OMS ar putea implementa un program privind consolidarea sistemului de sănătate în R. Moldova: Nouă tone de medicamente și dispozitive medicale, oferite republicii noastre pentru gestionarea crizei refugiaților
1134
Organizația Mondială a Sănătății (OMS) pregătește un program de consolidare a sistemului de sătătate din R. Moldova, care va presupune expertiză, asistență financiară și proiecte de susținere a lucrătorilor medicali.
Anunțul a fost făcut marți la Chișinău de către directorul Biroului Regional pentru Europa al OMS, Dr Hans Henri P. Kluge, în cadrul întrevederilor avute cu prim-ministra Natalia Gavrilița, spicherul Igor Grosu și ministra Sănătății Ala Nemerenco.
„Misiunea mea în Republica Moldova este de a discuta și de a conveni asupra unui program de consolidare a sistemului de sănătate. Pentru cetățenii Republicii Moldova vom face tot ce ne stă în puteri pentru a spori calitatea actului medical, pentru a face mai accesibile medicamentele pentru întreaga populație și pentru a asigura accesul la sănătatea primară, inclusiv în zonele rurale”, a promis Dr Hans Henri P. Kluge în cadrul unei conferințe de presă susținută în comun cu ministra Ala Nemerenco.
Toți oficialii de la Chișinău cu care a avut întrevederi i-au mulțumit directorului Biroului Regional pentru Europa al OMS pentru asistența oferită R. Moldova de-a lungul anilor, dar și recent pentru gestionarea crizei refugiaților ucraineni.
Recent, OMS cu suportul Uniunii Europene a donat Republicii Moldova un lot de o tonă de medicamente și produse medicale și un alt lot de opt tone de medicamente, consumabile și truse medicale, dar și teste rapide pentru despistarea SARS-CoV-2.
Ministra Sănătății a anunțat că peste 1 300 de refugiați din Ucraina s-au adresat după asistență la instituțiile medico-sanitare publice spitalicești din Republica Moldova, dintre care peste 400 au fost spitalizați, inclusiv pentru tratamentul cancerului și pentru proceduri de dializă, fiind asigurați cu medicamentele necesare etc.
„Ne-am adresat partenerilor externi, instituțiilor internaționale pentru a obține suport. Mai multe state mebre ale UE și-au arătat disponibilitatea de a prelua unii pacienți. Deja am realizat unele transferuri de pacienți, dar mulți cetățeni ucraineni doresc să rămână în Republica Moldova pentru tratament. Astfel, este necesar ca să consolidăm capacitățile naționale ale sistemului pentru a oferi în volum deplin asistență medicală atât refugiaților din Ucraina, cât și cetățenilor noștri”, a menționat ministrul Sănătății.
„Colaborarea cu OMS rămâne a fi una importantă și consistentă. Ne dorim și în continuare o conlucrare productivă, orientată spre consolidarea pe termen lung a sistemului de sănătate din Republica Moldova”, i-a transmis oficialului OMS și prim-ministra Natalia Gavrilița.
Menționăm că, în perioada anilor 2020-2022, în contextul prevenirii și controlului pandemiei COVID-19, OMS a oferit R. Moldova asistență tehnică și donații esențiale sub formă de dispozitive medicale, echipament individual de protecție, medicamente, consumabile, remedii igienice etc., în valoare totală de circa 50 de milioane de lei.
Totodată, cu suportul tehnic al OMS, în aceeași perioadă a fost facilitată obținerea suportului din partea mai multor parteneri de dezvoltare, precum UE, USAID, Germania, Marea Britanie, Agenția Elvețiană pentru Dezvoltare și Cooperare, oferind sistemului de sănătate echipamente de protecție, generatoare, concentratoare de oxigen, pulsoximetre, monitoare și multe alte bunuri în valoare totală de circa 90 de milioane de lei.
