O sportivă originară din Bălți a făcut INSTRUCȚIE cu adversarele de la Campionatului European de Karate WUKF
3522
O sportivă originară din Bălți, Andreea Pancu, a făcut legea la Campionatului European de Karate WUKF, care a avut loc în perioada 3-6 noiembrie la Florența, Italia.
Andreea reprezintă România și e legitimată la clubul Sport Record Original din Timișoara. Aceasta a câştigat „pe linie” cu adversarii de talie superioară şi a cucerit titlul continental.
O medalie de aur și-a adjudecat și Denis Iovescu, la categoria 85 kg. Denis, legitimat la Sport Record Original, membru al lotului naţional al României, a câştigat toate cele 12 lupte (kumite), cu adversari din Franţa, Danemarca, Anglia, Slovacia, Italia şi Scoţia. El a devenit campion european la categoria de -85 kg după ce l-a înfind în ultimul act cu 5-2 pe reprezentantul Franţei.
În total în competiţie au fost angrenaţi nu mai puţin de 1 852 de sportivi din 21 de ţări la probele de kata si kumite individual/echipe.
Sportivii care au reprezentat cu cinste oraşul de pe Bega sunt antrenaţi de Bede Laszlo Arthur, 5 Dan, Maestru Emerit al Sportului.
154
Procuratura Generală își trasează prioritățile pentru 2026: consolidarea procuraturilor teritoriale, specializarea procurorilor și protejarea drepturilor omului
06.02.2026
12:19
138
Parlamentul blochează moțiunea simplă împotriva politicilor MAIA, pe fundalul creșterii exporturilor agroalimentare către UE
06.02.2026
12:07
174
Adjunctul șefului GRU, generalul Vladimir Alekseiev, împușcat într-un bloc din Moscova și spitalizat; autorul atacului, deocamdată neidentificat
06.02.2026
11:56
171
Investițiile au crescut cu 22%, 64.000 de locuri noi de muncă și reforme pro-europene anunțate de Ministerul Dezvoltării Economice pentru 2026
06.02.2026
11:27
285
Laboratoare STEAM ultramoderne în nouă școli model din Moldova, modernizate cu finanțare de la Uniunea Europeană
06.02.2026
09:47
497
Investițiile imobiliare în România sunt o metodă legală de a evita anularea documentelor românești
06.02.2026
08:24
369
Canada relaxează obligaţia maşinilor 100% electrice până în 2035, dar lansează un nou plan masiv de sprijin pentru industria auto electrică
06.02.2026
08:14
393
Horoscopul zilei 06.02.2026
06.02.2026
07:56
646
Bombardamente ucrainene asupra orașului Belgorod: guvernatorul vorbește despre „daune grave” și ședință de urgență
06.02.2026
01:25
649
Trump vrea un nou tratat nuclear „îmbunătăţit şi modernizat” cu Rusia după expirarea New START
05.02.2026
22:23
742
Dosarele Epstein expun încercările lui Steve Bannon de a folosi banii miliardarului pentru a întări extrema dreaptă și curentul eurosceptic din Europa
05.02.2026
20:35
832
Ninsori și lapoviță în toată țara – vremea de vineri, 06.02.2026
60
Procuratura Generală își trasează prioritățile pentru 2026: consolidarea procuraturilor teritoriale, specializarea procurorilor și protejarea drepturilor omului
06.02.2026
12:19
49
Parlamentul blochează moțiunea simplă împotriva politicilor MAIA, pe fundalul creșterii exporturilor agroalimentare către UE
06.02.2026
12:07
73
Adjunctul șefului GRU, generalul Vladimir Alekseiev, împușcat într-un bloc din Moscova și spitalizat; autorul atacului, deocamdată neidentificat
06.02.2026
11:56
76
Investițiile au crescut cu 22%, 64.000 de locuri noi de muncă și reforme pro-europene anunțate de Ministerul Dezvoltării Economice pentru 2026
