Nicolae Botgros, mărturisiri în PREMIERĂ despre succesorul Orchestrei „Lăutarii” și cum a fost la un pas să dea cu piciorul unei cariere de succes: „Pe Cornel îl iubesc, îl văd și dirijor, dar Orchestra „Lăutarii” este menită pentru Nicolae Botgros”

Maestrul Nicolae Botgros încă nu și-a desemnat succesorul în fruntea Orchestrei „Lăutarii”, deși admite că fiul său Cornel, iar ulterior nepotul Cristi vor prelua frâiele celui mai de succes ansamblu din R. Moldova. Totodată, Nicolae Botgros și-a amintit cum a fost „rugat” în 1978 să plece de la Ansamblul „Joc” și cum a „trăsnit” o orchestră extraordinară.

Ajuns la vârsta de 70 de ani, Nicolae Botgros spune că nu vrea să renunțe la carieră.

„Nu că nu vreau să cedez în fața tinerilor, dar nu văd pe nimeni care mi-ar lua fața. Pe fiul meu Cornel îl iubesc așa cum iubesc pământul acesta, cum iubesc tot ce e frumos… Eu îl văd și dirijor, el scrie frumos, dar orchestra „Lăutarii” este menită pentru Nicolae Botgros. Moștenitorul orchestrei? Bineînțeles că va fi Cornel, ulterior Cristi. Ansamblurile mari… sunt niște chestii inventate de cineva și prin asta omul trăiește. Ceilalți care vin din urmă pot să facă niște lucruri… poate și mai frumoase, și mai interesante, dar vin după noi. Cornel are toate posibilitățile să facă lucruri și mai importante, și mai frumoase decât mine. Dar acum nu este cazul”, a mărturisit Botgros la un podcast de la VIP Magazin.

Dirijorul și-a amintit cum a format Orchestra „Lăutarii”.

„Nu doream să plec de la Ansamblu „Joc”. Eram rugat de ministrul Culturii de atunci, de Nicolae Sulac să merg la „Lăutarii”. Îmi spunea Nicolae Sulac: ce stai acolo în praful acela, nici nu te vezi. Tu trebuie să cânți la vioară. Eu îi înțelegeam, dar gândul și sufletul meu era la „Joc”. Eu lucram de două luni la „Lăutarii”, dar încă eram la evidență la Ansamblu „Joc”. Mi-am zis atunci că, dacă fac o orchestră, atunci trebuie să fie foarte bună. Colective din astea - „brigada de agitație” - nu erau pentru mine. La primele repetiții nu a asistat nici Nicolae Sulac, nici Serghei Lunchevici… Ulterior și-au dat seama că e vorba de începutul la ceva serios. Pe urmă s-a pornit zvonul prin toată republica că Botgros a „trăsnit” o orchestră extraordinară”, își deapănă amintirile Nicolae Botgros.

Patru luni a durat zbuciumul lui Botgros în anii 1978 - 1979. „În patru luni a fost format colectivul și am făcut și o premieră. Eu credem că balconul de la Filarmonică se desface… Nu mai erau locuri. A fost un spectacol pe care nu o să-l uit niciodată în viață – 23 februarie 1979. Nu a fost spectacol, dar a fost prezentarea programului nostru. În sală erau și spectatori, dar și consiliul artistic de la Ministerului Culturii și Filarmonicii. Țin minte ce spunea cel mai mare dirijor al nostru, Isidor Bordin. Ne-a învățat multă muzică populară, chiar dacă era evreu. El iubea muzica populară mai mult ca orice. El a văzut programul nostru și le-a spus tuturor din consiliul artistic: acesta o să ne dea jos pe toți. A trecut câțiva ani și s-au îndeplinit cuvintele sale”, spune maestrul Botgros.

Ulterior au început concertele în fosta Uniune Sovietică: „Sălile la concertele noastre tot timpul erau pline. În Rusia aveam foarte multe spectacole. În Karaganda, un orășel mic, am dat atunci patru concerte într-o singură zi. La Almatî, într-o sală de 4 000 de locuri, am dat două spectacole într-o singură zi”.

Oferte de a se muta și munci în SUA

Nicolae Botgros susține că în cariera sa a avut numeroase oferte de a se muta și munci în țări bogate europene și în Statele Unite ale Americii.

„Am avut foarte multe oferte din Europa și SUA. În Statele Unite am fost de 11 ori. Erau salarii mai mari, dar condițiile care erau acolo nu cred că m-ar fi aranjat pe mine. Să nu fi făcut eu orchestra, poate era o chestie. Dar așa, aveam orchestra, care este familia mea. Dacă nu-i vedeam pe membrii orchestrei o săptămână, deja nu mă simțeam bine”, a punctat Botgros.