O amnistie cu IZ ELECTORAL de la Moscova pentru cetățenii R. Moldova: Vor trebui să fie acasă în ziua alegerilor parlamentare
4157
Toți moldovenii care vor să profite de amnistia migraționistă a lui Vladimir Putin se vor afla în R.Moldova cu ocazia alegerilor generale din 24 februarie 2019.
Președintele Igor Dodon s-a întâlnit sâmbătă și duminică la Moscova și Sankt Petersburg cu reprezentanți ai diasporei moldovene pentru a le explica prevederile ultimei amnistii, negociată cu președintele rus Vladimir Putin, pentru migranții care se află ilegal în Rusia.
Ca să poată beneficia de amnistie, moldovenii vor trebui să părăsească teritoriul Federației Ruse nu mai târziu de 1 februarie 2019 și vor putea merge înapoi nu mai devreme de 15 martie 2019.
„Am comunicat celor prezenți că în timpul recentei întâlniri cu președintele Federației Ruse, am ajuns la un acord foarte important care vizează 148 de mii de cetățeni ai Republicii Moldova, care au încălcat articolul 26, aliniatele 4 și 8 ale Legii federale „Despre ieșirea de pe teritoriul Federației Ruse și intrarea pe teritoriul Federației Ruse”, precum și alți 13 mii de cetățeni ai Republicii Moldova, care au încălcat articolul 27, aliniatele 12, 13 și 14 ale aceleiași Legi. Interdicția de a intra pe teritoriul Federației Ruse, impusă acestor categorii de cetățeni ai Moldovei, va fi anulată în cazul dacă ei vor părăsi teritoriul Federației Ruse nu mai tîrziu de 1 februarie 2019 și vor reveni pe teritoriul Federației Ruse nu mai devreme de 15 martie 2019. La îndeplinirea acestor condiții, pe lingă anularea interdicției de a intra în țară, va începe curgerea noului termen al șederii legale a cetățeanului Moldovei pe teritoriul Federației Ruse”, a scris Dodon pe Facebok.
Ceea ce înseamnă că toți moldovenii care vor să profite de amnistie, vor fi în R.Moldova cu ocazia alegerilor generale din 24 februarie 2019, comentează Radio „Europa Liberă”.
Potrivit președintelui Dodon, de amnistie vor putea profita moldovenii care au încălcat unele prevederi din legislația rusă a migrației, mai precis articolele 26 și 27.
E vorba de cei care și-au pierdut teoretic dreptul de a fi în Rusia pentru că au dat conștient informații false despre persoanele lor sau despre scopul vizitei în Federația Rusă, au prezentat acte false sau nu au respectat termenul de ședere prevăzut de legislația rusă.
Dodon a mai spus că în această etapă a amnistierii migraționale vor intra peste 180.000 de moldoveni.
În 2017, aproximativ 30.000 de persoane au beneficiat de aceste facilități, a spus anterior șeful statului.
04.02.2026
16:46
12316
FOTO / Gustul de la Orac cucerește Bruxelles-ul: Cozi la brutăria unei moldovence, inspirată de rețetele bunicii
14.01.2026
12:15
16225
În urmă cu 26 de ani PĂRĂSEA R. Moldova cu „o valiză mică și vise mari”, iar acum a REVENIT într-o funcție importantă în Guvern. Cine este noul secretar de stat al MDED, care până acum era angajat al Ministerului Sănătății din Irlanda
09.07.2025
12:11
39871
Veste bună pentru moldovenii aflați în Marea Britanie: Permisele de conducere vor fi recunoscute în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord
13.06.2025
19:26
42347
Maia Sandu în dialog cu diaspora din Germania: întâlniri planificate la Frankfurt, München și Stuttgart
03.06.2025
17:26
23698
Noi zboruri directe din Chișinău spre Grecia: Atena sprijină parcursul european al R. Moldova
03.06.2025
10:22
21246
Moldovenii stabiliți în Grecia își doresc ca și R. Moldova să ajungă în UE pentru a se bucura de condiții de trai mai bune
03.06.2025
09:00
20813
Alertă de călătorie în Federația Rusă: Moscova aplică abuziv măsuri de constrângere în raport cu migranții străini, inclusiv cetățenii R. Moldova
