OMORÂT de un pasager luat la întâmplare
3012
Un bărbat din Cahul a fost condamnat la ani grei de închisoare pentru omor intenţionat săvârşit cu deosebită cruzime şi tâlhărie.
Potrivit procurorilor, în iunie 2014, inculpatul a stopat un automobil pe traseu pentru a se deplasa spre Chişinău. Ajungând în raionul Ialoveni, inculpatul a solicitat şoferului să oprească maşina.
După ce au ieşit ambii din automobil, agresorul i-a aplicat şoferului mai multe lovituri de cuţit, victima decedând pe loc. După ce a săvârşit crima, inculpatul a sustras automobilul victimei cu care s-a deplasat spre domiciliul său, fiind reţinut în aceeaşi zi de oamenii legii.
Pentru omor intenţionat şi tâlhărie, inculpatul, în vârstă de 22 de ani, a fost condamnat la 24 de ani de detenţie. Prin aceeaşi sentinţă, instanţa a dispus încasarea de la inculpat în folosul succesorilor părţii vătămate suma de 50 de mii de lei drept prejudiciu material cauzat prin infracţiune.
07.07.2022
15:08
2518
Libanezul care și-a aruncat de la etajul patru pruncul de trei luni, 30 de zile de AREST în Penitenciarul nr. 13: De ce a recurs la acest gest monstruos
01.02.2019
07:30
3102
Și-a ucis familia după ce a furat economiile părinților și le-a trimis unei prostituate
29.01.2019
07:30
3654
CRIMĂ // Și-a ucis soția cu un plan diabolic
14.01.2019
20:03
3192
ORIBIL // Și-a ucis soția și a dat vina pe propria fiica
10.08.2018
20:02
2812
Și-a ÎMPUȘCAT soțul în cap dintr-un motiv absolut bizar!
22.07.2018
20:03
3025
Îngerul morții este chiar în spitale. Asistentă, între viață și moarte…
13.07.2018
08:30
2620
ORIBIL // O asistentă medicală a ucis 20 de pacienți. Motivul femeii
12.07.2018
19:04
2411
INCREDIBIL // Și-a ucis fiul ca să nu o ducă la azil
30.05.2018
08:02
3671
TRAGEDIE // Motiv incredibil pentru care băiatul de 9 ani şi-ar fi ucis bunica
12.05.2018
13:30
2558
SADISM // Braconierul s-a filmat în timp ce ucidea o căprioară
11.05.2018
18:15
2538
Tânără din Sudan, condamnată la moarte după ce și-a ucis soțul. Bărbatul o violase cu ajutorul rudelor
21.04.2018
16:04
1959
A căutat o femeie care să semene leit cu ea și apoi a ucis-o. De ce a făcut asta
94
Guvernul a încheiat consultările naționale pe reforma APL: peste 4500 de primari și cetățeni au venit cu propuneri pentru primării mai puternice și servicii publice mai aproape de oameni
20.03.2026
11:22
308
Maia Sandu discută cu ministra Muncii din Regatul Unit despre sprijinirea diasporei și conversia permiselor de conducere
20.03.2026
10:49
300
Curtea de Apel menține condamnarea șefului OT Ocnița al fostului PP „Șor” pentru finanțarea ilegală a partidului cu 1,66 milioane lei
20.03.2026
07:51
425
Horoscopul zilei 20.03.2026
19.03.2026
22:01
577
Traficul online generat de boți AI va depăși traficul uman până în 2027, avertizează șeful Cloudflare
19.03.2026
21:04
596
Meta mizează pe inteligența artificială pentru moderarea conținutului și renunță treptat la firmele externe
19.03.2026
20:41
606
Moldova se încălzește: vreme mai blândă vineri, 20 martie 2026
19.03.2026
19:36
614
Google introduce setarea „advanced flow” pentru sideloading de aplicații Android cu protecție suplimentară împotriva scam-urilor
649
Insulele Orkney, izolate de internet după avarierea cablului submarin; se așteaptă navă specializată pentru reparații
604
Facebook vânează influencerii de pe TikTok și YouTube cu oferte de până la 3.000 de dolari pe lună
19.03.2026
17:39
685
FBI închide site-urile grupării de hackeri pro-iraniene Handala după atacul devastator asupra companiei Stryker
19.03.2026
17:38
589
UNICEF extinde la nivel național programul „100 de povești citite”: 30.000 de cărți noi ajung în 1.200 de grădinițe pentru a încuraja lectura timpurie
19.03.2026
17:31
645
SUA cer companiilor să își blindeze sistemele Microsoft Intune după atacul în care hackeri au șters zeci de mii de dispozitive Stryker
19.03.2026
16:55
685
Anori, noul spin‑off X de la Alphabet, vrea să revoluționeze birocrația autorizațiilor de construcție și atrage 26 de milioane de dolari de la giganți imobiliari
19.03.2026
16:28
601
Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, în vizită la Fălești: proiecte de eficiență energetică și susținerea meșteșugurilor tradiționale
19.03.2026
15:58
648
Autoritățile americane de siguranță auto extind ancheta asupra software-ului Tesla Full Self-Driving în condiții de vizibilitate redusă
688
Chișinăul cere acces liber pentru jurnaliști în Zona de Securitate și anunță zboruri de aerofotografiere pentru actualizarea hărților naționale
19.03.2026
14:55
676
Uber se asociază cu Rivian pentru mii de robotaxiuri R2 autonome, într-un acord de până la 1,25 miliarde de dolari
19.03.2026
14:51
686
Șeful organizației teritoriale Hîncești a Partidului „Şor”, trimis în judecată pentru complicitate la finanțarea ilegală a formațiunii din fonduri ale unui grup criminal organizat
19.03.2026
14:46
777
Conferință la Comrat despre memoria istorică și războiul pentru apărarea independenței Republicii Moldova
609
4Chan ironizează amenda de 520.000 £ aplicată de Ofcom pentru încălcarea legii britanice a siguranței online
19.03.2026
14:21
650
Vicepremierul Osmochescu, în vizită strategică la Washington: noi proiecte economice, energetice și digitale cu Statele Unite pentru Republica Moldova
19.03.2026
14:10
725
Maia Sandu discută la Chișinău cu ministra italiană Marina Calderone despre cooperarea socială și sprijinul Italiei pentru parcursul european al Moldovei
19.03.2026
12:40
702
Maia Sandu, la Chișinău, despre Carta Socială Europeană: drepturile sociale, scut împotriva tentativelor de subminare a democrației în Moldova și în Europa
19.03.2026
12:24
642
Poliția își întărește pregătirea anticorupție și pe linia investigațiilor financiare
Maia Sandu discută cu ministra Muncii din Regatul Unit despre sprijinirea diasporei și conversia permiselor de conducere
Curtea de Apel menține condamnarea șefului OT Ocnița al fostului PP „Șor” pentru finanțarea ilegală a partidului cu 1,66 milioane lei
Horoscopul zilei 20.03.2026
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
17.53
1 RON
3.95
1 RUB
0.20
1 UAH
0.40

Inapoi














