FOTO // Nu mai îmbătrânește! O tânără arată de 8 ani, dar a trecut de mult de vârsta majoratului
1575
O tânără în vârstă de 22 de ani este captivă în propriul corp și arată ca o copilă de opt ani. Această situație îi afectează toate aspectele vieții, dar cel mai mult îi este afectată viața personală.
„I am Shauna Rae”, este noul show difuzat pe platforma TLC care spune povestea tinerei care dorește ca întreaga lume s-o perceapă ca pe un adult, deși arată ca o copilă de opt ani.
Corpul fetei s-a oprit din creștere pe când aceasta avea vârsta de opt ani, în urma unei forme de cancer, potrivit presei internaționale.
Tânăra a povestit că nu este tratată ca un adult de către cei din jur și, totodată, viața ei amoroasă este un dezastru.
„Nimeni nu vrea să iasă cu mine nici măcar la un restaurant sau la o plimbare. Surorile mele încearcă să mă ajute dar nu reușesc prea mult”, a precizat tânăra, potrivit presei internaționale.
Când Shauna avea vârsta de șase luni, i-a apărut o formă foarte agresivă de cancer la creier.
După o operație și aproape trei ani de chimioterapie, Shauna a fost declarată vindecată, dar, la ceva timp, doctorii au constatat că glanda sa hipofiză (pituitară) s-a oprit din a produce hormonii de creștere.
„Am crescut puțin și apoi medicul mi-a spus că nu voi mai crește mai mult de atât. Am realizat că nu voi fi o persoană normală când am împlinit 16 ani. Atunci am înlemnit, practic”, a povestit Shauna.
Acum, la 22 de ani, Shauna are o înălțime de puțin peste 1,16 cm și are 50 de kilograme. Ceea ce-și dorește tânăra cel mai mult este să fie o persoană independentă.
„Tot ceea ce vreau este să am o viață normală, independentă, așa cum au prietenii și surorile mele. Dar pentru asta, am nevoie, în primul rând, ca familia mea și restul oamenilor să înțeleagă că sunt un adult", a spus ea.
După ce au aflat povestea Shaunei, oamenii au îndrăgit-o imediat, însă, o altă problemă a tinerei este viața sa personală.
“Până acum am ieșit la întâlniri doar de șapte ori. Din păcate, atrag mai mult bărbați ciudați care nu vor nici măcar să iasă cu mine la un restaurant iar asta, pentru mine, este deja un semnal de alarmă”, a încheiat tânăra.
10.04.2026
08:16
4
Horoscopul zilei 10.04.2026
10.04.2026
01:39
380
OpenAI lansează abonamentul ChatGPT Pro de 100 de dolari pe lună pentru dezvoltatori
10.04.2026
01:23
472
Procurorul general al Floridei deschide o anchetă asupra OpenAI, invocând riscuri pentru minori, securitatea națională și legătura cu atacul armat de la FSU
10.04.2026
00:55
456
Volkswagen renunță la producția electricului ID.4 în SUA și pariază pe noul Atlas pe benzină
09.04.2026
23:31
435
Florida deschide anchetă împotriva OpenAI, acuzată că ChatGPT ar fi fost folosit la planificarea unui atac armat mortal
09.04.2026
23:04
418
Anthropic limitează lansarea modelului Mythos: protecție pentru internet sau pentru propriul profit?
09.04.2026
20:47
512
Vineri, 10 aprilie 2026: cer mai senin și ploi în retragere în toată Republica Moldova
09.04.2026
18:19
585
Șeful Amazon, Andy Jassy, își înțeapă rivalilor Nvidia, Intel și Starlink în scrisoarea anuală către acționari
09.04.2026
17:55
615
Parlamentul a aprobat legea lanțurilor scurte de aprovizionare: un singur intermediar între producător și consumator
549
Instagram extinde la nivel internațional restricțiile de conținut inspirate de ratingurile pentru filme destinate adolescenților
10.04.2026
01:39
349
OpenAI lansează abonamentul ChatGPT Pro de 100 de dolari pe lună pentru dezvoltatori
10.04.2026
01:23
449
Procurorul general al Floridei deschide o anchetă asupra OpenAI, invocând riscuri pentru minori, securitatea națională și legătura cu atacul armat de la FSU
10.04.2026
00:55
432
Volkswagen renunță la producția electricului ID.4 în SUA și pariază pe noul Atlas pe benzină
09.04.2026
23:31
419
Florida deschide anchetă împotriva OpenAI, acuzată că ChatGPT ar fi fost folosit la planificarea unui atac armat mortal
09.04.2026
23:04
404
Anthropic limitează lansarea modelului Mythos: protecție pentru internet sau pentru propriul profit?