06.02.2026
11:27
274
Laboratoare STEAM ultramoderne în nouă școli model din Moldova, modernizate cu finanțare de la Uniunea Europeană
06.02.2026
09:47
491
Investițiile imobiliare în România sunt o metodă legală de a evita anularea documentelor românești
06.02.2026
08:24
365
Canada relaxează obligaţia maşinilor 100% electrice până în 2035, dar lansează un nou plan masiv de sprijin pentru industria auto electrică
06.02.2026
08:14
389
Horoscopul zilei 06.02.2026
06.02.2026
07:56
636
Bombardamente ucrainene asupra orașului Belgorod: guvernatorul vorbește despre „daune grave” și ședință de urgență
06.02.2026
01:25
648
Trump vrea un nou tratat nuclear „îmbunătăţit şi modernizat” cu Rusia după expirarea New START
05.02.2026
22:23
740
Dosarele Epstein expun încercările lui Steve Bannon de a folosi banii miliardarului pentru a întări extrema dreaptă și curentul eurosceptic din Europa
05.02.2026
20:35
830
Ninsori și lapoviță în toată țara – vremea de vineri, 06.02.2026
05.02.2026
20:12
785
Lavrov susţine că Putin e gata să vorbească „serios” cu Macron şi dezvăluie existenţa unor contacte secrete ale Moscovei cu lideri europeni
05.02.2026
18:05
721
SUA și Rusia reiau dialogul militar la nivel înalt pentru a evita escaladarea conflictului din Ucraina
05.02.2026
16:40
779
Alexandru Munteanu promite noi investiții în modernizarea Spitalului Raional Hâncești și a sistemului de sănătate
05.02.2026
16:09
712
Elevi din Chișinău, implicați într-un program educațional despre Holocaust, după vizionarea filmului „La Rafle”
05.02.2026
15:50
800
Kremlinul ia în derâdere investigația Poloniei privind presupusele legături ale lui Jeffrey Epstein cu serviciile secrete ruse
05.02.2026
15:25
718
Ucraina și Rusia reiau schimburile de prizonieri: acord la Abu Dhabi pentru eliberarea a 314 militari, mediat de SUA și EAU
05.02.2026
14:18
776
Moldova testează în sandbox energetic un sistem digital avansat de monitorizare în timp real a rețelelor electrice de joasă tensiune
05.02.2026
13:04
818
Republica Moldova pregătește aderarea la mecanismul provizoriu de arbitraj comercial al OMC, în dialog cu partenerii internaționali
05.02.2026
12:42
703
Republica Moldova accelerează reformele energetice în cadrul Programului Național de Aderare la UE
05.02.2026
12:37
704
Moldova, pregătită de start la Jocurile Olimpice de Iarnă de la Milano și Cortina, cu cinci sportivi în competiție
05.02.2026
11:50
820
Lupul paznic la oi // Mai mulți administratori de insolvabilitate, implicați într-o schemă de CORUPȚIE de proporții. Aceștia ar fi au vândut repetat apartamentele plătite deja de alți cetățeni
05.02.2026
11:39
702
Doi chișinăuieni condamnați la 9 și 10 ani de închisoare pentru omor și tentativă de omor
05.02.2026
11:03
787
Dorin Junghietu anunță licitație pentru energie eoliană și stocare în baterii, mizând pe interconexiuni cu România pentru reziliența energetică a Moldovei
Parlamentul blochează moțiunea simplă împotriva politicilor MAIA, pe fundalul creșterii exporturilor agroalimentare către UE
Adjunctul șefului GRU, generalul Vladimir Alekseiev, împușcat într-un bloc din Moscova și spitalizat; autorul atacului, deocamdată neidentificat
Investițiile au crescut cu 22%, 64.000 de locuri noi de muncă și reforme pro-europene anunțate de Ministerul Dezvoltării Economice pentru 2026
1 MDL
1 EUR
20.04
1 USD
16.99
1 RON
3.93
1 RUB
0.22
1 UAH
0.39


Inapoi














