Oamenii se pregătesc pentru DEZASTRU în Marea Britanie: Îşi fac PROVIZII de mâncare şi medicamente, îşi îngheaţă banii, iar guvernul extinde un comandament de criză cu operaţiuni în stil militar
6267
zf.ro Gospodării, spitale, producători, distribuitori şi autorităţi din Marea Britanie se pregătesc de ce e mai rău în aşteptarea Brexitului. Oameni şi companii îşi fac provizii de alimente şi medicamente, iar comandamentul de criză al guvernului a început să recruteze civili, cărora li s-a spus să se aştepte la operaţiuni în stil militar care vor dura şi doi ani, informează zf.ro.
Stocarea de produse ca pregătire pentru un Brexit haotic, deja evidentă printre producătorii şi importatorii britanici, poate fi observată de ceva vreme şi la gospodării, scrie The Associated Press. Circa 10% dintre clienţii retailerilor mari din Marea Britanie au început pregătirile pentru o retragere dezordonată a ţării din Uniunea Europeană, un scenariu în care vor fi impuse tarife pe produsele importate, precum alimente şi medicamente, şi alte restricţii comerciale, potrivit unui sondaj de opinie realizat de firma de cercetare a pieţei Kantar Worldpanel.
De asemenea, studiul a găsit că alţi 26% dintre cumpărători sunt gata să înceapă să-şi facă provizii. Cea mai mare parte dintre cei care îşi fac rezerve se concentrează pe alimente şi pe hârtie igienică. La mare căutare sunt şi medicamentele, alimentele congelate, băuturile răcoritoare, cele alcoolice şi produsele de curăţat. Cei care au votat pentru rămânerea Marii Britanii în UE au aşteptări mai sumbre şi sunt mai prevăzători decât cei care au ales Brexitul. Un alt sondaj, efectuat de Sky Data, arată că 28% dintre britanici îşi fac provizii în aşteptarea Brexitului sau se gândesc să facă acest lucru.
Nevine Mann este unul dintre oamenii prevăzători şi îşi face provizii încă din vara trecută pentru a se asigura că familia ei nu va duce lipsă de nimic după 29 martie, data la care Marea Britanie ar trebui să iasă din UE.
„Am decis că vom crea o listă de produse pe care le folosim frecvent şi rezistă în timp, apoi am început să adăugăm şi alte produse de fiecare dată când mergem la cupărături, de obicei o dată la două-trei săptămâni“, spune Nevine. În cămările gospodăriei ei pot fi găsite, pe lângă mâncare, medicamente comune şi produse de îngrijire personală din mărcile preferate. În plus, familia şi-a construit o instalaţie cu panouri solare pe acoperişul casei, şi-a amenajat trei locuri speciale pentru cultivarea legumelor şi a cumpărăt o mulţime de seminţe de legume.
Oamenii sunt încurajaţi să se aştepte la ce-i mai rău de incertitudinile care înconjoară Brexitul. Parlamentarii britanici ar trebui să voteze marţi în privinţa unui acord de Brexit produs de premierul Theresa May pe care l-au mai respins o dată. Sprijinul pentru o retragere fără acord creşte în Marea Britanie, arată cel mai recent sondaj de opinie. Studiul, realizat ComRes pe un eşantion de 2.000 de persoane, a găsit că 44% dintre alegători sunt în favoarea unui Brexit fără acord. Scorul este cu şase puncte procentuale mai mare decât în ianuarie, notează Euronews.
În noiembrie, Banca Angliei a avertizat că dacă Marea Britanie se împleticeşte afară din UE fără acord sau fără o perioadă de tranziţie pentru noi acorduri comerciale, economia britanică s-ar putea micşora cu 8% în doar câteva luni. Guvernatorul Mark Carney a spus atunci că jumătate din firme nu sunt pregătite pentru un Brexit dur, iar jumătate din cele care spun că au luat măsuri se plâng că nu sunt suficient de pregătite.
