O româncă a devenit MINISTRU în Guvernul francez
1186
Mediafax
La scurt timp după ce Laura Fessel a demisionat din funcţia de ministru al Sportului, Franţa a desemnat o altă personalitate marcată pentru a ocupa acest post. Astfel, noul ministru este Roxana Mărăcineanu, o fostă înotătoare născută în 1975 la Bucureşti.
Sportul este domeniu prioritar în Franţa, astfel că „sectorul” a fost dat pe mâna unei alte mari campioane, după ce Laura Fessel, dublă campioană olimpică la scrimă (1996), a demisionat. Astfel, în fruntea Ministerului Sportului a fost numită Roxana Mărăcineanu, prima campioană mondială a Franţei la înot. În 1998, sportiva câştiga titlul mondial la 200 de metri spate, în cadrul întrecerilor de la Pert. Mărăcineanu a obţinut medalia de argint şi la Jocurile Olimpice de la Sydney, iar cariera sportivă şi-a încheiat-o în 2004, transmite Mediafax.
Născută la Bucureşti, Roxana Mărăcineanu s-a stabilit de mică la Mulhouse unde a început înotul de performanţă. În 2007, a fost consultant de specialitate pentru „France Televisions” în timpul Mondialului de la Melbourne, după care s-a implicat în numeroase programe sociale. În 2010, a candidat pentru Partidul Socialist în alegerile regionale, iar pe 21 martie a fost aleasă consilier regional în Île-de-France. Roxana are şi doi copii.
05.09.2024
11:59
15.04.2024
19:28
20.04.2023
07:30
17.02.2023
14:32
18.01.2023
19:59
16.12.2022
14:28
22.11.2022
13:11
10.10.2022
07:30
04.05.2022
19:59
12.12.2021
09:47
25.01.2021
20:00
25.01.2021
19:01
20.10.2026
23:11
20.10.2026
19:39
20.10.2026
19:20
20.10.2026
18:55
20.10.2026
18:27
20.10.2026
18:22
20.10.2026
17:42
20.10.2026
17:23
20.10.2026
17:23
20.10.2026
17:04
20.10.2026
16:32
20.10.2026
16:23
20.10.2026
16:22
20.10.2026
16:20
20.10.2026
16:02
20.10.2026
15:37
20.10.2026
15:26
20.10.2026
15:18
20.10.2026
15:08
20.10.2026
14:37
20.10.2026
14:16
20.10.2026
13:36
20.10.2026
13:34
20.10.2026
13:27
20.10.2026
13:22
20.10.2026
13:13
Kremlinul acuză Kievul că respinge eforturile de pace ale SUA prin atacurile asupra rafinăriilor rusești
Andrian Candu rupe tăcerea: Finul lui Plahotniuc și fostul președinte al Parlamentului explică cu ce se ocupă după ce a lăsat definitiv politica în urmă
CUTREMUR puternic resimțit la Chișinău și în întreaga Republică Moldova
Administrația Trump tace în timp ce Rusia atacă firme americane în Ucraina
Ucraina susține că a distrus patru avioane și a avariat alte două într-un atac cu racheta Long Neptune asupra unui aerodrom din Rusia















