NOU // LISTA celor 26 de centre unificate de prestare a serviciilor publice, inaugurate în anul 2022 în cadrul primăriilor și misiunilor diplomatice ale R. Moldova: Acte de stare civilă sau cadastrale, accesate în mod electronic de către cetățeni
3955
Documente.md
Cetățenii de la sate sau aflați peste hotare vor putea accesa acte de stare civilă, permisive, cadastrale, autorizații etc. în format electronic direct de la primăria din localitate sau misiunea diplomatică a R. Moldova în statul respectiv.
Guvernul de la Chișinău a aprobat astăzi o decizie privind implementarea unui proiect-pilot care prevede deschiderea unor centre unificate de prestare a serviciilor publice (CUPS), astfel încât o gamă largă de servicii publice electronice să devină accesibile pentru cetățenii moldoveni din diaspora și oamenii de la sate.
La prima etapă, în R. Moldova și peste hotare vor fi inaugurate, pe parcursul anului 2022, în total 26 de centre de acest fel. Ulterior, în anul 2023, încă 60 de localități din republică vor beneficia de proiectul CUPS.
Specialistii CUPS, care au fost selectați și instruiți pentru pilotare, vor activa în 17 primării din localități rurale și în nouă misiuni diplomatice și oficii consulare ale Republicii Moldova peste hotare.
Specialistul CUPS, de regulă un angajat al primăriei locale, va avea misiunea de a informa populația și de a ajuta cetățenii de la sate să acceseze serviciile de care au nevoie în format electronic - serviciile cadastrale, de stare civilă, acte permisive, alocații, indemnizații, autorizații pentru construcție etc., vor oferi suport informațional și practic cum să depună solicitări pentru servicii, să completeze formulare de înregistrare online și vor ajuta, totodată, la recepționarea rezultatului prestării.
Conform aceluiași principiu, cetățenii moldoveni aflați peste hotare se vor putea adresa la cel mai apropiat consulat al Republicii Moldova pentru a obține o gamă largă de servicii de la autoritățile statului Republica Moldova, fiind ajutați de angajații Oficiului Consular de la formularea cererii, până la obținerea rezultatului.
Demararea procesului de pilotare va include, la primă etapă, o serie de servicii publice prestate de către Agenția Servicii Publice și Casa Națională de Asigurări Sociale, cu posibilitatea includerii ulterioare și a serviciilor publice prestate de alte autorități guvernamentale.
Proiectul de hotărâre a fost elaborat de Cancelaria de Stat cu suportul Agenției de Guvernare Electronică, în cadrul proiectului „Modernizarea serviciilor guvernamentale” și prevede sporirea accesibilității și calității serviciilor publice oferite cetățenilor din mediul rural și celor aflați peste hotare.
10.04.2026
08:16
98
Horoscopul zilei 10.04.2026
10.04.2026
01:39
391
OpenAI lansează abonamentul ChatGPT Pro de 100 de dolari pe lună pentru dezvoltatori
10.04.2026
01:23
486
Procurorul general al Floridei deschide o anchetă asupra OpenAI, invocând riscuri pentru minori, securitatea națională și legătura cu atacul armat de la FSU
10.04.2026
00:55
470
Volkswagen renunță la producția electricului ID.4 în SUA și pariază pe noul Atlas pe benzină
09.04.2026
23:31
449
Florida deschide anchetă împotriva OpenAI, acuzată că ChatGPT ar fi fost folosit la planificarea unui atac armat mortal
09.04.2026
23:04
423
Anthropic limitează lansarea modelului Mythos: protecție pentru internet sau pentru propriul profit?
09.04.2026
20:47
521
Vineri, 10 aprilie 2026: cer mai senin și ploi în retragere în toată Republica Moldova
09.04.2026
18:19
591
Șeful Amazon, Andy Jassy, își înțeapă rivalilor Nvidia, Intel și Starlink în scrisoarea anuală către acționari
09.04.2026
17:55
621
Parlamentul a aprobat legea lanțurilor scurte de aprovizionare: un singur intermediar între producător și consumator
555
Instagram extinde la nivel internațional restricțiile de conținut inspirate de ratingurile pentru filme destinate adolescenților
10.04.2026
08:16
23
Horoscopul zilei 10.04.2026
10.04.2026
01:39
382
OpenAI lansează abonamentul ChatGPT Pro de 100 de dolari pe lună pentru dezvoltatori
10.04.2026
01:23
478
Procurorul general al Floridei deschide o anchetă asupra OpenAI, invocând riscuri pentru minori, securitatea națională și legătura cu atacul armat de la FSU
10.04.2026
00:55
459
Volkswagen renunță la producția electricului ID.4 în SUA și pariază pe noul Atlas pe benzină
09.04.2026
23:31
445
Florida deschide anchetă împotriva OpenAI, acuzată că ChatGPT ar fi fost folosit la planificarea unui atac armat mortal
09.04.2026
23:04
419
Anthropic limitează lansarea modelului Mythos: protecție pentru internet sau pentru propriul profit?
