O femeie de 93 de ani din Odesa, care supraviețuit Holodomorului, celui de-al Doilea Război Mondial și foametei organizate din nou de sovietici, s-a refugiat cu fiica, nepoata și strănepoatele în Găgăuzia: „Nu am crezut niciodată...”

Nina Derebcinskaia, o femeie de 93 de ani din Odesa, Ucraina, a fost nevoită să fugă din calea războiului declanșat de Federația Rusă în statul vecin împreună cu fiica sa, nepoata și cele două strănepoate, dintre care cea mai mică abia a împlinit două săptămâni.

Femeile, reprezentante a patru generații, au ajuns la Centrul regional pentru reabilitarea victimelor violenței în familie din Autonomia Găgăuză, înființat în 2020 cu sprijinul PNUD.

La vârsta pe care o are, Nina nu credea că va fi nevoită să plece vreodată de acasă și să lase totul în urmă.

„Am supraviețuit anului ‘33, aveam cinci ani atunci când a fost foametea (Holodomurul - n.r.). Apoi a început războiul, apoi anul ’47 iar foamete. Am muncit alături de alte mii de oameni ca să reconstruim Odesa, care era ruinată după război. Nu am crezut niciodată că voi trece printr-un alt război”, spune femeia care a trăit toată viața sa în Odesa, unde s-a mutat când avea 17 ani și unde a muncit la o fabrică de beton, apoi în construcții.

Casa familiei din Odesa se află în imediata apropiere de infrastructura militară, care a fost una dintre primele ținte ale bombardamentelor. „Ne era frică, geamurile le lipisem, ca să nu se facă cioburi care ne puteau răni. Ni s-a spus să stăm la pământ, undeva în coridor. Am amenajat acolo un spațiu în care să stăm. Subsolul nu e sigur, dacă rămâneam în el, s-ar fi prăbușit peste noi și nu am mai fi ieșit vii de acolo”, spune Nadejda Ierghieva, fiica Ninei, în vârstă de 63 de ani.

Nadejda a găsit puteri să plece din Odesa de dragul fiicei și a nepoatelor sale. „Totul era închis. Farmaciile erau pustii. Nimic nu găseai. Eu sunt bolnavă de inimă, nu găseam niciun fel de medicamente, nici pentru copii. Dacă mergeai spre farmacie și scria că ar fi deschisă… era de fapt închisă”, își amintește ea.

Elena Cernîh, 39 de ani, cea de-a treia femeie din familie, abia născuse cel de-al doilea copil și revenise acasă de la maternitate când a început războiul. Soțul Elenei, căpitan de corabie, este plecat într-o misiune peste hotare și nu a reușit să se implice în evacuarea familiei. Astfel, cele trei femei adulte din familie au fost nevoite să se descurce cu forțele proprii, apelând la ajutorul unei rude, care le-a transportat până la punctul de trecere Palanca.

La Palanca au trecut prin punctul de control ușor și peste câteva ore erau deja în UTA Găgăuzia, unde au fost găzduite la Centrul pentru reabilitarea victimelor violenței în familie. Angajații le-au oferit tot necesarul pentru trai, astfel ca toate cele trei femei și două fetițe să se poată simți în siguranță.

„Nu m-am așteptat la o asemenea primire. Noi mergeam spre nicăieri, nu știam pe nimeni. Nici nu eram sigure dacă vom supraviețui aici. Mai ales cu un bebeluș. Dar sunt atât de recunoscătoare că ne-au primit aici, unde e atât de bine și suntem primiți din inimă. Să vă dea Domnul pace. Pace, pace, pace!”, spune Nadejda Irghieva.

Cu sprijinul PNUD, 23 de refugiați, inclusiv 13 copii, au fost găzduiți la Centrul regional pentru reabilitarea victimelor violenței în familie din UTA Găgăuzia.