Natalia Intotero, PRIMUL șef al MRP care întreprinde o vizită în R. Moldova. Oficialul de la București a avut o întrevedere cu Monica Babuc
1641
Ministrul pentru Românii de Pretutindeni (MRP), Natalia Intotero, care întreprinde prima deplasare de lucru în R. Moldova, în perioada 18-20 aprilie curent, a avut o întrevedere cu ministrul Educației, Culturii și Cercetării (MECC) al R. Moldova, Monica Babuc, și a participat la lucrările celei de a –III - a ediții a Conferinței „Patrimoniul cultural românesc – Centenar 2018”, organizată de Institutul „Eudoxiu Hurmuzachi”.
În cadrul întrevederii, Natalia Intotero și Monica Babuc au discutat despre cooperarea în domeniile educației, culturii și cercetării, precum și despre dinamica pozitivă a dialogului bilateral dintre România și R. Moldova.
Potrivit unui comunicat de presă al MECC, Monica Babuc a apreciat suportul acordat de autoritățile române pentru proiectele culturale derulate în R. Moldova, inclusiv organizarea Salonului Internațional de Carte – Bookfest Chișinău; programul de mobilitate în domeniul culturii, donațiile de carte în limba română; organizarea în comun a conferințelor științifice; proiectul „Caravana Limbii Române în Sudul Basarabiei” etc.
Totodată, ministrul Monica Babuc și-a exprimat recunoștința pentru sprijinul Guvernului României în ceea ce privește renovarea și dotarea grădinițelor, donarea autobuzelor școlare, precum și pentru fructuoasa colaborare în pregătirea dosarelor comune pentru includerea a două elemente ale patrimoniului cultural imaterial în Lista reprezentativă UNESCO: covorul tradițional românesc și Mărțișorul.
La rândul său, ministrul Natalia-Elena Intotero a subliniat că R. Moldova reprezintă o prioritate a politicii externe a României și a remarcat importanța dezvoltării constructive și eficiente a relațiilor de cooperare bilaterală.
Oficialul român a exprimat disponibilitatea dezvoltării în continuare a relațiilor interinstituționale, exprimându-și susținerea organizării schimburilor culturale și a diverselor proiecte pentru R. Moldova.
Vizita în R. Moldova a doamnei Natalia Intotero este prima deplasare în cel de-al doilea stat românesc a unui ministru MRP de la înființarea acestei instituții, în anul 2017.
16.01.2026
13:13
37
Universitățile din Moldova își pregătesc profesorii în limba engleză pentru a atrage mai mulți studenți străini
16.01.2026
12:47
108
Războiul lui Putin din Ucraina a depășit durata „Marelui Război Patriotic” și zdruncină miturile istorice ale Rusiei
16.01.2026
11:26
322
Elveția investește 3,9 milioane de franci pentru integritatea IMM-urilor și reducerea birocrației în Republica Moldova
16.01.2026
10:53
283
Cercetarea și inovarea primesc peste jumătate de miliard de lei în 2026, cu 47 de milioane mai mult decât în 2025
16.01.2026
10:40
336
Ministerul Energiei analizează șase proiecte inovatoare în Sandbox pentru digitalizarea și modernizarea sectorului energetic
16.01.2026
10:35
373
Trump amână atacul asupra Iranului la cererea lui Netanyahu, dar păstrează opţiunea militară „cu degetul pe buton”
16.01.2026
10:18
493
Germania, tot mai sceptică față de UE: elita politică de la Berlin discută deschis sfârșitul Uniunii și un „nucleu dur” european pentru securitate
16.01.2026
09:29
395
Macron dezvăluie: Franţa asigură două treimi din informaţiile secrete folosite de Ucraina în războiul cu Rusia
16.01.2026
09:28
430
ANALIZĂ // Ce ar însemna UNIREA României cu Republica Moldova din punct de vedere economic: „Reprezenta o oportunitate strategică pe termen lung, dar și un efort economic pe termen scurt și mediu.”
