Noua SIDA? - KISSING BUG, parazitul care a infectat deja peste 300 000 de persoane
2012
Peste 300 000 de americani sunt deja infectați cu Kissing bug, boala sărutului, pe care, în ciuda pericolului pe care îl reprezintă, unitațile medicale nu efectuează teste de depistare, multe dintre cazurile de infectare rămânând necunoscute, s-a anunțat la congresul anual al Societății Americane pentru Boli Tropicale, scrie jurnalul.ro.
Boala Chagas este o parazitoză tropicală cu o incidență frecventă până acum doar în țările din America Centrală și de Sud. Numită noua SIDA, din cauza modului asemănător de manifestare, asimptomatic, este determinată de infecția cu Trypanosoma cruzi. Parazitul se transmite prin intermediul unei insecte hematoface, care înțeapă gazda umană și care lasă fecale lângă locul înțepăturii. Prin scărpinare se va contamina leziunea produsă de înțepătură cu parazitul prezent în fecalele insectei. Astfel, parazitul intră în organism unde își începe replicarea și ajunge să invadeze întreaga gazdă.
Simptomatologia bolii este foarte variată, în funcție de stadiul de infecție și de imunitatea gazdei: febră, oboseală, dureri, iritații ale pielii, diaree și stare de vomă. Primele semne vizibile se remarcă în zona pleoapei - leziuni ale pielii sau o umflătură de culoare violacee.
Unii pacienți au doar semne locale, în timp ce alții dezvoltă afecțiuni cronice foarte grave. Cel mai adesea sunt atacate organele vitale, în principal inima, creierul și sistemul digestiv, ducând la apariția malformațiilor cardiace, tulburărilor funcționale nervoase și visceromegaliilor.
Mortalitatea este determinată în principal de insuficiența cardiacă congestivă sau de trombembolismul pulmonar.
05.09.2024
11:59
15.04.2024
19:28
20.04.2023
07:30
17.02.2023
14:32
18.01.2023
19:59
16.12.2022
14:28
22.11.2022
13:11
10.10.2022
07:30
04.05.2022
19:59
12.12.2021
09:47
25.01.2021
20:00
25.01.2021
19:01
12.08.2026
14:09
12.08.2026
14:08
12.08.2026
13:57
12.08.2026
13:52
12.08.2026
13:38
12.08.2026
13:38
12.08.2026
13:25
12.08.2026
12:50
12.08.2026
12:32
12.08.2026
12:24
12.08.2026
12:24
12.08.2026
11:50
12.08.2026
11:48
12.08.2026
11:42
12.08.2026
11:38
12.08.2026
11:38
12.08.2026
11:07
12.08.2026
11:07
12.08.2026
11:01
12.08.2026
10:42
12.08.2026
10:37
12.08.2026
10:32
12.08.2026
10:23
12.08.2026
10:02
12.08.2026
09:39
Trump presează Iranul pentru redeschiderea Strâmtorii Ormuz și anunță negocieri intense pentru un acord rapid
SpaceX își dublează veniturile, dar arde miliarde: pariul uriaș al lui Musk pe Starlink și AI prăbușește acțiunile pe bursă
AI de la Anthropic și OpenAI, acuzată de autonomie și înșelăciune în teste britanice de securitate pe GitHub
Bărbat înarmat, prins lângă terenul de golf al lui Donald Trump din California, după ce ar fi spionat pregătirile de securitate. Ce arsenal au găsit anchetatorii în locuința sa
Mii de angajați SpaceX devin milionari după listarea record pe bursă: inginerul care își vinde treptat acțiunile de 23 de milioane de dolari
