24.02.2026
08:08
42
Horoscopul zilei 24.02.2026
24.02.2026
07:48
94
Banca Mondială: Ucraina are nevoie de 588 de miliarde de dolari pentru reconstrucție după război
24.02.2026
07:08
412
Zelenski îl avertizează pe Trump: America e „destul de puternică” să-l oprească pe Putin și nu trebuie să se retragă din sprijinul pentru Ucraina
24.02.2026
06:50
327
Atacuri cu drone rusești lovesc Zaporojie: cinci răniți și incendii în zone industriale și rezidențiale
24.02.2026
06:31
344
Explozie lângă gara Savyolovsky din Moscova: un polițist rutier ucis și doi răniți în urma detonării unui dispozitiv neidentificat
24.02.2026
03:17
462
Cercetătoare Meta AI, pusă în dificultate de agentul OpenClaw care i-a golit inboxul de emailuri
24.02.2026
01:58
539
SUA reduc prezenţa diplomatică la Beirut şi evacuează personalul neesenţial pe fondul tensiunilor dintre Israel, Hezbollah şi Iran
24.02.2026
00:28
525
Investitorii își împart pariurile între OpenAI și Anthropic: vechea „loialitate” din venture capital se destramă în cursa pentru inteligența artificială
24.02.2026
00:12
589
Ambasadorul SUA la Paris evitat pentru a doua oară convocarea la Quai d’Orsay, după criticile privind moartea activistului Quentin Deranque
24.02.2026
06:57
230
VIDEO // Reacția străinilor la melodia „Viva, Moldova” a lui Satoshi te face să crezi că este favorit la câștigarea trofeului Eurovision 2026: „Această melodie spune povestea noastră – a celor plecați"
24.02.2026
07:08
115
Zelenski îl avertizează pe Trump: America e „destul de puternică” să-l oprească pe Putin și nu trebuie să se retragă din sprijinul pentru Ucraina
24.02.2026
06:50
263
Atacuri cu drone rusești lovesc Zaporojie: cinci răniți și incendii în zone industriale și rezidențiale
24.02.2026
06:31
247
Explozie lângă gara Savyolovsky din Moscova: un polițist rutier ucis și doi răniți în urma detonării unui dispozitiv neidentificat
24.02.2026
03:17
416
Cercetătoare Meta AI, pusă în dificultate de agentul OpenClaw care i-a golit inboxul de emailuri
24.02.2026
01:58
512
SUA reduc prezenţa diplomatică la Beirut şi evacuează personalul neesenţial pe fondul tensiunilor dintre Israel, Hezbollah şi Iran
24.02.2026
00:28
500
Investitorii își împart pariurile între OpenAI și Anthropic: vechea „loialitate” din venture capital se destramă în cursa pentru inteligența artificială
24.02.2026
00:12
557
Ambasadorul SUA la Paris evitat pentru a doua oară convocarea la Quai d’Orsay, după criticile privind moartea activistului Quentin Deranque
23.02.2026
23:13
514
Explozie la o staţie dezafectată din Mîkolaiv: şapte poliţişti răniţi, anchetă privind un posibil atac terorist după incidentul mortal de la Liov
23.02.2026
22:52
469
Liderul Google Cloud AI explică cele trei frontiere esențiale ale modelelor de inteligență artificială
23.02.2026
22:19
485
Anthropic acuză trei laboratoare chineze de AI că au extras masiv capabilitățile lui Claude pe fondul disputelor SUA‑China privind exportul de cipuri
23.02.2026
22:17
446
Uber își lansează divizia de vehicule autonome pentru a deveni infrastructura-cheie a erei robotaxiurilor și livrărilor fără șofer
23.02.2026
21:59
485
Americanii distrug camerele de supraveghere Flock folosite pentru urmărirea imigranților
23.02.2026
21:23
626
Lech Walesa, despre Trump: trădător al Ucrainei sau lider excepțional care previne un război nuclear?
23.02.2026
21:05
496
OpenAI lansează „Frontier Alliance” și se aliază cu giganții consultanței pentru ofensiva pe piața enterprise până în 2026
23.02.2026
20:49
397
Startupul Guide Labs lansează Steerling-8B, primul LLM open‑source cu trasabilitate completă a fiecărui token în datele de antrenament
23.02.2026
20:47
483
Mărire de temperatură și ploi de februarie în Republica Moldova – marți, 24.02.2026
469
Fanii Xbox, în furtună după plecarea lui Phil Spencer și instalarea unei șefe cu profil de AI în fruntea diviziei de gaming
23.02.2026
20:23
491
Veto-ul Ungariei blochează al 20-lea pachet de sancţiuni UE contra Rusiei, în timp ce Kaja Kallas limitează diplomaţii ruşi la Bruxelles şi vizele pentru ruşii care au luptat în Ucraina
23.02.2026
19:33
455
Aplicația de știri Particle integrează AI pentru a extrage automat clipuri relevante din podcasturi și a le atașa articolelor din feed
23.02.2026
19:26
516
Unicornul cuantic finlandez IQM se pregătește de listare la bursă printr-un SPAC, la o evaluare de 1,8 miliarde de dolari
23.02.2026
19:24
448
Spotify lansează în Marea Britanie și alte piețe playlisturi create cu ajutorul inteligenței artificiale pe baza comenzilor text
23.02.2026
18:36
579
Hackeri chinezi au exploatat breșe VPN pentru a accesa rețelele a peste o sută de clienți Ivanti, inclusiv contractori militari
23.02.2026
18:02
524
Negocieri de pace Ucraina–Rusia, mediate de SUA, ar putea avea loc la sfârșitul săptămânii, anunță șeful de cabinet al lui Zelenski
23.02.2026
18:02
569
Atac ucrainean asupra conductei Drujba tensionează relaţiile cu Ungaria, care ameninţă să blocheze sancţiunile UE şi împrumutul pentru Kiev
23.02.2026
17:52
467
Nisporeni, desemnată Capitala Sportului 2026: investiții de 2 milioane de lei și zeci de evenimente pentru toate vârstele
Zelenski îl avertizează pe Trump: America e „destul de puternică” să-l oprească pe Putin și nu trebuie să se retragă din sprijinul pentru Ucraina
Atacuri cu drone rusești lovesc Zaporojie: cinci răniți și incendii în zone industriale și rezidențiale
Explozie lângă gara Savyolovsky din Moscova: un polițist rutier ucis și doi răniți în urma detonării unui dispozitiv neidentificat
Cercetătoare Meta AI, pusă în dificultate de agentul OpenClaw care i-a golit inboxul de emailuri
1 MDL
1 EUR
20.18
1 USD
17.12
1 RON
3.96
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














