Obligația impusă de autorități dă roade: Numărul polițelor de asigurare medicală procurate în ultima lună a crescut de ȘAPTE ori față de aprilie 2019
1923
Numărul polițelor de asigurare medicală obligatorie, procurate în luna aprilie curent, este de șapte ori mai mare decât în aceeași perioadă a anului trecut.
Președintele Igor Dodon a declarat astăzi, după ședința Centrului de Comandă de gestionare a crizei provocate de COVID-19, că în cele 13 zile ale lunii curente au fost cumpărate deja 2 100 de polițe.
Oficialul a explicat creșterea acestui număr prin faptul că cetățenii care revin acasă din străinătate în această perioadă semnează o declarație pe proprie răspundere prin care se obligă să procure polițele medicale în decurs de 72 de ore.
Totuși, numărul celor care cumpără primele pare mic în comparație cu numărul cetățenilor care revin acasă zilnic - între o mie și două mii de persoane, potrivit datelor Poliției de Frontieră.
Tot Igor Dodon a anunțat că, pe moment, în R. Moldova sunt înregistrați 21 de mii de șomeri, dintre care 3 812 au solicitat ajutor de șomaj în ultimele zile (câte 400 - 500 pe zi).
Menționăm că reporterii de la proiectul „Cu sens” au arătat că, potrivit Legii 1593 din 2002, cetățenii moldoveni care stau peste hotare mai mult de 183 de zile pe an nu trebuie să achite polița medicală obligatorie. Decizia Comisiei pentru Situații Excepționale, care stabilește că moldovenii care vor acasă trebuie să achite aceste polițe, va fi valabilă doar cât e stare de urgență.
24.03.2025
12:32
05.09.2020
17:44
18.08.2020
11:57
27.07.2020
17:00
10.07.2020
13:51
10.07.2020
08:30
01.07.2020
12:13
24.06.2020
11:46
23.06.2020
17:30
19.06.2020
16:36
27.08.2026
09:28
27.08.2026
08:13
27.08.2026
07:52
27.08.2026
07:39
27.08.2026
07:20
27.08.2026
03:56
27.08.2026
03:01
27.08.2026
02:07
27.08.2026
01:59
27.08.2026
01:54
27.08.2026
00:23
26.08.2026
23:42
26.08.2026
23:00
26.08.2026
21:56
26.08.2026
21:06
26.08.2026
21:03
26.08.2026
20:17
26.08.2026
19:59
26.08.2026
19:54
26.08.2026
19:51
26.08.2026
19:22
26.08.2026
19:03
26.08.2026
18:31
26.08.2026
17:36
26.08.2026
17:28
VIDEO // Gordon, despre adevărul INTERZIS din „temuta” Transnistria: „Armata rusă e un mit, la Cobasna nu mai e nimic, iar militarii lui Putin nu au cum să ajungă acolo”
DOC / Raport SIS și AIM: Mitul celor 20.000 de tone de muniții de la Cobasna, demontat. Efectele unei explozii ar fi doar locale, iar Moscova folosește SPERIETOAREA pentru a-și justifica prezența militară
Horoscopul zilei 22.08.2026
DOC // Averea noului premier, la vedere. Vasile Tofan a renunțat la venituri anuale de peste 600.000$ în mediul privat pentru a prelua conducerea Guvernului
Dronele ucrainene lovesc în adâncul Rusiei: cel puţin şase civili ucişi şi primul atac asupra unui depozit al companiei Ozon


















