Nicio ȘANSĂ pentru una din formațiunile controlate de fugarul Ilan Șor să participe la ALEGERILE prezidențiale și referendumul privind aderarea R. Moldova la UE. CEC a depistat mai multe abateri în activitatea Partidului „Șansă”
2137
Activitatea Partidului „Șansă”, controlat de fugarul Ilan Șor, ar putea fi temporar stopată, iar formațiunea nu va putea participa la alegerile prezidențiale din toamnă și nici la referendumul constituțional. Comisia Electorală Centrală (CEC) a depistat mai multe abateri în activitatea formațiunii și a sesizat Ministerul Justiției, care la rândul său a cerut instanței de judecată să sisteze temporar activitatea acestui partid, a declarat vicepreședintele CEC, Pavel Postica.
Potrivit sursei citate, rapoartele CEC privind activitatea Partidului „Șansă” atestă mai multe nereguli comise de această formațiune. Astfel, în urma unei sesizări a instituției electorale, instanța de judecată ar trebui să decidă dacă permite sau nu continuarea activității acestui partid.
„CECa finalizat un proces de control al acțiunilor Partidului „Șansă” în campania pentru alegerile locale generale și am depistat mai multe abateri și încălcări. Partidul nu a fost cooperant, nu a prezentat niciun fel de documente în termenul și în formatul stabilit de CEC. Din această cauză, noi am sesizat Ministerul Justiției și acum pe rolul Judecătoriei Bălți se află procesul cu privire la limitarea activității Partidului Șansa”, a subliniat Pavel Postica în cadrul emisiunii „Rezoomat” de la RliveTV, citat de IPN.
Pavel Postica spune că, dacă instanța de judecată va decide blocarea activității partidului „Șansă” pentru o perioadă de jumătate de an, formațiunea nu va avea dreptul să desfășoare niciun fel de activitate politică și nici să participe la alegeri.
„Dacă instanța va dispune limitarea activității pe o durată de jumătate de an, asta înseamnă că partidul nu poate desfășura activități cu caracter politic, nu poate participa la alegeri, nu poate distribui ziare sau participa la acțiuni de informare în masă. Asta înseamnă că nu va putea participa la alegerile din toamnă și nici la referendum”, a mai spus vicepreședintele CEC.
Amintim că, la alegerile locale generale din noiembrie 2023, Comisia Situații Excepționale a decis anularea înregistrării în cursa electorală a tuturor candidaților partidului „Șansă”. Pe buletinul de vot, în dreptul tuturor concurenților electorali desemnați de această formațiune, a fost aplicată ștampila „retras”.
03.02.2026
17:51
48
Român și grec arestați pentru sabotarea unor nave militare germane în portul Hamburg
03.02.2026
17:26
83
Macron pregătește reluarea dialogului cu Putin, dar acuză Moscova că nu vrea cu adevărat pace în Ucraina
03.02.2026
16:58
364
Sprijin financiar de 90 de MILIOANE de lei din partea statului, pentru construcția unui complex furajer modern de 218 milioane lei
03.02.2026
15:33
355
Ursula von der Leyen merge în Ucraina la patru ani de război, iar Polonia pregătește la Gdansk o conferință internațională pentru reconstrucția țării
03.02.2026
15:06
381
Deputatul Radu Marian, REPLICĂ pentru agenții imobiliari și dezvoltatori. Prețurile EXAGERATE au dus la BLOCAJUL pieții imobiliare și nu limitele stabilite la tranzacțiile în numerar: „Vor să mențină în continuare prețurile mari...”
03.02.2026
14:20
415
MEC și ANCE reduc numărul de itemi și schimbă structura unor probe la bacalaureat începând cu sesiunea 2026
03.02.2026
13:08
460
Moldova lansează un Sandbox energetic pentru testarea prețurilor dinamice și a agregării prosumatorilor la nivel național
03.02.2026
12:14
530
Horoscop 3 februarie. Nimic nu mai e la fel după această zi! O zodie primește semnul care îi RESCRIE DESTINUL
03.02.2026
10:54
826
Veste BUNĂ pentru cetățeni: tariful pentru gazele naturale scade cu peste doi lei
03.02.2026
10:49
827
Igor Dodon, ÎNJOSIT de Ivan Ceban? Socialistul a fost primit în biroul primarului pentru a identifica soluții în vederea votării bugetului, însă edilul nici nu a vrut să-i pronunțe numele: „Sunt gata să mă întâlnesc și cu reprezentanții PAS”
03.02.2026
16:58
85
Sprijin financiar de 90 de MILIOANE de lei din partea statului, pentru construcția unui complex furajer modern de 218 milioane lei
03.02.2026
15:33
299
Ursula von der Leyen merge în Ucraina la patru ani de război, iar Polonia pregătește la Gdansk o conferință internațională pentru reconstrucția țării
03.02.2026
15:06
335
Deputatul Radu Marian, REPLICĂ pentru agenții imobiliari și dezvoltatori. Prețurile EXAGERATE au dus la BLOCAJUL pieții imobiliare și nu limitele stabilite la tranzacțiile în numerar: „Vor să mențină în continuare prețurile mari...”