Între timp, guvernul britanic a început să recruteze civili pentru a lucra într-un centru de comandă de urgenţă înfiinţat pentru a se asigura că un Brexit dur nu va paraliza ţara, potrivit The Guardian. Note informative emise de Departamentul pentru mediu, alimente şi afaceri rurale către agenţiile de recrutare spun că centre de urgenţă pentru Brexit ar putea sta deschise „posibil până la doi ani“. Centrul de criză ar funcţiona non-stop. Modul de operare este în stil militar. Noii recruţi sunt ademeniţi cu 300-400 de lire pe zi. În aşteptarea Brexitului, furnizorii de insulină şi medicamente pentru tratarea diabetului îşi fac provizii. La fel fac şi bolnavii. „Am început să fac asta cu două luni în urmă“, spune pentru AFP David Burns, un profesor londonez în vârstă de 37 de ani. „De obicei mă aprovizionam cu insulină o dată pe lună. Acum o fac o dată la două săptămâni şi voi continua aşa până când sunt convins că totul este în regulă.“ În Marea Britanie trăiesc 3,7 milioane de diabetici. Unul dintre ei este premierul May. Aproape toată insulina lor este importată din Europa continentală. Un Brexit fără acord va avea cu siguranţă ca rezultat reintroducerea controalelor vamale şi sanitare la graniţe, ceea ce va duce la întârzierea transporturilor.
Furnizorii britanici au încercat să prevină orice probleme depăşind stocurile recomandate de guvern „ provizii care să dureze şase săptămâni. Novo Nordisk, care aduce jumatăte din insulina din Marea Britanie, şi-a dublat rezervele. Sanofi, din Franţa, produce insulină în Germania şi şi-a făcut rezerve de medicamente în Marea Britanie, inclusiv de insulină pentru a dură 16 săptămâni. Spitalele din sistemul public de sănătate se pregătesc şi ele pentru lipsuri de medicamente şi personal şi să anuleze sau să amâne operaţii în cazul unui Brexit fără acord, potrivit Sky News. Un spital ia în considerare creşterea siguranţei la farmacia sa de teama furturilor, iar managementul unui alt spital este îngrijorat că va urma un exod al infirmierelor spaniole.
Continuarea AICI.
06.05.2026
11:43
27
Guvernul consolidează instituțiile de mediu: centru de reacție 24/24, Agenție reorganizată și nouă autoritate de monitoring
06.05.2026
11:41
79
CFM își achită datoria istorică la salarii și reia funcționarea normală
06.05.2026
11:39
53
Procuratura Anticorupție cere pedeapsă mai dură și confiscarea milioanelor în dosarul Plahotniuc
06.05.2026
11:22
97
Guvernul pune ordine pe pășuni și fânețe: reguli noi pentru utilizarea durabilă a terenurilor agricole
06.05.2026
11:19
60
Moldova consolidează parteneriatul agricol cu Azerbaidjan la expoziția „Caspian Agro Week”
06.05.2026
11:08
258
Doi vasluieni, condamnați la închisoare și amenzi de sute de mii de lei după ce au încercat să vândă ilegal în Chișinău un BMW X7 închiriat
06.05.2026
09:20
331
Carolina Novac prezintă la IRENA transformarea accelerată a Republicii Moldova în tranziția energetică
06.05.2026
08:17
400
Horoscopul zilei 06.05.2026
06.05.2026
04:09
455
SAP bagă 1,16 miliarde de dolari în Prior Labs și deschide porțile pentru agenții NemoClaw în ecosistemul său AI
06.05.2026
01:23
492
a16z crypto lansează un nou fond de 2,2 miliarde de dolari în plină răcire a pieței cripto
06.05.2026
11:08
0
Doi vasluieni, condamnați la închisoare și amenzi de sute de mii de lei după ce au încercat să vândă ilegal în Chișinău un BMW X7 închiriat
06.05.2026
10:03
867
ULTIMA ORĂ // Vladimir Plahotniuc, prima reacție după condamnarea la 19 ani de închisoare: „A fost triumful puterii politice asupra legii”
06.05.2026
09:20
273
Carolina Novac prezintă la IRENA transformarea accelerată a Republicii Moldova în tranziția energetică
06.05.2026
08:17
362
Horoscopul zilei 06.05.2026
06.05.2026
04:09
431
SAP bagă 1,16 miliarde de dolari în Prior Labs și deschide porțile pentru agenții NemoClaw în ecosistemul său AI
06.05.2026
01:23
477
a16z crypto lansează un nou fond de 2,2 miliarde de dolari în plină răcire a pieței cripto
06.05.2026
00:53
496
Șeful ASML, despre dominația în tehnologia AI: „Nimeni nu ne poate ajunge din urmă în următoarele decenii”
06.05.2026
00:08
509
ASML, monopolul care alimentează revoluția AI: noul CEO Christophe Fouquet explică de ce concurența încă nu îl îngrijorează
05.05.2026
23:42
475
Volkswagen detronează Amazon și devine principalul acționar al Rivian, după un parteneriat de miliarde în zona vehiculelor electrice
05.05.2026
22:04
456
Pennsylvania dă în judecată Character.AI după ce un chatbot s-a prezentat drept psihiatru licențiat
05.05.2026
20:38
491
OpenAI introduce GPT-5.5 Instant, noul model implicit ChatGPT, cu mai puține erori și memorie contextuală extinsă
05.05.2026
20:22
572
Vreme senină și vânt mai activ în Republica Moldova, miercuri 06.05.2026
05.05.2026
19:52
569
Kaspersky descoperă un backdoor în Daemon Tools, atribuit unor hackeri chinezi, într-un atac pe scară largă asupra utilizatorilor Windows
05.05.2026
19:11
520
Gigantul Instructure, lovit de un atac cibernetic: hackeri fură datele a milioane de studenți din aproape 9 000 de școli
05.05.2026
19:10
486
Meta introduce AI care analizează înălțimea și structura oaselor pentru a depista și șterge conturile copiilor sub 13 ani de pe Facebook și Instagram
05.05.2026
18:26
497
ElevenLabs atrage BlackRock și vedete de la Hollywood într-o rundă de finanțare de 500 de milioane de dolari și ajunge la o evaluare de 11 miliarde
570
Chișinăul uniformizează treptat regimul fiscal și de mediu pentru agenții economici din regiunea transnistreană
05.05.2026
17:11
477
Coinbase concediază 700 de angajați și pariază pe inteligența artificială într-o restructurare amplă
05.05.2026
15:47
676
Sentință la Chișinău într-un dosar de abuz de serviciu și delapidare: 14 ani de închisoare pentru un inculpat, prescrierea pedepsei pentru altul și internare psihiatrică pentru al treilea
05.05.2026
14:27
747
VIDEO // Guvernul Bolojan a fost DEMIS cu 281 de voturi! Ultimele cuvinte ale premierului demis înainte de vot
05.05.2026
12:41
715
Ex-executor judecătoresc și doi complici, pedepse cu închisoarea și interdicții pentru licitații trucate și vânzarea la preț derizoriu a unui apartament
05.05.2026
12:18
640
Republica Moldova găzduiește pentru prima dată seria de evenimente „Study in Europe”, pentru integrarea în Spațiul European al Învățământului Superior
05.05.2026
10:51
687
FOTO // Ediția 2 Romanian Property Investments Day: investitorii revin în București pentru noi proiecte
05.05.2026
10:45
647
Bărbat din Chișinău, condamnat la 4 ani de închisoare pentru hărțuirea sexuală a unei colege cu dizabilități de auz și vorbire
05.05.2026
10:27
679
Dorin Junghietu, discuții la Bruxelles cu UE și SUA despre securitatea energetică și proiectele strategice ale Republicii Moldova
Edineț: Cinci ani de închisoare pentru un bărbat care și-a răpit copilul de un an și i-a pus cuțitul la gât atunci când femeia a vrut să-l recupereze
Douăzeci și două de filme moldovenești în cadrul proiectului Filme din Moldova – online (VIDEO)
Un muncitor a căzut în groapa șantierului, la Ciocana
Intenționa să ajungă în Europa, tranzitând ilegal Republica Moldova: Un ucrainean a fost reținut de către polițiștii de frontieră
1 MDL
1 EUR
20.17
1 USD
17.26
1 RON
3.86
1 RUB
0.23
1 UAH
0.39


Inapoi














