Stiri
captura privesc.eu
Încă un nou acționar al „Moldova-Agroindbank” iese la rampă. Directorul „Diarstamia Management”, o firmă off-shore din Cipru, a organizat astăzi o conferință de presă în cadrul căreia a anunțat despre intenția de a convoca o ședință extraordinară a Consiliului MAIB pe data de 28 iunie curent. Deși spune că solicitarea sa de convocare a ședinței este susținută și de ceilalți acționari noi ai băncii, Vitali Ceban afirmă că informațiile precum că noii proprietari de acțiuni de la MAIB ar acționa în mod concertat nu sunt adevărate.
Ceban susține că nu are nimic comun cu celelalte companii care au cumpărat în ultimul timp acțiuni la MAIB, cu toate acestea le sare în apărare.
„Nu știu cum au cumpărat acțiunile aceste companii, dar pot să vă spun că cei care le-au vândut nu se află în relații bune, de aceea nu cred că totul a fost organizat. Negocierile noastre pentru procurarea pachetului de 4,99% de acțiuni de la MAIB au durat mai bine de jumătate de an”, a spus Ceban, precizând că despre aceste tranzacții a știut și Banca Națională, și alte instituții de stat, ceea ce înseamnă că a fost o afacere transparentă.
Întrebat dacă îi cunoaște pe oamenii de afaceri Veaceslav Platon și Vladimir Plahotniuc, noul acționar al MAIB a dat asigurări că a auzit despre ei doar din presă, dar și-ar dori să îi cunoască personal.
Deschis în a vorbi despre afacerile sale la MAIB, Ceban a evitat totuși să povestească despre firma pe care o conduce și despre care susține că îi aparține.
„Activăm din 2012, dar nu cred că este interesant cu ce ne ocupăm. Dacă vă interesează atât de mult, am putea discuta în particular, după conferință”, i-a răspuns Ceban unui jurnalist, asta deși mai mulți ziariști i-au cerut detalii despre activitatea companiei.
Precizăm că acum două zile administrația MAIB a anunțat despre convocarea ședinței extraordinare a Consiliului băncii pentru data de 22 octombrie curent.
Noii acționari ai instituției cer însă ca ședința Consiliului să aibă loc luna aceasta.
Nou acționar al MAIB: „Nu-i cunosc pe Plahotniuc și Platon”
Social
06.06.2013
12:27
1046
1046
captura privesc.eu Ceban susține că nu are nimic comun cu celelalte companii care au cumpărat în ultimul timp acțiuni la MAIB, cu toate acestea le sare în apărare.
„Nu știu cum au cumpărat acțiunile aceste companii, dar pot să vă spun că cei care le-au vândut nu se află în relații bune, de aceea nu cred că totul a fost organizat. Negocierile noastre pentru procurarea pachetului de 4,99% de acțiuni de la MAIB au durat mai bine de jumătate de an”, a spus Ceban, precizând că despre aceste tranzacții a știut și Banca Națională, și alte instituții de stat, ceea ce înseamnă că a fost o afacere transparentă.
Întrebat dacă îi cunoaște pe oamenii de afaceri Veaceslav Platon și Vladimir Plahotniuc, noul acționar al MAIB a dat asigurări că a auzit despre ei doar din presă, dar și-ar dori să îi cunoască personal.
Deschis în a vorbi despre afacerile sale la MAIB, Ceban a evitat totuși să povestească despre firma pe care o conduce și despre care susține că îi aparține.
„Activăm din 2012, dar nu cred că este interesant cu ce ne ocupăm. Dacă vă interesează atât de mult, am putea discuta în particular, după conferință”, i-a răspuns Ceban unui jurnalist, asta deși mai mulți ziariști i-au cerut detalii despre activitatea companiei.
Precizăm că acum două zile administrația MAIB a anunțat despre convocarea ședinței extraordinare a Consiliului băncii pentru data de 22 octombrie curent.
Noii acționari ai instituției cer însă ca ședința Consiliului să aibă loc luna aceasta.
Stiri relevante
21.12.2023
17:57
4720
FURTUL MILIARDULUI // Soarta guvernatorului BNM, acuzat de SABOTAJ în recuperarea banilor, pe muchie de cuțit. Detalii INCREDIBILE despre oamenii păstrați în funcție de Armașu, care au făcut tot posibilul să se piardă urma banilor
22.06.2021
12:08
4281
Procurorii prezintă DETALII despre perchezițiile de astăzi la BNM. Un oficial al instituției, fost administrator special al „Unibank”, REȚINUT pentru 72 de ore
05.04.2021
13:19
3336
Lecție pentru economistul Dodon: „Un împrumut din partea BNM statului, în special în proporție de circa 10% din PIB, va DEPRECIA leul, va submina creșterea economică, va duce la reducerea locurilor de muncă și înrăutățirea condițiilor de trai”
02.04.2021
21:25
12306
Un consilier prezidențial avertizează că s-ar pregăti FURTUL MILIARDULUI-2 pe perioada STĂRII de URGENȚĂ, după ce Dodon a dat ORDIN de la Moscova să fie scoase 20 de miliarde din rezerva BNM: „Dodon, viitorul îți este scris în frunte”
02.04.2021
12:12
3377
Un fost PREMIER îl compară pe Igor Dodon, care vrea să scoată 20 de MILIARDE de lei din rezerva BNM, cu „gospodar” care dă pe BĂUTURĂ toți banii din casă: „Este o prostie. Ulterior ce faci?”
01.03.2021
13:23
3314
Banca Națională a Moldovei, REPLICĂ pentru Stoianoglo, care s-a plâns că investigarea „furtului MILIARDULUI” bate pasul pe loc din cauza figuranților, dar și a BNM: „Am transmis peste 1 000 000 de fișiere PG”
10.03.2020
14:34
3952
Unul dintre viceguvernatorii BNM, vizat în dosarul privind FRAUDA BANCARĂ, reținut la Aeroport
06.03.2020
17:53
4592
UPDATE // Dorin Drăguțanu, 30 de AREST. Acesta este învinuit în dosarul FRAUDEI bancare,
23.01.2019
15:40
3853
Guvernul a primit undă verde pentru a NEGOCIA vinderea a 63,89 la sută din acțiunile „Moldindconbank”
29.11.2018
16:26
3055
VIDEO // Octavian Armașu, numit guvernator al BNM pentru un mandat de șapte ani

