Oficiali din R. Moldova, indezirabili în Federația Rusă: „Acest lucru este o recunoaștere a faptului că noi apărăm interesul național al R. Moldova, stăm ferm pe poziții în sprijinul Ucrainei și nu ne vindem țara așa cum o fac diverși trădători”
2106
Declararea persona non grata în Federația Rusă a mai multor oficiali de la Chișinău, inclusiv deputați ai majorității parlamentare și membri ai Guvernului, este „o recunoaștere a faptului că noi apărăm în mod principial interesul național al R. Moldova, stăm ferm pe poziții în sprijinul Ucrainei”, afirmă șeful diplomației R. Moldova, Mihai Popșoi.
„Cât privește faptul că sunt indezirabil în Federația Rusă, la fel ca o bună parte dintre colegii mei din Parlament, acest lucru este mai degrabă o recunoaștere a faptului că noi apărăm în mod principial interesul național al R. Moldova, stăm ferm pe poziții în sprijinul Ucrainei și nu ne vindem sufletul și țara așa cum o fac diverși trădători pentru o pungă cu arginți sau un avion plin cu bani”, a declarat astăzi vicepremierul Mihai Popșoi, în cadrul unui club de presă.
Ministrul Afacerilor Externe și-a exprimat speranța că instituțiile de drept din R. Moldova vor acționa „din ce în ce mai ferm pentru a reduce, ideal pentru a elimina” aceste practici ale unor „așa-ziși politicieni”, care, „fiind departe de R. Moldova, pompează resurse financiare aici pentru a destabiliza situația, pentru a ne abate de la cursul nostru de integrare europeană, pentru a corupe alegători, a organiza proteste”, reprezentând o amenințare la adresa securității statului.
În cadrul aceluiași club de presă, Mihai Popșoi a subliniat că, deși R. Moldova a reușit să stabilească, în ultimii ani, un nivel înalt al relațiilor bilaterale cu partenerii externi, în cazul Federației Ruse „avem cel mai scăzut nivel de relații din ultimii 30 de ani”.
„Acest lucru se explică cât se poate de clar – este rezultatul agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei, rezultatul uciderii zi de zi a copiilor, femeilor, bătrânilor... chiar ieri a fost acel atac asupra centrului comercial din Harkov, sunt atacuri constante practic asupra tuturor orașelor din Ucraina. Federația Rusă a susținut separatismul în Transnistria timp de 30 de ani, a alimentat diverse grupări din R. Moldova care au subminat stabilitatea, statul de drept, laundromatul rusesc nu s-a făcut fără contribuția unor figuri de acolo... Deci, atât timp cât va continua acest război barbar împotriva prietenilor și vecinilor noștri ucraineni, nu putem spera la îmbunătățire a relațiilor”, a punctat șeful diplomației de la Chișinău.
17.10.2026
23:23
17.10.2026
20:00
17.10.2026
19:49
17.10.2026
19:15
17.10.2026
18:45
17.10.2026
17:11
17.10.2026
12:55
17.10.2026
11:03
17.10.2026
11:01
17.10.2026
09:48
17.10.2026
23:23
17.10.2026
21:14
17.10.2026
20:23
17.10.2026
20:09
17.10.2026
20:00
17.10.2026
19:49
17.10.2026
19:15
17.10.2026
18:45
17.10.2026
17:11
17.10.2026
12:55
17.10.2026
11:03
17.10.2026
11:01
17.10.2026
09:48
17.10.2026
08:57
17.10.2026
07:36
17.10.2026
01:45
17.10.2026
00:36
16.10.2026
23:28
16.10.2026
22:30
16.10.2026
22:28
16.10.2026
21:40
16.10.2026
20:40
16.10.2026
20:21
16.10.2026
20:18
16.10.2026
19:55
Kremlinul acuză Kievul că respinge eforturile de pace ale SUA prin atacurile asupra rafinăriilor rusești
Administrația Trump tace în timp ce Rusia atacă firme americane în Ucraina
Ucraina susține că a distrus patru avioane și a avariat alte două într-un atac cu racheta Long Neptune asupra unui aerodrom din Rusia
Igor Grosu, lecție de DEMNITATE pentru Ion Ceban: „A făcut o declarație HALUCINANTĂ, antinațională. Când Rusia ne amenință, Ceban e de acord, iar când Moldova vrea să-și apere securitatea, el face spume la gură”
Trump anunță că Rusia va livra imediat milioane de tone de motorină pentru SUA și piețele mondiale, după discuțiile cu Putin
