02.06.2025
15:59
21109
Moldovenii care muncesc într-un alt stat din Europa vor avea dreptul la pensii și indemnizații legale: Acordul, semnat la Berna
29.05.2025
12:28
21312
Vinul și tradițiile din R. Moldova, la Expoziția Mondială Osaka 2025, una dintre cele mai mari la nivel internațional
28.05.2025
14:41
21615
O companie aeriană cu sediul la Dubai va opera zboruri din și spre Chișinău. Prețurile încep de la 249 de euro
26.05.2025
17:50
21143
Vinurile moldovenești cuceresc importatorii și jurnaliștii japonezi
05.04.2026
19:05
738
Vreme schimbătoare în Republica Moldova, 6–12 aprilie 2026
745
Iran, deconectat record de 37 de zile de la internet: cea mai lungă întrerupere națională din lume
05.04.2026
07:55
881
Horoscopul zilei 05.04.2026
1019
Apple la 50 de ani: produsele care ne-au schimbat viața și experimentele care au ratat ținta
04.04.2026
21:12
859
Vreme plăcută de primăvară duminică, 05.04.2026, în Republica Moldova
1300
Micul dejun recomandat de cardiologi: combinația simplă care îți protejează inima
981
Război „Terminator” pe frontul ucrainean: mii de misiuni lunar cu roboți tereștri care schimbă regulile luptei
04.04.2026
15:21
943
Târg educațional la Universitatea „Alecu Russo” apropie absolvenții din Bălți și Sîngerei de universitățile din Moldova
04.04.2026
12:38
971
Olimpiada Republicană la engleză și spaniolă adună 230 de elevi din toată țara la Chișinău
04.04.2026
08:15
1113
Horoscopul zilei 04.04.2026
03.04.2026
23:56
1302
Giganții AI pompează miliarde în centrale pe gaze pentru centrele de date, dar joacă un pariu riscant pe o resursă finită
03.04.2026
23:21
1182
Republica Moldova își consolidează reforma întreprinderilor de stat cu sprijinul OCDE pentru creșterea competitivității economice
03.04.2026
21:04
1102
Tesla își ia adio de la Model S și Model X și pariază viitorul pe Cybercab și robotul Optimus
03.04.2026
20:41
1199
Moldova se pregătește de o sâmbătă mai caldă și mai senină – 04.04.2026
03.04.2026
19:51
1295
Grupări de hackeri cooperează într-un atac major asupra infrastructurii cloud a Comisiei Europene, cu 92 GB de date furate și publicate online
03.04.2026
18:31
1591
ALERTĂ DE ULTIMĂ ORĂ // Un nou val de poluare cu produse petroliere pe râul Nistru
1013
Spitalul privat unde a murit polițista Mădălina, închis la Constanța după un nou control DSP
03.04.2026
18:24
1144
MEC marchează Săptămâna Romilor cu o serie de evenimente pentru incluziune educațională și socială
03.04.2026
17:55
1250
De la scandalul Cambridge Analytica la „politică sub formă de cod”: insiderul Facebook care construiește noua generație de moderare a conținutului în era AI
03.04.2026
17:25
1341
Interes record la a doua licitație SERA: 16 oferte pentru parcuri eoliene și sisteme de stocare a energiei în Republica Moldova
03.04.2026
17:24
1003
Tineri artiști de la Colegiul „Alexandru Plămădeală” pregătesc o lucrare de video mapping pentru ACT Festival 2026
03.04.2026
16:29
1219
„Cumpăr bun de acasă” continuă: îndemn de Paște și pentru tot anul de a alege produse moldovenești
03.04.2026
13:00
1766
Maia Sandu discută cu senatorul american Jack Reed despre securitatea Republicii Moldova și integrarea europeană
03.04.2026
10:53
1295
Studenți de la șase universități din România și Republica Moldova au descoperit culisele Procuraturii Generale a Republicii Moldova
03.04.2026
10:14
1265
Moscova testează limitele Chișinăului. O altă dronă „Shahed” a survolat ilegal R. Moldova. Guvernul condamnă ferm „violarea inacceptabilă a suveranității”
Vreme schimbătoare în Republica Moldova, 6–12 aprilie 2026
Horoscopul zilei 05.04.2026
1 MDL
1 EUR
20.28
1 USD
17.61
1 RON
3.98
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40



Inapoi














