Noul DROG social. Ce nu arată aproape niciodată un selfie

Sursa: digi24.ro

Milioane de oameni din întreaga lume postează cel puţin un selfie pe zi, pe reţelele de socializare. Utilizatori fericiţi, vacanţe, petreceri cu prietenii, realizări personale sau simple ieşiri în oraş, toate aceste momente sunt acum împărtăşite cu ceilalţi. Mai puţin eşecurile. Fenomenul ia tot mai mult amploare, iar psihologii spun că linia dintre stima de sine crescută şi narcisism este foarte fină.

Numai pe reţeaua de socializare Instagram, aproape 350 de milioane de postări conţin hashtagul selfie. Alte câteva milioane de fotografii apar atunci când căutăm derivate ale acestui cuvânt, ca selfies, selfietime sau selfievideo. Fenomenul este din ce în ce mai răspândit, cifrele cresc de la o zi la alta. Feţe zâmbitoare, locuri frumoase, momente fericite. Pe internet, totul pare perfect. Realitatea însă, explicată de psihologi şi de psihiatri, arată altfel.

Gabriel Diaconu, psihiatru: „Ce-ţi spune un astfel de demers? „Vreau să mă vezi.” Şi e un driver esenţial, a fost identificat undeva prin anii 50 de un psihanalist canadian, care a spus că pe lângă driver-urile fundamentale identificate de Freud, există şi un al patrulea, pe care l-a denumit driver de recunoaştere. Oamenii au nevoie să fie recunoscuţi.

Dar de aici mergi pe o cu totul altă tangentă. Pentru că nu e suficient să mă vezi, trebuie să mă vezi cu ceva în spate, preferabil cu ceva frumos, preferabil în asociere cu oamenii mei, cu prietenii mei, cu familia mea, cu căţelul meu, cu trandafirii mei, cu legumele mele, cu grădina mea de zarzavat, invităm oameni, prin intermediul unei fotografii, în intimitatea noastră pe cât de mult îi alungăm în viaţa reală. Pentru că expresia nevoii de a-ţi tot face poze pe care să le pui pe internet sau să le arunci pe Facebook sau pe alte reţele spune că acest drive de recunoaştere este teribil de desconsiderat în lumea în care trăim acum.

Nebunia nu e doar că te vezi, nebunia este că începi să te critici şi atunci intervine dorinţa de a ameliora, în anumite momente, spectaculos şi definitiv, credinţa despre tine”.

Eugen Ciocan, maitre photographe Foto Cabinet: „Portretul, dacă ar fi să înscriem selfie-ul în domeniul acesta al portretului, portretul are nevoie de un portretist, pentru că noi existăm în măsura în care cineva ne bagă în seamă. În măsura în care ne reflectăm în ochii cuiva, în măsura în care cineva ne apreciază. Putem exista fără iubirea celuilalt?”

Suntem cu adevărat apreciaţi sau suntem mai degrabă invidiaţi? Fotografiile noastre stârnesc admiraţie sau resentimente?

Anda Stanciu, blogger de călătorii, ştie că succesul pe reţelele de socializare poate duce la eşecuri în viaţa reală.

Anda Stanciu, travel blogger: „Platformele de social media permit lucrul ăsta, să ai foarte mult succes, să faci şi bani din asta, dar în acelaşi timp există şi critici. Din punct de vedere psihologic cred că poate să genereze şi multă anxietate şi sentimentul de inadecvat. Iar asta pune o foarte mare presiune pe cei care nu sunt atât de deschişi în a se arăta în faţa celorlalţi.

Coincidenţa face ca eu chiar să citesc în perioada aceasta o carte scrisă de un jurnalist de la The Guardian, Will Storr, cartea se numeşte chiar Selfie - „Cum am devenit atât de obsedaţi de noi înşine şi care sunt efectele".

E foarte interesant că el merge puţin pe firul istoriei şi povesteşte despre faptul că la sfârşitul anilor 80, începutul anilor 90, deci exact când a apărut şi cohorta millenials, în educaţia copiilor a apărut un curent de încurajare prin care copiilor li se spunea că sunt speciali, sunt extraordinari, tocmai pentru a combate tendinţele autodistructive din perioada respectivă, gen abuz de droguri sau sarcini nedorite la vârste foarte fragede.”

