Nichiforciuc susține că a scăpat de coronavirus în numai ȘAPTE zile: „Am ieșit ieri, oficial, din autoizolare”; Diacov, în Parlament: „Cei care se tem lasă să se ducă acasă”
1771
Deputatul democrat Eugeniu Nichiforciuc, care a aflat pe 20 mai curent că s-a infectat cu noul coronavirus și a băgat Parlamentul în carantină, susține că a scăpat de COVID-19 în numai șapte zile.
Prezența acestuia la ședința de astăzi a Parlamentului, ca și a socialistului Vladimir Mizdrenco, infectat câteva zile mai târziu după colegul său, a deranjat deputații din opoziție, care i-au acuzat că încalcă protocoalele medicale, potrivit cărora o persoană vindecată de COVID-19 trebuie să stea în autoizolare încă două săptămâni.
„Testul negativ l-am obținut pe 27 mai. Ieri am ieșit oficial din autoizolare”, a declarat Nichiforciuc în cadrul ședinței Legislativului.

În apărarea acestuia a sărit liderul democraților din Parlament, Dumitru Diacov, acuzând opoziția de „show-uri și declarații fierbinți”.
„Cei care se tem, lasă să se ducă acasă”, a declarat Diacov, afirmând că opoziția ar urmări ca majoritatea parlamentară să nu aibă numărul de voturi necesare pentru a aproba proiecte de legi.
Și socialistul Corneliu Furculiță a vorbit în locul colegului său Vladimir Mizdrenco, arătându-se sigur că acesta ar fi respectat toate recomandările făcute de responsabilii din domeniul sănătății.
CITIȚI și Legea-i lege, dar NU și pentru deputați! Opoziția îi acuză pe Nichiforciuc și Mizdrenco de faptul că ÎNCALCĂ protocoalele medicale și le solicită să părăsească Parlamentul: „Vreți să ne băgați în carantină încă două săptămâni?”
Vicepreședintele Parlamentului, Mihai Popșoi, i-a solicitat ministrei Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Viorica Dumbrăveanu, prezentă la ședința Parlamentului, să facă o claritate vizavi de această situație. Deputatul a amintit că numeroși cetățeni ai R. Moldova au fost amendați cu mii de lei atunci când au ieșit la magazin „să-și ia o pâine”, deși trebuiau să stea în autoizolare la domiciliu.
„Eu cred că doamna ministră nu poate să facă un comentariu nu știu cum”, nu i-a oferit cuvântul Zianida Greceanîi.
Deputatul Dumitru Alaiba a declarat că în acest caz va fi sesizată Poliția, fiindcă „nu e vorba de frică, dar de siguranța inclusiv a familiilor noastre”.
Socialiștii și democrații au ignorat solicitările opoziției și au purces la examinarea ordinii de zi.
01.11.2026
22:12
01.11.2026
20:52
01.11.2026
20:29
01.11.2026
19:59
01.11.2026
19:48
01.11.2026
19:45
01.11.2026
17:34
01.11.2026
14:36
01.11.2026
11:56
01.11.2026
09:33
01.11.2026
08:08
01.11.2026
06:20
01.11.2026
20:52
01.11.2026
20:29
01.11.2026
19:59
01.11.2026
19:48
01.11.2026
19:45
01.11.2026
17:34
01.11.2026
14:36
01.11.2026
11:56
01.11.2026
09:33
01.11.2026
08:08
01.11.2026
06:20
31.10.2026
23:07
31.10.2026
20:31
31.10.2026
20:28
31.10.2026
18:55
31.10.2026
18:51
31.10.2026
18:38
31.10.2026
18:14
31.10.2026
17:34
31.10.2026
16:47
31.10.2026
15:56
31.10.2026
14:00
31.10.2026
13:53
31.10.2026
13:17
31.10.2026
12:36
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
VIDEO // Vasile Tofan, discurs fără ocolișuri în fața premierului României: „Prutul nu va mai despărți DOUĂ STATE ROMÂNEȘTI după aderarea R. Moldova la UE”
Maia Sandu avertizează asupra riscurilor AI pentru securitatea cibernetică și convoacă Consiliul Național de Securitate
DECRETE // Maia Sandu a RETRAS cetățenia R. Moldova pentru doi exponenți ai regimului separatist de la Tiraspol
Moldova, pe locul 155 în clasamentul contribuțiilor la ONU















