O să te ardă aerul condiţionat la buzunare vara asta? Iată cum poţi reduce factura la curent!
1151
Aerul condiţionat nu mai este un lux, ca acum 10 ani. Tot mai mulţi folosesc deja, de ani de zile, aparate de aer condiţionat, cu toate că nu toţi le iau ca să se bucure din plin de ele. Unii le lasă să meargă non stop pe o temperatură medie setată, în timp ce alţii le pornesc din când în când, 5-10 minute, doar cât să facă temperatura mai suportabilă. About.com recomandă câteva metode simple prin care să te bucuri cât mai mult de răcoare, fără să-ţi dai jumătate din salariu pe factura de energie electrică.
Alege aparatul potrivit pentru camera în care-l instalezi. Trebuie să ţii cont de toţi factorii care influenţează temperatura dintr-o cameră, cum ar fi numărul de ferestre şi direcţia din care bate soarele. Un aparat care este prea mare pentru suprafaţa unei camere va consuma mai mult şi, evident, te va costa mai mult.
Aparatul de aer condiţionat este unul dintre cei mai mari consumatori de energie din locuinţă. Dacă ai unul vechi, ar fi bine să îl înlocuieşti cu unul dintr-o clasă economică superioară. Costă puţin mai mult, dar în câteva veri îţi vei amortiza investiţia.
Instalează un termostat inteligent. Va regla temperatura în funcţie de momentele în care te afli acasă. Sau, mai nou, cumpără un aer condiţionat cu control din telefon, prin aplicaţii smart. Vei fi uimit să vezi cât de mult economiseşti doar datorită acestui "moft"!
Dacă schimbi ferestrele, alege unele cu protecţie solară. Vor reduce cantitatea de căldură absorbită.
Ţine draperiile trase la ferestrele unde bate soarele cel mai tare!
Computerul şi becurile lăsate aprinse produc căldură. Dacă nu mai ai treabă în camera respectivă, închide-le. Altfel, forţezi aerul condiţionat să muncească mai mult pentru răcire şi vei resimţi asta la portofel.
Cei care stau la casă pot planta copaci sau diverşi arbuşti în jurul casei, pentru a face umbră, mai ales pe partea unde bate soarele. Această măsură poate reduce costurile pentru răcire cu până la 30%.
Cu cât o casă este mai închisă la culoare, cu atât va absorbi mai multă căldură. Dacă te gândeşti să o zugrăveşti, să cumperi una nouă sau să construieşti una, zugrăveşte exteriorul în culori deschise. Evită nuanţele de maro şi cenuşiu şi optează, în schimb, pentru alb, galben pai sau vanilie!
Nu în ultimul rând, închide uşile de la camerele pe care nu le foloseşti şi lasă-le deschise doar la cele în care stai, ca să nu arunci, la propriu, banii pe fereastră!
11.04.2026
00:53
284
Anthropic își suspendă și reactivează în câteva ore contul creatorului OpenClaw, pe fondul noii „claw tax” și al acuzațiilor de copiere a funcțiilor
10.04.2026
23:41
329
Reciclarea bateriilor lovește zidul: Ascend Elements intră în faliment după investiții de 900 de milioane de dolari
10.04.2026
21:06
439
Vreme mai blândă și cer mai acoperit în Republica Moldova, sâmbătă, 11 aprilie 2026
10.04.2026
20:54
457
Femeie din California dă în judecată OpenAI: acuză că ChatGPT i-a alimentat urmăritorul și că firma a ignorat avertismentele de pericol
10.04.2026
19:02
581
Franța renunță la Windows și trece la Linux pentru a-și recâștiga „suveranitatea digitală” și a reduce dependența de tehnologia americană
10.04.2026
18:51
447
Maia Sandu, la expoziția despre Pogromul de la Chișinău din 1903: „Avem datoria să ne amintim pentru a onora victimele și a păstra adevărul istoric”
10.04.2026
18:32
423
YouTube scumpește din nou abonamentele Premium și Music în Statele Unite
10.04.2026
16:13
572
Blocul „Alternativa” se DEZINTEGREAZĂ. După ce i-a readus în Parlament pe Tkaciuk și Stoianoglo, primarul Ion Ceban se „DISOCIAZĂ” de colegii care au încercat să arunce în aer REFERENDUMUL privind integrarea în UE a R. Moldova
10.04.2026
16:01
508
Guvernul prezintă raportul intermediar privind gestionarea stării de urgență în sectorul energetic
10.04.2026
15:18
464
MEC alocă 2 milioane de lei pentru programul „Nisporeni - Capitala Sportului 2026”
11.04.2026
00:53
260
