02:58:12 19.09.2025
Stiri

NOU președinte al delegației Legislativului R. Moldova la Adunarea parlamentară a OSCE

Actualitate 30.09.2022 15:53 Vizualizări1008
NOU președinte al delegației Legislativului R. Moldova la Adunarea parlamentară a OSCE

Delegația Legislativului R. Moldova la Adunarea parlamentară a OSCE are un președinte nou.

Este vorba despre deputata Partidului Acțiune și Solidaritate, Veronica Roșca, pentru candidatura acesteia votând astăzi 61 de deputați.

Anterior, șeful delegației Legislativului la Adunarea Parlamentară a OSCE a fost Vladimir Bolea. Funcția a devenit vacantă după ce acesta Bolea a fost învestit în funcția de ministru al Agriculturii și Industriei Alimentare.

Tot astăzi, Vladimir Bolea a fost exclus din Comisia interparlamentară de cooperare între Parlamentul Republicii Moldova și Adunarea Federală a Federației Ruse.

În aceeași ședință, Parlamentul a modificat componența nominală a mai multor grupuri de prietenie, fiind incluși deputații Vitali Gavrouc, Roman Roșca, Natalia Davidovici, Efimia Bandalac, Vasile Porțevschi, Mihail Druță, Alexandr Trubca, Adrian Albu și Gaik Vartanean.

În Legislativul Republicii Moldova sunt constituite 50 de grupuri parlamentare de prietenie cu alte țări, în timp ce doar 27 de țări au creat grupuri parlamentare cu Republica Moldova.

Potrivit procedurii, componența nominală a grupurilor parlamentare de prietenie este stabilită în baza opțiunilor expuse de către deputați, iar repartizarea funcțiilor de președinți ai grupurilor se face ținându-se cont de reprezentarea proporțională a partidelor politice în Parlament.

Autor:
Stiri relevante
Top stiri

Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare în R. Moldova, pentru cine ați vota?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte