O dramă judiciară, marea câștigătoare a premiilor oferite de Academia Europeană de Film în 2023
1638
Hide Park Picture House
Drama judiciară „Anatomy of a Fall”, recompensată cu Palme d'Or la cea de-a 76-a ediţie a Festivalului de Film de la Cannes, a câştigat trofeul pentru cel mai bun film european la cea de-a 36-a ediţie a galei premiilor Academiei Europene de Film (EFA), care a avut loc sâmbătă seară la Berlin, informează DPA.
Filmul, în regia cineastei franceze Justine Triet, spune povestea unei scriitoare de succes, interpretată de Sandra Hüller („Toni Erdmann", „The Zone of Interest") care încearcă să îşi dovedească nevinovăţia după ce a fost acuzată de uciderea soţului ei.
Pelicula câştigase anterior premiul pentru cel mai bun scenariu şi un premiu pentru cel mai bun montaj. De asemenea, Triet a fost recompensată cu premiul pentru cel mai bun regizor, iar Sandra Hüller s-a impus la categoria cea mai bună actriţă.
Actorul danez Mads Mikkelsen a fost desemnat cel mai bun actor pentru interpretarea sa din filmul „The Promised Land" şi a acceptat premiul prin intermediul unei înregistrări video, transmite Agerpres.
Actorul german Christian Friedel, care l-a interpretat pe comandantul de la Auschwitz Rudolf Höss în filmul „The Zone of Interest", s-a numărat printre nominalizaţii la premiul pentru această categorie.
Academia Europeană de Film a premiat-o şi pe actriţa britanică Vanessa Redgrave pentru întreaga carieră.
De asemenea, regizoarea spaniolă Isabel Coixet („The Secret Life of Words") a fost recompensată pentru serviciile aduse cinematografiei mondiale.
Premiile Academiei Europene de Film sunt considerate printre cele mai prestigioase distincţii din industria cinematografică, iar gala acestora are loc alternativ la Berlin şi în alte oraşe europene.
Anul trecut, premiul pentru cel mai bun film i-a revenit satirei „Triangle of Sadness", în regia lui Ruben Östlund.
08.12.2025
17:08
25
Întâlnire cheie între Ministerul Energiei și experții FMI la Chișinău: Sectorul energetic și pregătirile de iarnă în prim-plan
08.12.2025
16:33
111
Elon Musk provoacă furie în Europa: Milionarul cere desființarea UE după o amendă usturătoare
08.12.2025
15:49
228
Milioane de lei în sprijinul agriculturii: AIPA aprobă fonduri substanțiale pentru subvenții în noiembrie 2025
08.12.2025
14:56
324
Ministerul Educației lucrează la soluții pentru îmbunătățirea performanței elevilor la limba română în școlile alolingve
08.12.2025
13:34
360
ONU lansează un apel umanitar pentru 2026, denunțând brutalitatea și indiferența globală față de suferințele umanității
437
Maia Sandu îndeamnă la solidaritate între presă și instituții pentru apărarea democrației în fața manipulării
08.12.2025
12:44
437
UE se pregătește să înăsprească politica de migrație pe fondul presiunilor politice, în ciuda scepticismului Franței și Spaniei
08.12.2025
10:03
487
Tânăr condamnat la închisoare pentru escrocherii de un milion de lei prin metoda „rudă implicată în accident” în Chișinău
08.12.2025
10:01
567
Justiția lovește dur: șofer beat, fără permis, rămâne fără mașină și se îndreaptă spre închisoare!
