O țară de lângă România va deveni membru NATO luna viitoare
2508
sursa: google.ro Oficialii NATO au comunicat că Muntenegru va fi oficial cel de-al 29-lea stat al NATO la 5 iunie, când la Washington vor fi depuse toate documentele de aderare la Tratatul Nord-Atlantic. Deja de joi, premierul muntenegrean, Dusko Markovic, a participat la summitul NATO de la Bruxelles.
Reamintim că Olanda este singurul stat din cele 28 de state membre NATO care nu a ratificat documentele de aderare a Muntenegrului la NATO, dar se aşteaptă ca la 1 iunie această procedură să fie finalizată. Atunci, secretarul general NATO, Jens Stoltenberg, va invita în scris Muntenegru să adere la NATO.
Odată cu aderarea Muntenegrului, NATO va controla întregul litoral al Mării Adriatice, deoarece Albania, Croaţia, Slovenia şi Italia sunt deja membre NATO.
În iulie 2016, Moscova a apreciat că, prin primirea Muntenegrului, „NATO continuă politica confruntării pe continentul european şi stabileşte noi linii de demarcaţie”. Însă secretarul general NATO a apreciat că aderarea Muntenegrului la NATO este „importantă pentru Balcanii de Vest şi demonstrează că uşile acestei alianţe politico-militare sunt deschise pentru noi state membre.
Sursa: capital.ro
04.12.2024
09:14
1531
România ar fi cea mai indicată să APERE R. Moldova de DRONELE rusești. Secretarul general al NATO: „Puteţi fi siguri că R. Moldova se află foarte mult pe radarul nostru şi că vă respectăm ţara, respectăm conducerea”
12.09.2023
09:53
2026
R. Moldova, tot mai aproape de NATO. Igor Grosu: „Toată minciuna aceasta clădită de Kremlin de zeci de ani, de a face un bau-bau din NATO, se risipește. Lumea asociază NATO cu stabilitatea, cu liniștea, cu PROSPERITATEA”
12.07.2023
11:37
1858
Mircea Geoană, după reuniunea miniștrilor de Externe din NATO, cu partenerii din R. Moldova, Georgia și Bosnia și Herțegovina: „Alianța va continua să susțină dreptul partenerilor de a-și decide singuri aranjamentele de securitate”
31.05.2022
12:17
7083
Argumentul prin care Maia Sandu îl reduce la TĂCERE de Dodon. „R. Moldova e neutră, dar are și ARMATĂ… E firesc ca armată să nu meargă cu SAPA, dar cu echipamente corespunzătoare”
10.01.2022
15:27
3172
R. Moldova optează pentru INTENSIFICAREA cooperării cu NATO. Nicu Popescu: „Doar POPORUL poate decide care sunt cele mai potrivite modalități de asigurare a SECURITĂȚII”
18.01.2019
13:39
3942
Principalele AMENINȚĂRI pentru NATO
04.12.2018
08:30
2403
Rusia a ATACAT informatic un stat membru NATO. Există confirmare oficială
22.08.2018
18:30
2573
Putin, semnal de alarmă: Rusia trebuie să reacţioneze …
20.07.2018
09:02
2299
Ultimul cadou făcut de Trump lui Putin trimite FIORI RECI în estul Europei
16.07.2018
10:03
2637
Legătura ȘOCANTĂ dintre Hitler și NATO // Cum a fost „albit” șeful de stat major al armatei naziste
14.07.2018
10:05
2400
Trump și NATO. Macron, informații din spatele „scenei”
11.07.2018
19:10
4537
FOTO // Iohannis, în spatele lui Trump la poza de grup de la summit-ul NATO
21.03.2026
04:32
181
Anthropic acuză Pentagonul de neadevăruri și represalii politice după ruperea contractului de AI anunțată de Trump
21.03.2026
02:45
286
Juriu din California: Elon Musk a indus în eroare investitorii Twitter pentru a forța ieftinirea achiziției de 44 de miliarde de dolari
20.03.2026
23:29
396
Microsoft reduce prezența Copilot AI în Windows 11 după feedbackul utilizatorilor
20.03.2026
21:01