Anthropic își suspendă și reactivează în câteva ore contul creatorului OpenClaw, pe fondul noii „claw tax” și al acuzațiilor de copiere a funcțiilor
10.04.2026
23:41
305
Reciclarea bateriilor lovește zidul: Ascend Elements intră în faliment după investiții de 900 de milioane de dolari
10.04.2026
21:06
427
Vreme mai blândă și cer mai acoperit în Republica Moldova, sâmbătă, 11 aprilie 2026
10.04.2026
20:54
442
Femeie din California dă în judecată OpenAI: acuză că ChatGPT i-a alimentat urmăritorul și că firma a ignorat avertismentele de pericol
10.04.2026
19:02
563
Franța renunță la Windows și trece la Linux pentru a-și recâștiga „suveranitatea digitală” și a reduce dependența de tehnologia americană
10.04.2026
18:51
433
Maia Sandu, la expoziția despre Pogromul de la Chișinău din 1903: „Avem datoria să ne amintim pentru a onora victimele și a păstra adevărul istoric”
10.04.2026
18:32
412
YouTube scumpește din nou abonamentele Premium și Music în Statele Unite
10.04.2026
16:13
560
Blocul „Alternativa” se DEZINTEGREAZĂ. După ce i-a readus în Parlament pe Tkaciuk și Stoianoglo, primarul Ion Ceban se „DISOCIAZĂ” de colegii care au încercat să arunce în aer REFERENDUMUL privind integrarea în UE a R. Moldova
10.04.2026
16:01
499
Guvernul prezintă raportul intermediar privind gestionarea stării de urgență în sectorul energetic
10.04.2026
15:18
457
MEC alocă 2 milioane de lei pentru programul „Nisporeni - Capitala Sportului 2026”
10.04.2026
13:35
749
Ex-deputată condamnată pentru îmbogățire ilicită: amendă uriașă, confiscări și interdicție 10 ani în funcții publice
10.04.2026
13:03
570
Nereguli grave de gestionare la Grădina Botanică Națională „Alexandru Ciubotaru”: auditul MEC indică pierderi potențiale de 10 milioane de lei și sesizează CNA
10.04.2026
11:56
668
VIDEO // Schema „Insolvabilitatea”: Membri unei familii, bănuiți de spălare de bani și evaziune fiscală de peste 7 000 000 de lei în domeniul agricol. Cum funcționa SCHEMA
10.04.2026
09:22
687
Proiectul „EU4REFORMS – DNA” modernizează infrastructura genetică a Poliției și extinde cooperarea cu statele UE
10.04.2026
09:19
672
Lider informal al organizației criminale „Kitaeț”, trimis în judecată: bunuri de peste 6 milioane de lei, puse sub sechestru
10.04.2026
08:16
653
Horoscopul zilei 10.04.2026
10.04.2026
01:39
864
OpenAI lansează abonamentul ChatGPT Pro de 100 de dolari pe lună pentru dezvoltatori
10.04.2026
01:23
865
Procurorul general al Floridei deschide o anchetă asupra OpenAI, invocând riscuri pentru minori, securitatea națională și legătura cu atacul armat de la FSU
10.04.2026
00:55
816
Volkswagen renunță la producția electricului ID.4 în SUA și pariază pe noul Atlas pe benzină
09.04.2026
23:31
713
Florida deschide anchetă împotriva OpenAI, acuzată că ChatGPT ar fi fost folosit la planificarea unui atac armat mortal
09.04.2026
23:04
660
Anthropic limitează lansarea modelului Mythos: protecție pentru internet sau pentru propriul profit?
09.04.2026
20:47
770
Vineri, 10 aprilie 2026: cer mai senin și ploi în retragere în toată Republica Moldova
09.04.2026
18:19
829
Șeful Amazon, Andy Jassy, își înțeapă rivalilor Nvidia, Intel și Starlink în scrisoarea anuală către acționari
09.04.2026
17:55
880
Parlamentul a aprobat legea lanțurilor scurte de aprovizionare: un singur intermediar între producător și consumator
780
Instagram extinde la nivel internațional restricțiile de conținut inspirate de ratingurile pentru filme destinate adolescenților
Anthropic își suspendă și reactivează în câteva ore contul creatorului OpenClaw, pe fondul noii „claw tax” și al acuzațiilor de copiere a funcțiilor
Reciclarea bateriilor lovește zidul: Ascend Elements intră în faliment după investiții de 900 de milioane de dolari
Vreme mai blândă și cer mai acoperit în Republica Moldova, sâmbătă, 11 aprilie 2026
Femeie din California dă în judecată OpenAI: acuză că ChatGPT i-a alimentat urmăritorul și că firma a ignorat avertismentele de pericol
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
17.24
1 RON
3.95
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