09.04.2026
20:47
490
Vineri, 10 aprilie 2026: cer mai senin și ploi în retragere în toată Republica Moldova
09.04.2026
18:19
570
Șeful Amazon, Andy Jassy, își înțeapă rivalilor Nvidia, Intel și Starlink în scrisoarea anuală către acționari
09.04.2026
17:55
599
Parlamentul a aprobat legea lanțurilor scurte de aprovizionare: un singur intermediar între producător și consumator
535
Instagram extinde la nivel internațional restricțiile de conținut inspirate de ratingurile pentru filme destinate adolescenților
09.04.2026
17:36
492
Ministerul Agriculturii consultă asociațiile de profil privind înființarea Oficiului Horticol
09.04.2026
16:57
509
Robo-taxiurile Waymo vor raporta gropile din asfalt direct în Waze pentru șoferi și autorități
09.04.2026
16:57
562
Reactoarele cu plasmă ale Radify promit să rupă dominația Chinei asupra pământurilor rare
561
Poliția Națională introduce o platformă digitală pentru evaluarea și monitorizarea performanței angajaților
09.04.2026
16:48
556
Statul pregătește „Zone de Accelerare” și ghișeu unic digital pentru a impulsiona investițiile în energia regenerabilă în Republica Moldova
09.04.2026
16:32
497
Toate cererile pentru subvenționarea asigurărilor agricole din 2025 au fost achitate integral de AIPA
09.04.2026
16:31
584
Lucrările la stația Prut-2 și pe tronsonul Cantemir-Fălciu avansează pentru integrarea căii ferate moldovene în rețeaua europeană
09.04.2026
16:24
529
Vicepremierul Vladimir Bolea cere accelerarea lucrărilor la stația de epurare din Cahul, proiect de zeci de milioane de euro pentru 40.000 de locuitori
09.04.2026
16:17
540
De la motorul Raptor al SpaceX la „avionul de vânătoare pentru orbită”: noul pariu al lui Jeff Thornburg pe propulsia solar-termică
09.04.2026
15:26
814
VIDEO // „Vin din colecția lui Șor?” Igor Grosu a REFUZAT categoric cadoul oferit de Vasile Costiuc în plenul Parlamentului
09.04.2026
14:24
548
MAIA își instruiește angajații pentru întărirea integrității și prevenirii corupției în instituție
09.04.2026
11:52
625
Șantajistul care s-a dat drept femeie pe rețelele sociale, condamnat la 7 ani și 6 luni de închisoare pentru șantaj și răpirea unui automobil
09.04.2026
10:40
721
Bunic agresiv, recidivist, condamnat la 3 ani de închisoare pentru violențe grave asupra bunicii de 83 de ani
09.04.2026
09:31
940
ANALIZĂ // De ce nu scad prețurile la APARTAMENTE în condițiile prăbușirii cererii și când vom avea costuri adecvate la locuințe?
09.04.2026
09:27
737
Ministerul Energiei pariază pe contorizarea inteligentă: 100.000 de gospodării din Moldova vor primi contoare smart pentru reducerea facturilor la energie
09.04.2026
08:28
679
Horoscopul zilei 09.04.2026
OpenAI lansează abonamentul ChatGPT Pro de 100 de dolari pe lună pentru dezvoltatori
Procurorul general al Floridei deschide o anchetă asupra OpenAI, invocând riscuri pentru minori, securitatea națională și legătura cu atacul armat de la FSU
Volkswagen renunță la producția electricului ID.4 în SUA și pariază pe noul Atlas pe benzină
Florida deschide anchetă împotriva OpenAI, acuzată că ChatGPT ar fi fost folosit la planificarea unui atac armat mortal
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
17.24
1 RON
3.95
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














