00:34:43 19.01.2026
Stiri

Negocieri APRINSE în Parlamentul României în privința moțunii de cenzură împotriva Guvernului Grindeanu: Înțelegerea a PICAT

Știri 20.06.2017 16:00 Vizualizări1694
Negocieri APRINSE în Parlamentul României în privința moțunii de cenzură împotriva Guvernului Grindeanu: Înțelegerea a PICAT

UDMR nu va mai vota moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Grindeanu, după ce înţelegerea pe care o avea cu PSD a picat de pe o zi pe alta, iar mai multe iniţiative ale Uniunii au fost scoase de pe ordinea de zi a Parlamentului. „Din moment ce înţelegerea de ieri nu mai este în picioare, din moment ce PSD a propus retragerea de pe ordinea de zi proiectele de legi pe care le-am stabilit ieri la discuţiile de dimineaţă, nu avem să avem absolut niciun motiv să ne implicăm în această ceartă internă a PSD”, a declarat pentru Mediafax senatorul Tanczos Barna.

Barna a mai afirmat că nu crede că vor mai avea loc negocieri între UDMR şi coaliţia PSD-ALDE, dar că Uniunea nu a decis, încă, dacă parlamentarii formaţiunii vor fi prezenţi în sală la votul pentru moţiunea de cenzură şi se vor abţine de la vot sau dacă nu vor participa la şedinţă.

Ulterior, deputatul UDMR, Cseke Atilla, a declarat, înainte de a intra la şedinţa grupurilor parlamentare reunite UDMR, programată să înceapă la 12:30, că urmează să fie anunţat un punct de vedere oficial după ce grupurile decid ce vor face.

„În această şedinţă fiecare dintre colegi îşi va putea exprima o poziţie cu privire la situaţia creată. E o situaţie nedorită, neînţeleasă de noi, dar trebuie să o gestionăm", a spus deputatul UDMR, precizând faptul că "în mod cert" la finalul acestei sesiuni parlamentare vor face o evaluare a protocolului cu PSD-ALDE.

PSD şi UDMR nu au căzut la un acord cu privire la proiectul privind scăderea pragului de reprezentare a minorităţilor pentru folosirea limbii materne în administraţie, iar comisiile de marţi au fost anulate, au declarat surse politice pentru Mediafax. UDMR a anunţat că va reevalua protocolul de colaborare cu social democraţii, după ce iniţiativele Uniunii au fost retrase de pe ordinea de zi pe care fuseseră introduse ieri, ca urmare a negocierilor politice cu PSD şi ALDE.

Continuarea AICI

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
18.01.2026 08:39 590 Horoscopul zilei 18.01.2026
Top stiri
18.01.2026 08:39 585 Horoscopul zilei 18.01.2026
17.01.2026 08:24 899 Horoscopul zilei 17.01.2026

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
Capricorn
Vărsător
Pești
Berbec
Taur
Gemeni
Rac
Leu
Fecioară
Balanță
Scorpion
Săgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 19.94 1 USD 17.16 1 RON 3.92 1 RUB 0.22 1 UAH 0.40
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte