Stiri

O urmăreai cu sufletul la gură în copilărie, dar nu mai știi nimic despre ea. Cum a ajuns să arate acum Sclava Isaura

Monden 26.12.2017 17:20 Vizualizări3610
O urmăreai cu sufletul la gură în copilărie, dar nu mai știi nimic despre ea. Cum a ajuns să arate acum Sclava Isaura Sursa: perfecte.ro

Puține erau serialele pe care le urmăreau părinții noștri când eram mici. Când era însă pe cale să înceapă un nou episod din Scalava Isaura, toată familia se strângea în fața televizorului și stătea cu sufletul la gură până la terminarea lui.

Pe vremea când într-un apartament nu exista decât un televizor și doar câteva posturi TV difuzau seriale produse în străinătate, Lucelia Santos era o divă în toată puterea cuvântului, admirată de toate copilele și adolescentele.

Ajunsă la 59 de ani, actrița braziliană a celebrat recent 45 de ani de carieră și și-a anunțat fanii cu care păstrează legătura pe rețelele de socializare că a devenit bunică.

La 25 de ani de la „Sclavă Isaura”, Lucelia Santos este foarte activă profesional. Actriță, regizor și producător, Lucelia se poate mândri cu o carieră de invidiat în domeniul cinematografic. Santos a lucrat ca recepționeră înainte de marele debut, însă s-a descurcat de minune când în 1976 a primit rolul Isaurei.

Sursa: perfecte.ro

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.20 1 USD 18.01 1 RON 3.78 1 RUB 0.22 1 UAH 0.40 Curs BNM din 24.10.2026
Sondaj
Cum comentați proiectul Guvernului privind trecerea de la 32 de raioane la 3 regiuni mari (Nord, Centru, Sud)
Prietenii noștri