Membrii CSE au aprobat instituirea Misiunii de Parteneriat al Uniunii Europene în R. Moldova
1291
Comisia pentru Situații Excepționale (CSE) a aprobat astăzi instituirea Misiunii de Parteneriat al Uniunii Europene în R. Moldova (EUPM Moldova), sub egida Politicii de Securitate și Apărare Comună (PSAC).
Misiunea va contribui la consolidarea rezilienței sectorului de securitate al R. Moldova în domeniul gestionării crizelor și al amenințărilor hibride, inclusiv în ceea ce privește securitatea cibernetică și contracararea acțiunilor străine de manipulare a informațiilor și a ingerințelor străine.
Până va fi negociat și semnat un Acord cu UE privind statutul Misiunii, angajații, sediile, bunurile și fondurile acesteia vor beneficia de privilegiile și imunitățile aplicabile misiunilor diplomatice.
Tot astăzi, membrii CSE au decis alocarea către primăria orașului Șoldănești a 8,4 milioane de lei din Fondul de intervenție al Guvernului, pentru reparația unui bloc de locuit. Clădirea, care a fost dată în exploatare în perioada sovietică cu mari abateri de la standardele de calitate, a fost avariată în urma cutremurului din noiembrie anul trecut.
Mijloacele financiare vor fi utilizate pentru restabilirea integrității blocului, termoizolarea fațadelor și reparația acoperișului clădirii, astfel încât locatarii să se afle în condiții de maximă siguranță.
De asemenea, la ședința CSE au fost clarificate unele aspecte cu privire la modul de acordare și suspendare a statutului de persoană asigurată pentru beneficiarii de protecție temporară, care se vor încadra în câmpul muncii.
În cazul angajării, aceștia vor avea statut de persoană asigurată, fără obținerea dreptului de ședere provizorie în scop de muncă. Refugiații ucraineni care nu sunt încadrați în câmpul muncii vor beneficia în continuare de pachetul social garantat, prin intermediul Mecanismului de protecție temporară, aprobat de Guvern, ca parte a efortului autorităților de a sprijini refugiații ucraineni afectați de consecințele războiului brutal al Federației Ruse împotriva Ucrainei.
Prin decizia Comisiei a fost revizuită lista produselor social importante la comercializarea cărora se aplică adaosul comercial limitat. Acest lucru s-a făcut pentru evitarea unui eventual deficit pe careva categorii de produse în beneficiul cetățenilor.
09.11.2026
08:29
09.11.2026
08:17
09.11.2026
07:14
09.11.2026
00:19
08.11.2026
22:38
08.11.2026
22:34
08.11.2026
21:54
08.11.2026
19:19
08.11.2026
19:08
08.11.2026
18:44
08.11.2026
17:16
08.11.2026
13:23
09.11.2026
07:14
09.11.2026
00:19
08.11.2026
22:38
08.11.2026
22:34
08.11.2026
21:54
08.11.2026
19:19
08.11.2026
19:08
08.11.2026
18:44
08.11.2026
17:16
08.11.2026
13:23
08.11.2026
12:46
08.11.2026
12:07
08.11.2026
11:33
08.11.2026
09:23
08.11.2026
08:54
08.11.2026
07:45
08.11.2026
06:35
08.11.2026
06:23
08.11.2026
03:44
08.11.2026
01:46
08.11.2026
01:24
08.11.2026
00:38
08.11.2026
00:27
07.11.2026
22:39
07.11.2026
22:16
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
















