Stiri
O TONĂ de medicamente, donate Republicii Moldova de către OMS şi UE
Actualitate
06.03.2022
17:43
1526
1526
Organizaţia Mondială a Sănătății şi Uniunea Europeană au donat Ministerului Sănătății o tonă de medicamente esențiale și produse medicale prin intermediul mecanismului OMS pentru situații de urgență.
Ministra Sănătății, Ala Nemerenco, susține că este vorba de kituri de urgență cu medicamente de primă necesitate și pentru bolile netransmisibile.
Ajutorul umanitar va fi repartizat punctelor medicale amenajate în centrele de plasament pentru refugiații din Ucraina.
„Mulțumim USMF „Nicolae Testemițanu" și studenților anului III și IV de la Facultatea de Farmacie care au ajutat în procesul de distribuire separând și împachetând medicamentele din donația primită. Mulțumim Farmaciei Universitare pentru că a oferit spațiile sale pentru a realiza această activitate și depozitului SanFarmPrim pentru găzduirea donației.
Le mulțumesc tuturor pentru solidaritate, spirit înalt de voluntarism și că sunt alături cu noi, și împreună, cu cei care astăzi au nevoie de căldură, susținere, și foarte frecvent, asistență medicală - refugiații din Ucraina", a scris ministra Ala Nemerenco.

Stiri relevante
10.11.2026
11:59
58
Horoscopul zilei 10.11.2026
10.11.2026
10:41
314
Testări la biologie, chimie și fizică pentru elevi din 682 de instituții
10.11.2026
10:27
289
Republica Moldova și Comunitatea Transporturilor discută prioritățile pentru modernizarea transporturilor
10.11.2026
10:12
320
10 noiembrie: Ziua Internațională a Științei și sprijinul acordat cercetătorilor din Moldova
10.11.2026
09:55
354
Cum a folosit un bărbat inteligența artificială pentru a-și păstra vie amintirea bunicului
10.11.2026
09:10
332
Acțiunile Nvidia scad după ancheta privind relația lui Jensen Huang cu o presupusă spioană chineză
10.11.2026
09:03
376
Australia ia în calcul sancțiuni penale pentru companiile AI după atacul asupra OpenAI
10.11.2026
07:02
583
Discuțiile dintre Rusia și Ucraina, mediate de SUA, încep marți la Abu Dhabi; Europa trimite reprezentanți
10.11.2026
04:24
515
Qantas va externaliza 850 de posturi locale, majoritatea urmând să fie mutate în India
10.11.2026
04:14
592
Explozia de la uzina siderurgică din Turcia: bilanțul a ajuns la 17 morți
10.11.2026
03:42
801
Trump spune că SUA văd o „înclinaţie foarte puternică” spre încheierea războiului din Ucraina
10.11.2026
03:25
705
Zelenski: Succesele militare întăresc poziția Kievului în negocieri
10.11.2026
11:59
10.11.2026
10:41
10.11.2026
10:27
10.11.2026
10:12
10.11.2026
09:55
10.11.2026
09:10
10.11.2026
09:03
10.11.2026
07:02
10.11.2026
04:24
10.11.2026
04:14
10.11.2026
03:42
10.11.2026
03:25
Top stiri
10.11.2026
11:11
442
FOTO // Generația Aldea-Teodorovici merge mai departe. Doinița îi seamănă bucățică ruptă lui Cristofor
10.11.2026
10:41
302
Testări la biologie, chimie și fizică pentru elevi din 682 de instituții
10.11.2026
10:27
277
Republica Moldova și Comunitatea Transporturilor discută prioritățile pentru modernizarea transporturilor
10.11.2026
10:12
312
10 noiembrie: Ziua Internațională a Științei și sprijinul acordat cercetătorilor din Moldova
10.11.2026
09:55
345
Cum a folosit un bărbat inteligența artificială pentru a-și păstra vie amintirea bunicului
10.11.2026
09:37
433
FOTO // Portretul nevăzut al Ursulei von der Leyen: Cum a ajuns o mamă a șapte copii să ghideze Europa și să susțină parcursul european al R. Moldova
10.11.2026
09:10
323
Acțiunile Nvidia scad după ancheta privind relația lui Jensen Huang cu o presupusă spioană chineză
10.11.2026
09:03
368
Australia ia în calcul sancțiuni penale pentru companiile AI după atacul asupra OpenAI
10.11.2026
07:02
573
Discuțiile dintre Rusia și Ucraina, mediate de SUA, încep marți la Abu Dhabi; Europa trimite reprezentanți
10.11.2026
04:24
510
Qantas va externaliza 850 de posturi locale, majoritatea urmând să fie mutate în India
10.11.2026
04:14
587
Explozia de la uzina siderurgică din Turcia: bilanțul a ajuns la 17 morți
10.11.2026
03:42
799
Trump spune că SUA văd o „înclinaţie foarte puternică” spre încheierea războiului din Ucraina
10.11.2026
03:25
702
Zelenski: Succesele militare întăresc poziția Kievului în negocieri
10.11.2026
02:08
765
Trump: FBI investighează relația șefului Nvidia cu o presupusă spioană chineză
10.11.2026
00:38
1164
Aventura lui Jensen Huang are ecouri dincolo de Nvidia, pe fondul tensiunilor dintre SUA și China
09.11.2026
22:54
745
Vreme schimbătoare în Republica Moldova: prognoza pentru 10–16 noiembrie
09.11.2026
21:48
619
Vasile Tofan și Marta Kos, la aniversarea a 15 ani de activitate a EBA
09.11.2026
21:29
798
Franța acuză Iranul de atacuri cibernetice în masă asupra congelatoarelor din magazine și a băncilor de sânge
09.11.2026
19:49
726
Republica Moldova își pregătește economia pentru Piața Unică a UE: progrese și reforme prioritare
09.11.2026
19:09
661
Lilia Dabija: Reforma APL trebuie să aducă servicii publice de calitate în fiecare localitate
09.11.2026
19:09
667
Moldova și prioritățile europene, discutate de premierul Vasile Tofan și Marta Kos
09.11.2026
18:44
623
Turul IV al concursului pentru tinerii profesori: 303 de posturi didactice vacante
09.11.2026
18:27
627
România, pe locul 35 în clasamentul global al urmăririi influencerilor
09.11.2026
18:15
665
Moldova, pe locul 69 în clasamentul mondial al dependenței de comerțul internațional
09.11.2026
17:48
738
Donatorii au promis 278 de milioane de euro pentru repararea arcei de la Cernobîl
10.11.2026
11:11
10.11.2026
10:41
10.11.2026
10:27
10.11.2026
10:12
10.11.2026
09:55
10.11.2026
09:37
10.11.2026
09:10
10.11.2026
09:03
10.11.2026
07:02
10.11.2026
04:24
10.11.2026
04:14
10.11.2026
03:42
10.11.2026
03:25
10.11.2026
02:08
10.11.2026
00:38
09.11.2026
22:54
09.11.2026
21:48
09.11.2026
21:29
09.11.2026
19:49
09.11.2026
19:09
09.11.2026
19:09
09.11.2026
18:44
09.11.2026
18:27
09.11.2026
18:15
09.11.2026
17:48
Actualitate
Parteneri
Stiri
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Revenit de la Moscova, Igor Dodon îi cere Maiei Sandu grațierea Evgheniei Guțul, omul de încredere al lui Ilan Șor
Avocat trimis în judecată: ar fi primit 5 800 de euro și 22 000 de lei pentru influențarea a două dosare
Punct de vedere NAȚIONAL
Curs valutar
Sondaj
Prietenii noștri