OFICIAL: „Școlile care nu vor fi pregătite nu vor primi autorizație de funcționare”


R. Moldova a înregistrat, în ultima săptămână, cel mai mare număr de infectări cu noul coronavirus, iar premierul Ion Chicu susține că acest lucru se întâmplă din cauza faptului că populația nu respectă deloc regulile sanitare.
Dacă lucrurile vor avea aceeași evoluție, autoritățile ar putea reveni la impunerea unor restricții, a declarat prim-ministrul astăzi, după întrevederea tradițională de luni de la Președinție.
„Explicația este simplă – nerespectarea cvasi-totală a regulilor sanitare. Din păcate, dacă trendul va continua să fie negativ, vom fi nevoiți să revenim la anumite restricții”, a spus Ion Chicu.
Aceeași sursă a precizat că anul școlar trebuie să înceapă în condiții de maximă securitate și cu respectarea strictă a normelor impuse de Comisia Națională Eextraordinară de Sănătate Publică.
CITIȚI și INSTRUCȚIUNI: Cum va proceda administrația instituțiilor de învățământ, dacă un elev va fi depistat cu COVID-19. Măștile la școală, condiție obligatorie
„Decizia redeschiderii instituțiilor școlare revine fondatorilor, iar cele care nu vor fi pregătite nu vor primi autorizație de funcționare”, a declarat premierul.










































































