21:55:58 11.11.2025
Stiri

O mamă din nordul R. Moldova a făcut focul în sobă, iar peste puțin timp a chemat de urgență ambulanța: În ce stare au găsit medicii cei trei copii ai ei

Actualitate 21.01.2025 09:49 Vizualizări1341
O mamă din nordul R. Moldova a făcut focul în sobă, iar peste puțin timp a chemat de urgență ambulanța: În ce stare au găsit medicii cei trei copii ai ei
Poză simbol

Trei copii cu vârste de 4, 8 și 12 ani din satul Scăieni, raionul Dondușeni, au ajuns la spital luni la spital, după ce mama acestora a chemat de urgență ambulanța.

Femeia făcuse focul în sobă, iar la scurt timp, după ora 21.00, și-a dat seama că micuții se simt rău.

La fața locului a ajuns o echipă de medici care a examinat copiii și a constatat că aceștia au suferit o intoxicație cu produsele de ardere. Minorii au fost transportați la spitalul raional pentru îngrijiri medicale, iar starea acestora este acum stabilă.

Cercetările efectuate de specialiștii Inspectoratului General pentru Situații de Urgență au stabilit, preliminar, că minorii s-ar fi intoxicat cu monoxid de carbon emanat de la soba de încălzit.

Menționăm că, de la începutul anului 2025, au fost înregistrare patru cazuri de intoxicații cu produsele de ardere, în urma cărora 10 persoane, inclusiv opt minori, au avut de suferit.

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență îndeamnă repetat cetățenii să respecte cu strictețe regulile antiincendiare la utilizarea surselor de încălzit locuințele cum ar fi sobele, cazanele, dar și aparatele electrice, să aerisească încăperile unde funcționează sursele de încălzit și să nu obtureze canalele de evacuare a fumului, pentru evitarea unor intoxicații cu monoxid de carbon și prevenirea incendiilor în locuințe.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Top stiri
11.11.2025 07:58 563 Horoscopul zilei 11.11.2025

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
Capricorn
Vărsător
Pești
Berbec
Taur
Gemeni
Rac
Leu
Fecioară
Balanță
Scorpion
Săgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 19.67 1 USD 17.01 1 RON 3.87 1 RUB 0.21 1 UAH 0.41
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare în R. Moldova, pentru cine ați vota?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte