Omul care face lemnul să cânte. Cei mai renumiţi artişti îi comandă instrumente muzicale

Meșteșugărit: Vasile Jitaru este unul dintre cei mai apreciați producători de instrumente de suflat din R. Moldova și a deprins meseria de la un unchi de-al său care era cioban

Dacă până mai ieri confecționa fluiere pentru propria plăcere, astăzi a ajuns să le producă pentru cei mai renumiți cântăreți și ansambluri folclorice din R. Moldova. Fabricarea instrumentelor de suflat este mai mult decât o pasiune pentru el. Este un mod de viață. Recent, a devenit și membru al Asociației creatorilor de instrumente muzicale din R. Moldova. Fluierele meșterului au ajuns și peste hotarele țării.

Fluierele adevărate sunt cele din ebonită

În atelierul meșterului Vasile Jitaru găsești o varietate de fluiere și chiar cavale. Instrumentele de diferite mărimi strălucesc pe policioare. Unele sunt confecționate din lemn roșu, dar majoritatea sunt meșterite din ebonită. „Fluierele adevărate și de calitate sunt din ebonită, un material care conține cauciuc natural. Folosesc acest produs, deoarece este mai rezistent decât lemnul și nu crapă repede”, explică meșterul.

Pasiunea pentru acest instrument s-a născut atunci când mergea la păscut oile, iar drept mentor l-a avut pe moșul său, un fluierar înnăscut. „Mă trimiteau părinții, primăvara, cu oile să le pasc. Duminica sau când era vreo sărbătoare, mă duceam pe câmp împreună cu moșul tatei, care era cioban și cânta atât de duios, încât am rămas frapat de sunetele pe care le scotea. L-am rugat să-mi confecționeze și mie unul și drângăneam toată ziua. Desigur, fluierul nu era meșteșugit din lemn adevărat, ci din soc, dar pentru mine era important că puteam și eu cânta”, își amintește Jitaru.

Două zile de muncă

Patima încolțită în inima lui Vasile Jitaru l-a determinat pe parcursul vieții să se apuce singur de confecționat fluiere, mai ales că meseria pe care a învățat-o are tangențe cu acest instrument. „Eu știam de mic că îmi voi continua studiile la o școală profesională. Dacă unii se gândeau să devină medici sau profesori, eu nu m-am sfiit să o aleg pe aceasta. Așa că m-am făcut strungar. Mai ales că mai eram pasionat și de fier. Alegerea meseriei a pornit odată cu prima lecție petrecută în atelierul școlii din sat. Acolo era strung, iar eu mă antrenam în arta producerii instrumentelor de suflat”, spune el.

Sunetul fermecător produs de fluieraș necesită multă îndeletnicire. „La un fluier lucrez două zile. E o muncă tare migăloasă. Mai întâi, iau bucata de lemn sau de ebonită și o trec pe la strung, după care, înconjurat de cuțitașe, lupe și aparate de măsurat sunetele scobesc lemnul ca să țâșnească mai apoi cele șapte note muzicale. Cel mai dificil este să găurești bucata de lemn, dacă ai greșit cu un milimetru, s-a dus pe apa sâmbetei toată munca ta. La început am şi stricat ceva lemn, până am prins firul lucrurilor. E interesant să iei o bucată de lemn și să cânți la el”, povestește Vasile Jitaru.

„Nu am știut că era fluierar”

Deja de trei ani principala îndeletnicire a sa sunt fluierele. Dacă până acum a lucrat la uzină, acum s-a dedicat în totalitate pasiunii. „Fabrica s-a închis și am rămas fără lucru. Acasă mi-am adus toate materialele pentru fabricarea instrumentelor și m-am apucat serios de treabă. Mă bucur că am tot mai multe cereri”, zice acesta.

Soția sa, Maria Jitaru, nu se supără că soțul său petrece o groază de timp în atelier. „Uneori, stă până noaptea târziu, iar în alte zile poate să se scoale devreme, pe la cinci dimineața, și să se apuce de treabă. Când ne-am căsătorit, nu știam că e fluierar și l-am descoperit la un cules de struguri. Eram la țară, la mama mea și ne-am dus pe deal să strângem roada, dar el s-a așezat, a scos un fluier și a început să cânte. Nimeni nu înțelegea cine cântă, iar când au înțeles că e Vasile, mare le-a fost mirarea. Mama mea râdea și spunea că satul arde, da’ baba se piaptănă. Oricum, nu i-a zis nimic, cânta tare frumos”, își aduce aminte Maria.

Au ajuns și în Canada

Meșterul știe nu doar să confecționeze fluiere, dar și să le mânuiască cu o dibăcie de profesionist. Cântă și la acordeon, tobă, mai nou a învățat să cânte la caval. „De la fluiere din soc, cu timpul, am trecut la fluiere profesioniste. Mare mi-a fost bucuria când tatăl meu mi-a făcut cadou un fluier adus din România. Eram cel mai fericit copil, dar nu a durat mult, că niște băieți mai mari mi l-au rupt. Apoi, am avut și acordeon, și muzicuță. Îmi place tot ce este legat de artă, în special de muzică, așa că nu m-am obosit să învăț cât am putut despre această artă”, povestește nostalgic meșteșugarul.

Recunoscut pentru măiestria lui, meșterul are multe solicitări din partea ansamblurilor folclorice. „La mine se adresează cântăreți din diverse orchestre folclorice: „Lăutarii”, „Mugurel”, „Frații Advahov”. Am avut comenzi din Canada, iar mai recent am fabricat un fluier pentru Valy Boghean și m-am bucurat că sunt apreciat de așa cântăreți”, spune mândru fluierarul.