Gabriel Diaconu, psihiatru: „Stima de sine e un concept, la fel ca multe altele, himeric, inventat social, dar pe care oamenii îl identifică ca fiind foarte real. „Mă plac, am încredere în puterile mele, spun şi cred în mintea mea lucruri bune despre mine". E o aberaţie, dacă stai să te uiţi atent şi e parte a unui curent de psihologie ultra individualistă, care-i spune individului că e special.

Oamenii trăiesc în bule din ce în ce mai dense şi din ce în ce mai izolate şi prima bulă în care oamenii trăiesc este bula autosuficientă de sine, în care sunt bun. Nu am motive să fiu bun, dar sunt bun”.

Oamenii de ştiinţă au dovedit că selfie-urile nu ajută la îmbunătăţirea stimei de sine. Din contră, societatea devine din ce în ce mai narcisistă şi se construieşte pe valori greşite. Statisticile arată că 95% dintre români nu pleacă din casă fără telefonul mobil, iar șapte din 10 îl folosesc în timp ce conduc. Ne expunem la riscuri doar pentru a fi la curent cu tot ce se întâmplă sau pentru a împărtăşi momente inedite. Tehnologia a devenit o componentă indispensabilă a vieții cotidiene.

Gabriel Diaconu, psihiatru: „Motivul pentru care oamenii au ales acest nou drog este că funcţionează într-o reţea unde se face trafic cu astfel de droguri. Aceste droguri sunt eminamente sociale, reţelele sociale sunt adictive, interacţiunea pe reţelele sociale poate să creeze aceeaşi senzaţie de high sau de intoxicaţie pe care ţi-o dă alcoolul, marijuana sau cocaina. Sunt studii imagistice care au fost făcute. Prin urmare, deprivarea sau deposedarea de acces la astfel de soluţii rapide de obţinere a plăcerii dă sevraj.

Nenorocirea este că observăm astfel de comportament la copii, la adolescenţi, la minţi care sunt în drum spre maturitate şi care se izbesc de acest narcotic virtual.

Observ părinţi care în mod necontrolat îşi fotografiază copiii şi în loc să pună nenorocitele alea de poze într-un album familial pentru nepoţi, le diseminează în mediul virtual ca atunci când inviţi tot poporul la botez”.

Eugen Ciocan: „Până la urmă e un joc ca o fugă de realitate. Eu nu ştiu dacă e o preocupare despre ceva real. Este un comportament evazionist, este un fel de a pleca din realitate în universul ăsta al unei idealizări de sine. Este un Narcis, care atâta se uită în baltă, până când moare, moare la propriu din dragoste de sine”.

Există totuşi şi situaţii în care autoportretul este o alegere cât se poate de practică. Anca Pavel, consultant în turism crede că acest tip de fotografie este... mai la îndemână.

Anca Pavel, consultant în turism: „În călătorii, uneori, e mai simplu şi mai eficient să-ţi faci singur o fotografie şi să imortalizezi un cadru care te impresionează decât să depinzi de alţii, care probabil că şi ei, la rândul lor, sunt ocupaţi tot cu selfie-uri”.

Andreea Enache, beauty blogger, antreprenor: „Din punct de vedere social media blogger, profilul nu ar da atât de bine dacă am avea numai selfie-uri, adică mă gândesc că avem atâtea lucruri frumoase pe care le putem share-ui cu cei care ne urmăresc, încât putem cumva să alternăm, astfel încât să arătăm bine, să transmitem asta, dar să fie şi un întreg frumos. Până la urmă, fotografia este artă şi în selfie nu văd nimic artistic”.

Andreea Enache este antreprenor şi beauty blogger. Peste 20.000 de oameni îi urmăresc activitatea pe Instagram. Ştie că tinerii îşi găsesc modele în online, aşa că este foarte atentă la conţinutul pe care îl promovează.

