Noi ÎNFRĂȚIRI între aleșii locali ai PSD-ului condus de președintele Camerei Deputaților din România, Marcel Ciolacu, și cei ai PSDE din R. Moldova
2053
Președintele Partidului Social Democrat European (PSDE), Ion Sula, a avut o întrevedere cu liderul Partidului Social Democrat (PSD) din România, Marcel Ciolacu, președintele Camerei Deputaților în Parlamentul României, aflat în vizită la Chișinău cu ocazia participării la evenimentele prilejuite de aniversarea a 105-a de la Unirea Basarabiei cu România.
La întrevedere au mai participat vicepreședintele Senatului României, Robert Cazanciuc, președintele Comisiei de politică externă a Senatului României, Titus Corlățean, ministrul Apărării al României, Angel Tîlvăr, și președintele Organizației PSD România în R. Moldova, Iurie Ciocan.
Interlocutorii au menționat relațiile foarte bune dintre cele două partide social-democrate atât la nivel bilateral, cât și în cadrul organizațiilor internaționale la care cele două formațiuni politice sunt parte. În mod deosebit au fost evidențiate proiectele de înfrățire dintre aleșii locali ai Partidului Social Democrat European și PSD România și inițierea proiectelor de infrastructură în localitățile din R. Moldova.
„Suntem un partid de stânga european autentic, centrat pe grijile și nevoile oamenilor. Avem în echipă oameni profesioniști și cu experiență, care pot contribui la ridicarea calității vieții cetățenilor noștri”, a declarat Ion Sula.
În context, părțile au accentuat importanța continuării proiectelor comune în domeniul energetic, economic, infrastructură și cultural.
Președintele Ion Sula a informat și despre vizita de mâine la Bruxelles și întrevederile planificate la Parlamentul European, inclusiv cu conducerea Partidului Socialiștilor Europeni (PES) și a Grupului politic S&D.
Părțile au convenit să continue cooperarea strânsă dintre Partidul Social Democrat European și Partidul Social Democrat din România, în beneficiul cetățenilor noștri și pentru realizarea parcursului european al Republicii Moldova.
21.12.2025
22:20
292
Discuții cruciale între Starmer și Trump pentru pacea în Ucraina: Detalii despre noul ambasador în SUA
21.12.2025
20:33
424
Putin nu renunță la ambițiile sale: întreaga Ucraină și fostele teritorii sovietice în vizor, spun serviciile secrete americane
21.12.2025
18:17
577
Prognoza Meteo pentru Săptămâna 22-28 Decembrie 2025
21.12.2025
12:59
589
Kremlinul critică modificările europene și ucrainene la propunerile SUA privind pacea în Ucraina
21.12.2025
12:33
622
Rusia ar fi răpit zeci de ucraineni din regiunea Sumî și i-ar fi dus peste graniță în Rusia
21.12.2025
10:46
766
Fondurile confiscate din conturile lui Andrew Tate utilizate pentru proiecte de combatere a violenței asupra femeilor în Devon
21.12.2025
08:21
749
Horoscopul zilei 21.12.2025
21.12.2025
06:29
685
SUA și Rusia continuă dialogul despre pacea din Ucraina în Florida, cu speranțe de progres în negocieri
21.12.2025
05:49
772
Putin și Macron, pregătiți pentru dialog dacă există voință politică comună, anunță Kremlinul
20.12.2025
21:06
860
Cer Noros și Ceață Ușoară în Republica Moldova, 21.12.2025
21.12.2025
22:20
283
Discuții cruciale între Starmer și Trump pentru pacea în Ucraina: Detalii despre noul ambasador în SUA
21.12.2025
20:33
412
Putin nu renunță la ambițiile sale: întreaga Ucraină și fostele teritorii sovietice în vizor, spun serviciile secrete americane
21.12.2025
18:17
572
Prognoza Meteo pentru Săptămâna 22-28 Decembrie 2025
21.12.2025
12:59
587
Kremlinul critică modificările europene și ucrainene la propunerile SUA privind pacea în Ucraina
21.12.2025
12:33
619
Rusia ar fi răpit zeci de ucraineni din regiunea Sumî și i-ar fi dus peste graniță în Rusia
21.12.2025
10:46
764
Fondurile confiscate din conturile lui Andrew Tate utilizate pentru proiecte de combatere a violenței asupra femeilor în Devon
21.12.2025
08:21
748
Horoscopul zilei 21.12.2025
21.12.2025
06:29
682
SUA și Rusia continuă dialogul despre pacea din Ucraina în Florida, cu speranțe de progres în negocieri
21.12.2025
05:49
770
Putin și Macron, pregătiți pentru dialog dacă există voință politică comună, anunță Kremlinul
20.12.2025
21:06
858
Cer Noros și Ceață Ușoară în Republica Moldova, 21.12.2025
20.12.2025
18:45
1213
America lansează un nou format de negocieri pentru pacea dintre Ucraina și Rusia, anunță Zelenski
20.12.2025
18:25
812
Recunoaștere remarcabilă pentru cercetătorii moldoveni la Gala Cercetătorilor 2025: 53 de premianți omagiați pentru inovație și perseverență în știință
20.12.2025
16:08
987
Negocieri în Florida între oficialii americani și ruși pentru încheierea conflictului din Ucraina
20.12.2025
15:47
863
Ucraina și Portugalia își unesc forțele pentru a produce drone maritime eficiente împotriva amenințărilor rusești
20.12.2025
15:08
1105
Alertă Meteo Cod Galben: 20-21 Decembrie 2025
20.12.2025
14:35
984
Emisarul lui Putin, întâlniri strategice la Miami pentru planul de pace din Ucraina, fără contacte cu negociatorii ucraineni
20.12.2025
11:47
974
Ucraina lovește din nou: atac cu drone asupra platformei petroliere rusești din Marea Caspică și a unei nave de patrulare
20.12.2025
08:36
963
Horoscopul zilei 20.12.2025
20.12.2025
06:48
1039
Statele Unite lansează o ofensivă intensă împotriva Statului Islamic în Siria, după moartea a trei cetățeni americani
19.12.2025
23:26
949
Ucraina și SUA intensifică negocierile pentru pace, dar problemele teritoriale rămân nerezolvate
19.12.2025
20:34
1222
Vremea se răcește brusc pe 20 decembrie 2025
19.12.2025
19:56
1172
Ministerul Educației inovează educația timpurie cu noul Cadrul de Referință până în 2025 în Republica Moldova
19.12.2025
19:18
1005
Pomul de Crăciun inaugurat la Președinție de Maia Sandu și copiii angajaților: programul vizitelor
19.12.2025
18:49
1052
Investițiile impulsionează relansarea economică a Republicii Moldova în 2025
19.12.2025
18:42
1043
Putin susține că Ucraina și aliații săi trebuie să ia inițiativa pentru pace; Avertizează asupra consecințelor dacă Rusia nu este respectată în negocieri.
Discuții cruciale între Starmer și Trump pentru pacea în Ucraina: Detalii despre noul ambasador în SUA
Putin nu renunță la ambițiile sale: întreaga Ucraină și fostele teritorii sovietice în vizor, spun serviciile secrete americane
Prognoza Meteo pentru Săptămâna 22-28 Decembrie 2025
Kremlinul critică modificările europene și ucrainene la propunerile SUA privind pacea în Ucraina
1 MDL
1 EUR
19.86
1 USD
16.95
1 RON
3.90
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40


Inapoi