414
Cer tot mai acoperit și răcire ușoară în Republica Moldova, sâmbătă 21.03.2026
472
Gigantul financiar Hargreaves Lansdown anunță că a rezolvat problemele IT care au blocat accesul a mii de clienți
20.03.2026
19:41
457
SUA acuză guvernul iranian că orchestrează gruparea de hackeri Handala, responsabilă de atacul cibernetic asupra companiei Stryker
20.03.2026
19:29
500
Jeff Bezos mută centrele de date în orbită: Blue Origin cere aprobarea SUA pentru o rețea de peste 50.000 de sateliți în spațiu
20.03.2026
19:12
469
Trump vrea control federal total asupra legislației AI și mută responsabilitatea pentru siguranța copiilor pe umerii părinților
446
Editura americană retrage romanul horror „Shy Girl” după acuzații de folosire a inteligenței artificiale
20.03.2026
18:37
440
Startupurile de inteligență artificială înghit capitalul de risc global: finanțări record și randamente promițătoare pentru fondurile noi
20.03.2026
18:01
563
MEC alocă 7 milioane de lei pentru 60.000 de cărți noi în biblioteci școlare și lansarea laboratoarelor literare CHILL Network în Chișinău
20.03.2026
15:07
555
De ce cea mai bună miză pe inteligența artificială ar putea fi investiția în infrastructura energetică
463
Defecțiune IT la Hargreaves Lansdown lasă mii de clienți blocați fără acces la tranzacții financiare
20.03.2026
14:18
566
Huliganism la Stăuceni: Bărbatul care a aruncat un dispozitiv explozibil la casa primarului, obligat să achite peste 200 000 de lei
20.03.2026
14:09
640
Maia Sandu discută la Chișinău cu președintele Comitetului Militar al NATO despre cooperarea în domeniul apărării și securității cibernetice
648
Guvernul a încheiat consultările naționale pe reforma APL: peste 4500 de primari și cetățeni au venit cu propuneri pentru primării mai puternice și servicii publice mai aproape de oameni
20.03.2026
11:22
677
Maia Sandu discută cu ministra Muncii din Regatul Unit despre sprijinirea diasporei și conversia permiselor de conducere
20.03.2026
10:49
643
Curtea de Apel menține condamnarea șefului OT Ocnița al fostului PP „Șor” pentru finanțarea ilegală a partidului cu 1,66 milioane lei
20.03.2026
07:51
683
Horoscopul zilei 20.03.2026
19.03.2026
22:01
806
Traficul online generat de boți AI va depăși traficul uman până în 2027, avertizează șeful Cloudflare
19.03.2026
21:04
819
Meta mizează pe inteligența artificială pentru moderarea conținutului și renunță treptat la firmele externe
19.03.2026
20:41
780
Moldova se încălzește: vreme mai blândă vineri, 20 martie 2026
19.03.2026
19:36
804
Google introduce setarea „advanced flow” pentru sideloading de aplicații Android cu protecție suplimentară împotriva scam-urilor
850
Insulele Orkney, izolate de internet după avarierea cablului submarin; se așteaptă navă specializată pentru reparații
754
Facebook vânează influencerii de pe TikTok și YouTube cu oferte de până la 3.000 de dolari pe lună
Anthropic acuză Pentagonul de neadevăruri și represalii politice după ruperea contractului de AI anunțată de Trump
Juriu din California: Elon Musk a indus în eroare investitorii Twitter pentru a forța ieftinirea achiziției de 44 de miliarde de dolari
Microsoft reduce prezența Copilot AI în Windows 11 după feedbackul utilizatorilor
Cer tot mai acoperit și răcire ușoară în Republica Moldova, sâmbătă 21.03.2026
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
17.53
1 RON
3.95
1 RUB
0.20
1 UAH
0.40


Inapoi