03.02.2026
14:20
381
MEC și ANCE reduc numărul de itemi și schimbă structura unor probe la bacalaureat începând cu sesiunea 2026
03.02.2026
13:08
415
Moldova lansează un Sandbox energetic pentru testarea prețurilor dinamice și a agregării prosumatorilor la nivel național
03.02.2026
12:14
491
Horoscop 3 februarie. Nimic nu mai e la fel după această zi! O zodie primește semnul care îi RESCRIE DESTINUL
03.02.2026
10:54
783
Veste BUNĂ pentru cetățeni: tariful pentru gazele naturale scade cu peste doi lei
03.02.2026
10:49
785
Igor Dodon, ÎNJOSIT de Ivan Ceban? Socialistul a fost primit în biroul primarului pentru a identifica soluții în vederea votării bugetului, însă edilul nici nu a vrut să-i pronunțe numele: „Sunt gata să mă întâlnesc și cu reprezentanții PAS”
03.02.2026
10:47
500
Noul regim fiscal pentru freelanceri în Moldova: ghidul oficial explică pașii de înregistrare ca antreprenor independent
03.02.2026
10:31
521
Donald Trump presează Congresul să adopte imediat legea pentru încetarea paraliziei bugetare și redeschiderea Guvernului
03.02.2026
10:07
507
Grup criminal din turism, condamnat pentru escrocherii și trafic de influență după ce a înșelat peste o sută de persoane cu plecări la muncă în UE
03.02.2026
09:33
823
Piața imobiliară din R. Moldova, în BLOCAJ din cauza prețurilor mari. În 2025, vânzările de apartamente au scăzut cu peste 60%. Ce soluții propune UAI
03.02.2026
08:56
489
Întâlnire SUA-Iran la Istanbul pentru relansarea negocierilor nucleare și evitarea unei acțiuni militare
03.02.2026
08:45
677
Televiziunea publică poloneză lansează în limba română programul „Vot Tak. Moldova” pentru combaterea dezinformării ruse și susținerea parcursului european
03.02.2026
08:01
478
Horoscopul zilei 03.02.2026
03.02.2026
06:17
540
Rusia reia bombardamentele asupra marilor orașe ucrainene după încheierea pauzei convenite între Putin și Trump
03.02.2026
01:49
722
Rusia ameninţă din nou trupele străine din Ucraina, dar salută demersurile lui Donald Trump pentru pace
02.02.2026
20:53
723
Mark Rutte ar putea veni marţi la Kiev pentru a deschide noua sesiune a Parlamentului ucrainean cu un discurs în faţa Radei Supreme
02.02.2026
20:45
725
Dronă misterioasă prăbușită lângă un depozit de arme dintr-o unitate strategică a Poloniei, anchetă a poliției militare în plină desfășurare
02.02.2026
20:36
729
Ger persistent, dar ușoară încălzire în orele de zi – prognoza pentru 03.02.2026 în Republica Moldova
02.02.2026
20:30
983
Socialiștii pornesc campanie împotriva unirii cu România după declarațiile Maiei Sandu; Dodon: „Cine vrea să se unească, știe unde să se ducă”
02.02.2026
18:47
747
România își dotează Marea Neagră cu radare, drone și senzori pentru protejarea gazelor offshore și a infrastructurii strategice până în 2027
02.02.2026
18:07
823
Zelenski anunță 24 de ore fără atacuri rusești asupra infrastructurii energetice, dar violențele continuă pe front și împotriva civililor
02.02.2026
17:49
799
ANRE eliberează peste 260 MW în rețea: avize expirate pentru proiecte regenerabile, taxate cu peste 131 milioane lei
02.02.2026
17:41
749
Curtea de Apel dispune eliberarea lui Vladimir Andronachi din arest și îl obligă să se prezinte la citațiile procurorilor
Ursula von der Leyen merge în Ucraina la patru ani de război, iar Polonia pregătește la Gdansk o conferință internațională pentru reconstrucția țării
Deputatul Radu Marian, REPLICĂ pentru agenții imobiliari și dezvoltatori. Prețurile EXAGERATE au dus la BLOCAJUL pieții imobiliare și nu limitele stabilite la tranzacțiile în numerar: „Vor să mențină în continuare prețurile mari...”
Moldova lansează un Sandbox energetic pentru testarea prețurilor dinamice și a agregării prosumatorilor la nivel național
Horoscop 3 februarie. Nimic nu mai e la fel după această zi! O zodie primește semnul care îi RESCRIE DESTINUL
1 MDL
1 EUR
20.07
1 USD
16.92
1 RON
3.94
1 RUB
0.22
1 UAH
0.39


Inapoi














