23:07:44 09.06.2025
Stiri

Noaptea în care PLANETA noastră ar fi putut fi DISTRUSĂ de un RĂZBOI ZDROBITOR. Omului care a evitat un posibil conflict nuclear

Știri 19.12.2019 20:00 Vizualizări1687
Noaptea în care PLANETA noastră ar fi putut fi DISTRUSĂ de un RĂZBOI ZDROBITOR. Omului care a evitat un posibil conflict nuclear

Stanislav Petrov a evitat un posibil conflict nuclear în 1983, chiar în mijlocul uneia dintre cele mai tensionate perioade din istoria modernă - Războiul Rece.

Petrov era colonel-locotenent în Forţele Sovietice Aeriene de Apărare, lucrând la o staţie ce monitoriza avertizările de lansare a rachetelor balistice. În noaptea de 26 septembrie, 1983, Petrov i-a ţinut locul unui coleg pe tura de noapte.

La 15 minute după miezul nopţii, alarma a pornit, indicând că Statele Unite au lansat o rachetă. "A început să verifice toate sistemele pentru a se asigura că nu e vorba de o eroare software", povesteşte fiul lui Petrov celor de la BBC. "Avea încredere mai ales în sistemele video, însă acestea erau inutile, pentru că soarele apunea în acel moment."

Stanislav Petrov a avut mai puţin de 30 de minute pentru a decide dacă lansarea rachetei era adevărată sau nu; la scurt timp, mai multe alarme s-au declanşat, avertizând că şi alte rachete au fost lansate.

Rusul ştia că odată ce confirmă lansările, Uniunea Sovietică va riposta. Astfel, deşi sistemul părea stabil şi nu existau semne ale unei erori, el a ridicat telefonul şi şi-a informat superiorii că datele primite sunt false.

O investigaţie ulterioară a dovedit că radarul fusese indus în eroare de razele soarelui reflectate în nori, transmiţând în mod eronat că rachete fuseseră lansate.

Adevărata poveste a ieşit la iveală 15 ani mai târziu, în 1998. După ce presa l-a convins să ofere interviuri, Petrov a început să primească scrisori de mulţumire de la oameni din toate colţurile lumii. El a fost, de asemenea, recompensat cu numeroase premii internaţionale.

Stanislav Petrov a murit în mai 2017.

Sursa: businessmagazin.ro

Autor:
Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

Sondaj
Ce scenariu pare mai realist?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte