nistrului au reluat dialogul social după doi ani de pauză
05.11.2026
16:12
491
Sinteza deciziilor Parlamentului în ședința plenară din 5 noiembrie 2026
05.11.2026
15:46
546
MEC a livrat școlilor din Chișinău manuale pentru înlocuirea exemplarelor deteriorate
05.11.2026
15:33
487
IGP reafirmă toleranța zero față de mită și consolidează sistemul de integritate
06.11.2026
02:31
06.11.2026
01:47
06.11.2026
01:35
05.11.2026
22:45
05.11.2026
22:27
05.11.2026
21:44
05.11.2026
21:21
05.11.2026
20:45
05.11.2026
20:00
05.11.2026
20:00
05.11.2026
19:59
05.11.2026
19:00
05.11.2026
18:55
05.11.2026
18:44
05.11.2026
18:27
05.11.2026
18:26
05.11.2026
17:56
05.11.2026
17:51
05.11.2026
17:32
05.11.2026
17:16
05.11.2026
16:57
05.11.2026
16:27
05.11.2026
16:16
05.11.2026
16:12
05.11.2026
15:46
05.11.2026
15:33
Actualitate
Parteneri
Stiri
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
DECRETE // Maia Sandu a RETRAS cetățenia R. Moldova pentru doi exponenți ai regimului separatist de la Tiraspol
Modelul ROMÂNESC la Chișinău // ASF sprijină dezvoltarea pieței de capital din R. Moldova: Soluțiile prezentate de Alexandru Petrescu la conferința BNM
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Maia Sandu a retras cetățenia Republicii Moldova pentru trei persoane
Punct de vedere NAȚIONAL
Curs valutar
Sondaj
Prietenii noștri