08.12.2025
08:11
565
Horoscopul zilei 08.12.2025
08.12.2025
07:30
594
Zelenski își consolidează sprijinul european în fața criticilor lui Trump asupra planului de pace pentru Ucraina
08.12.2025
06:28
676
Trump îl critică pe Zelenski pentru ignorarea planului de pace al SUA pentru Ucraina
08.12.2025
15:49
54
Milioane de lei în sprijinul agriculturii: AIPA aprobă fonduri substanțiale pentru subvenții în noiembrie 2025
08.12.2025
14:56
292
Ministerul Educației lucrează la soluții pentru îmbunătățirea performanței elevilor la limba română în școlile alolingve
08.12.2025
13:34
335
ONU lansează un apel umanitar pentru 2026, denunțând brutalitatea și indiferența globală față de suferințele umanității
408
Maia Sandu îndeamnă la solidaritate între presă și instituții pentru apărarea democrației în fața manipulării
08.12.2025
12:44
408
UE se pregătește să înăsprească politica de migrație pe fondul presiunilor politice, în ciuda scepticismului Franței și Spaniei
08.12.2025
10:03
467
Tânăr condamnat la închisoare pentru escrocherii de un milion de lei prin metoda „rudă implicată în accident” în Chișinău
08.12.2025
10:01
545
Justiția lovește dur: șofer beat, fără permis, rămâne fără mașină și se îndreaptă spre închisoare!
08.12.2025
08:11
551
Horoscopul zilei 08.12.2025
08.12.2025
07:30
577
Zelenski își consolidează sprijinul european în fața criticilor lui Trump asupra planului de pace pentru Ucraina
08.12.2025
06:28
665
Trump îl critică pe Zelenski pentru ignorarea planului de pace al SUA pentru Ucraina
08.12.2025
02:44
997
Liberalii câștigă bătălia pentru Primăria Bucureștiului, înfrângând extrema dreaptă și consolidând poziția coaliției pro-europene
07.12.2025
23:57
909
Vicepremierul Popșoi: 107 milioane de dolari în criptovalută destinate destabilizării Moldovei, blocată de autorități
07.12.2025
22:55
718
Giorgia Meloni reafirmă sprijinul Italiei pentru Ucraina și anunță ajutoare de urgență în urma unei convorbiri cu Zelenski
07.12.2025
20:23
723
Kremlinul laudă noua strategie de securitate a SUA pentru alinierea cu viziunea Rusiei în contextul internațional complex
07.12.2025
18:25
1026
Ghid meteo pentru Republica Moldova: 8-14 decembrie 2025
07.12.2025
17:24
924
Trump Jr. sugerează că SUA ar putea opri ajutorul militar pentru Ucraina și critică corupția din țară
07.12.2025
12:53
1520
SUA și Rusia aproape de un acord istoric pentru pace în Ucraina: Viitorul Donbasului și centrala Zaporojie, ultimele obstacole
07.12.2025
11:51
938
Cernobîl în pericol: structura de protecție și-a pierdut eficiența după bombardamentele din februarie
07.12.2025
08:53
1214
Kremlinul salută retragerea Rusiei din lista amenințărilor din strategia de securitate a SUA
07.12.2025
08:43
1097
Secretarul Apărării, Pete Hegseth, sub presiune din cauza scandalului Signal și atacurilor controversate asupra navelor de trafic de droguri
07.12.2025
08:35
946
Negocierile de pace din Miami între SUA și Ucraina, fără progrese semnificative asupra garanțiilor de securitate și chestiunilor teritoriale
07.12.2025
08:31
842
Horoscopul zilei 07.12.2025
07.12.2025
05:40
2034
UE și G7 pregătesc interdicția serviciilor maritime pentru exporturile petroliere ale Rusiei, înlocuind plafonul de preț pentru a reduce veniturile de război ale Moscovei
07.12.2025
01:36
1062
Hamas pregătit să cedeze armele cu condiția retragerii armatei israeliene din Fâșia Gaza
06.12.2025
21:18
1172
Zelenski și trimisul special american discută despre pași concreți pentru pacea durabilă în Ucraina
06.12.2025
20:42
1126
Schimbări ușoare în vremea din Republica Moldova pe 07.12.2025
Milioane de lei în sprijinul agriculturii: AIPA aprobă fonduri substanțiale pentru subvenții în noiembrie 2025
Ministerul Educației lucrează la soluții pentru îmbunătățirea performanței elevilor la limba română în școlile alolingve
ONU lansează un apel umanitar pentru 2026, denunțând brutalitatea și indiferența globală față de suferințele umanității
1 MDL
1 EUR
19.82
1 USD
17.02
1 RON
3.89
1 RUB
0.22
1 UAH
0.41

Inapoi