Top stiri
11.05.2026
13:06
19
Comisie de anchetă după rănirea a trei persoane de la componente de rachete antigrindină în Glodeni și Rîșcani
11.05.2026
13:03
0
Certificate medicale „la comandă” la Florești: CNA a pornit 11 dosare penale pe numele angajaților spitalului
11.05.2026
10:19
378
Traficant de droguri ucrainean, prins lângă „Muzeul Satului” din Chișinău, condamnat la 6 ani de închisoare
11.05.2026
09:45
289
40 de elevi din toată țara, premiați la Olimpiada Republicană la Istoria românilor și universală din 2026
11.05.2026
08:43
327
Horoscopul zilei 11.05.2026
10.05.2026
18:18
725
Vreme schimbătoare, cu ploi locale și temperaturi de primăvară blândă, 11–17 mai 2026
10.05.2026
18:16
952
Tragedie provocată de o armă de tip „Glock” într-o unitate militară din Cahul. Un minor a decedat, iar un militar a ajuns rănit la spital
10.05.2026
14:30
718
Elevii din toată țara premiați de MEC pentru promovarea memoriei istorice și a valorilor europene printr-un concurs video
10.05.2026
13:09
781
Maia Sandu negociază cu FMI un nou acord pentru consolidarea economică și fiscală a Republicii Moldova
10.05.2026
08:17
759
Horoscopul zilei 10.05.2026
09.05.2026
20:50
999
Maia Sandu și președintele Ciprului, Nikos Christodoulides, discută la Chișinău sprijinul european pentru aderarea Republicii Moldova la UE
09.05.2026
20:46
1017
Răcire și ploi în Republica Moldova duminică, 10 mai 2026
09.05.2026
16:52
1001
Peste 1.200 de profesori și experți au marcat la Chișinău, printr-o conferință științifică, Ziua Europei și „Decada valorilor general-umane”
09.05.2026
15:08
957
Maia Sandu: Apărarea adevărului istoric este parte din reziliența democratică și securitatea națională
09.05.2026
14:54
931
191 de elevi din toată țara, în competiție la Olimpiada Republicană de Istorie la Chișinău
09.05.2026
13:51
1592
FOTO // Marș cu simboluri interzise și „Katiușa” în centrul Chișinăului: Politicienii proruși, gesturi pe placul lui Vladimir Putin de 9 mai
09.05.2026
13:35
989
Conducerea R. Moldova condamnă ,,barbaria" Rusiei și transmite un mesaj de UNITATE de 9 mai: „Uniunea Europeană reprezintă cel mai puternic proiect de pace”
09.05.2026
13:25
1024
„Nu putem tolera glorificarea regimului sovietic”: Mesajul ferm al președintei Maia Sandu de 9 mai
09.05.2026
12:50
1032
Licențele financiare din Moldova ar fi controlate selectiv de către CNPF: „Există o singură companie care a obținut licență, iar restul activează într-o zonă gri..."
09.05.2026
08:04
964
Horoscopul zilei 09.05.2026
08.05.2026
22:55
1167
Cloudflare concediază 20% din angajați după ce AI a făcut inutile 1 100 de posturi, în ciuda unor venituri record
08.05.2026
22:32
1170
Porsche își închide diviziile de baterii, e-bike și software și își regândește strategia pentru mașinile electrice
08.05.2026
22:10
1112
Uber, prinsă în scandalul roboților-taxi Avride: autoritățile federale anchetează 16 accidente ale mașinilor autonome
08.05.2026
21:37
1197
Serviciile secrete poloneze anunță atacuri cibernetice ruse asupra stațiilor de apă, în timp ce infrastructura similară din SUA rămâne vulnerabilă
08.05.2026
20:59
1054
Ploi răspândite și vreme caldă în Republica Moldova, sâmbătă, 09.05.2026

Actualitate
Parteneri
Social
Edineț: Cinci ani de închisoare pentru un bărbat care și-a răpit copilul de un an și i-a pus cuțitul la gât atunci când femeia a vrut să-l recupereze
Douăzeci și două de filme moldovenești în cadrul proiectului Filme din Moldova – online (VIDEO)
Un muncitor a căzut în groapa șantierului, la Ciocana
Intenționa să ajungă în Europa, tranzitând ilegal Republica Moldova: Un ucrainean a fost reținut de către polițiștii de frontieră
Punct de vedere NAȚIONAL
Curs valutar
1 MDL
1 EUR
20.19
1 USD
17.16
1 RON
3.86
1 RUB
0.23
1 UAH
0.39
Sondaj
Prietenii noștri

Inapoi