09.04.2026
20:47
516
Vineri, 10 aprilie 2026: cer mai senin și ploi în retragere în toată Republica Moldova
09.04.2026
18:19
586
Șeful Amazon, Andy Jassy, își înțeapă rivalilor Nvidia, Intel și Starlink în scrisoarea anuală către acționari
09.04.2026
17:55
616
Parlamentul a aprobat legea lanțurilor scurte de aprovizionare: un singur intermediar între producător și consumator
550
Instagram extinde la nivel internațional restricțiile de conținut inspirate de ratingurile pentru filme destinate adolescenților
09.04.2026
17:36
508
Ministerul Agriculturii consultă asociațiile de profil privind înființarea Oficiului Horticol
09.04.2026
16:57
518
Robo-taxiurile Waymo vor raporta gropile din asfalt direct în Waze pentru șoferi și autorități
09.04.2026
16:57
576
Reactoarele cu plasmă ale Radify promit să rupă dominația Chinei asupra pământurilor rare
573
Poliția Națională introduce o platformă digitală pentru evaluarea și monitorizarea performanței angajaților
09.04.2026
16:48
571
Statul pregătește „Zone de Accelerare” și ghișeu unic digital pentru a impulsiona investițiile în energia regenerabilă în Republica Moldova
09.04.2026
16:32
514
Toate cererile pentru subvenționarea asigurărilor agricole din 2025 au fost achitate integral de AIPA
09.04.2026
16:31
602
Lucrările la stația Prut-2 și pe tronsonul Cantemir-Fălciu avansează pentru integrarea căii ferate moldovene în rețeaua europeană
09.04.2026
16:24
541
Vicepremierul Vladimir Bolea cere accelerarea lucrărilor la stația de epurare din Cahul, proiect de zeci de milioane de euro pentru 40.000 de locuitori
09.04.2026
16:17
553
De la motorul Raptor al SpaceX la „avionul de vânătoare pentru orbită”: noul pariu al lui Jeff Thornburg pe propulsia solar-termică
09.04.2026
15:26
839
VIDEO // „Vin din colecția lui Șor?” Igor Grosu a REFUZAT categoric cadoul oferit de Vasile Costiuc în plenul Parlamentului
09.04.2026
14:24
560
MAIA își instruiește angajații pentru întărirea integrității și prevenirii corupției în instituție
09.04.2026
11:52
638
Șantajistul care s-a dat drept femeie pe rețelele sociale, condamnat la 7 ani și 6 luni de închisoare pentru șantaj și răpirea unui automobil
09.04.2026
10:40
732
Bunic agresiv, recidivist, condamnat la 3 ani de închisoare pentru violențe grave asupra bunicii de 83 de ani
09.04.2026
09:31
955
ANALIZĂ // De ce nu scad prețurile la APARTAMENTE în condițiile prăbușirii cererii și când vom avea costuri adecvate la locuințe?
09.04.2026
09:27
748
Ministerul Energiei pariază pe contorizarea inteligentă: 100.000 de gospodării din Moldova vor primi contoare smart pentru reducerea facturilor la energie
09.04.2026
08:28
688
Horoscopul zilei 09.04.2026
Horoscopul zilei 10.04.2026
OpenAI lansează abonamentul ChatGPT Pro de 100 de dolari pe lună pentru dezvoltatori
Procurorul general al Floridei deschide o anchetă asupra OpenAI, invocând riscuri pentru minori, securitatea națională și legătura cu atacul armat de la FSU
Volkswagen renunță la producția electricului ID.4 în SUA și pariază pe noul Atlas pe benzină
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
17.24
1 RON
3.95
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40

Inapoi