Andreea Enache, beauty blogger, antreprenor: „În general, social media a dat impresia că totul este perfect. Lucrurile nu stau chiar aşa şi multă lume vede perfecţiunea asta, exact probabil cum este şi-n televiziune sau în revistele glossy, toată lumea arată perfect, toată lumea este fericită. Cred că ar trebui să împărtăşim şi momentele mai puţin fericite, astfel încât oamenii să înţeleagă că este ok să fii trist, să ai o zi mai proastă, asta e viaţa, este şi frumoasă, dar este şi mai puţin plăcută. Şi trebuie să găsim puterea de a trece mai parte, indiferent de situaţie.”

Gabriel Diaconu, psihiatru: „De când urmăresc fenomenul ăsta sunt două lucruri care m-au impresionat. Primul, cât de frumoşi pot fi oamenii când sunt în fotografia potrivită sau cât de urâţi pot să fie, în acelaşi context. Dar al doilea, cât de uniforme sunt fotografiile. Sunt unii oameni care sunt veritabili artişti ai autoportretelor făcute cu telefonul. Întotdeauna au ceva frumos în spate, un apus de soare, o maşină frumoasă, un yacht, un castel, o pădure de brazi, dar mai sunt alţi oameni care sunt împietriţi într-un instantaneu al existenţei lor: au figuri obosite, au un ochi care se uită seducător către un posibil interlocutor, dar care este mai degrabă patetic decât interesant, au genul ăla de stânjeneală pe care uneori o au copiii mari când sunt prinşi într-o ipostază în care îşi dau seama şi sunt super conştienţi că sunt fotografiaţi, toate lucrurile astea nu împiedică pe nimeni să persevereze într-un comportament. Carevasăzică există nu doar motivaţie, dar posibil că şi un gen de condiţionare. Pe măsură ce faci asta să continui să faci”.

Internetul oferă totul şi, în acelaşi timp, poate să ia totul. Pericolele sunt fie prea puţin cunoscute, fie ignorate. Obsesia pentru selfie răneşte minţi şi trupuri. Să nu uităm că orice lucru este bun atâta timp cât este practicat cu moderaţie. Cel mai recent exemplu de neatenţie a avut loc în Ungaria, când opt oameni au murit, pentru că şoferul care ar fi trebuit să-i aducă în siguranţă acasă era mai preocupat să se filmeze şi să transmită live pe facebook.

Gabriel Diaconu, psihiatru: „Sunt cazuri de suicid, au fost copii care în urma unei fotografii care a fost diseminată în grup au ajuns să facă depresii puternice şi să trăiască un veritabil coşmar în miez de zi. Nu învăţăm, prea greu învăţăm”.

Anda Stanciu, travel blogger: „Sper ca societatea asta să nu rămână la nivelul ăsta la care să conteze doar aspectul, ci să avem şi alte referinţe. De exemplu, copilăria mea a fost una fără social media, în care relaţiile se stabileau în exteriorul clasei, practic afară, nu aveam această obligaţie de a posta constant şi de a fi în permanentă legătură cu comunitatea. Comunitatea era acolo, era o microcomunitate, acum comunităţile într-adevăr s-au diversificat, dar m-aş bucura dacă am putea să ne întoarcem un pic şi să arătăm generaţiilor care sunt foarte active astăzi pe social media că pericolele legate de violenţă domestică, de bodyshaming, sunt încă acolo.

Faptul că avem posibilitatea astăzi să ne arătăm lumii aşa cum vrem noi să fim percepuţi nu înseamnă că provocările de care au avut parte bunicii şi părinţii noştri nu sunt încă prezente în societate”.

Lumea se afla în continuă schimbare. Chiar dacă astăzi ajungem dintr-un colţ în altul al planetei în câteva ore, chiar dacă putem comunica instantaneu pe tot globul sau ne putem etala succesul pe reţelele de socializare, oamenii, rămân, în esenţa lor, fragili şi au nevoie de aceleaşi lucruri: acceptare, admiraţie, iubire. Online şi offline.

Sursa: digi24.ro