16.01.2026
09:27
474
Cancelarul german admite: Renunțarea la energia nucleară a fost o eroare strategică serioasă
16.01.2026
08:29
409
Horoscopul zilei 16.01.2026
16.01.2026
11:26
268
Elveția investește 3,9 milioane de franci pentru integritatea IMM-urilor și reducerea birocrației în Republica Moldova
16.01.2026
10:53
240
Cercetarea și inovarea primesc peste jumătate de miliard de lei în 2026, cu 47 de milioane mai mult decât în 2025
16.01.2026
10:40
298
Ministerul Energiei analizează șase proiecte inovatoare în Sandbox pentru digitalizarea și modernizarea sectorului energetic
16.01.2026
10:35
335
Trump amână atacul asupra Iranului la cererea lui Netanyahu, dar păstrează opţiunea militară „cu degetul pe buton”
16.01.2026
10:18
428
Germania, tot mai sceptică față de UE: elita politică de la Berlin discută deschis sfârșitul Uniunii și un „nucleu dur” european pentru securitate
16.01.2026
09:29
351
Macron dezvăluie: Franţa asigură două treimi din informaţiile secrete folosite de Ucraina în războiul cu Rusia
16.01.2026
09:28
380
ANALIZĂ // Ce ar însemna UNIREA României cu Republica Moldova din punct de vedere economic: „Reprezenta o oportunitate strategică pe termen lung, dar și un efort economic pe termen scurt și mediu.”
16.01.2026
09:27
451
Cancelarul german admite: Renunțarea la energia nucleară a fost o eroare strategică serioasă
16.01.2026
08:29
389
Horoscopul zilei 16.01.2026
16.01.2026
08:24
357
SUA ar fi provocat deliberat pana de curent din Caracas pentru a ușura capturarea lui Nicolás Maduro
16.01.2026
07:34
473
Centrală electrică strategică distrusă la Harkov de ruși, milioane de ucraineni lăsați în întuneric și frig
15.01.2026
22:32
542
Maia Sandu, de Ziua Culturii: „Cultura ne ține uniți și ne apără identitatea și viitorul”
15.01.2026
20:23
760
Miliardarul Ronald Lauder, prieten vechi al lui Trump, acuzat că şi-a împins protejatul să „cumpere” Groenlanda şi să deschidă calea pentru afaceri cu litiu în Ucraina
15.01.2026
20:20
620
Vreme mai rece și cer senin în Republica Moldova, vineri 16.01.2026
15.01.2026
18:29
721
Trump amenință să trimită armata în Minnesota, invocând Legea insurecției, după violențele dintre ICE și protestatari
15.01.2026
17:26
812
Kremlinul avertizează că fereastra de negociere pentru Kiev se îngustează pe fondul discuțiilor mediate de Washington și Trump
15.01.2026
17:12
732
Republica Moldova accelerează integrarea energetică cu UE: noi piețe de electricitate, interconexiuni cu România și avans major la regenerabile
15.01.2026
16:12
780
Oligarh rus găsit mort în Cipru, pe fondul unui scandal politic și al suspiciunilor de „activitate hibridă”
15.01.2026
16:07
652
Șoferul troleibuzului implicat în accidentul mortal de pe bd. Decebal, trimis în judecată în Chișinău
15.01.2026
16:00
857
VIDEO // Nicușor Dan abordează ideea UNIRII R. Moldova cu România, după ce Maia Sandu a spus că ar vota „DA” la un eventual referendum. „Integrarea în UE, una din căile de a fi împreună”
15.01.2026
15:37
869
Chișinăul cere Tiraspolului ridicarea posturilor neautorizate din raionul Dubăsari pentru a permite aprovizionarea satelor de pe malul stâng al Nistrului
15.01.2026
14:53
635
MEC schimbă din temelii manualele școlare: accent pe calitate, ediții color, versiuni digitale și ghiozdane mai ușoare
15.01.2026
14:49
622
Rusia presează SUA pentru un răspuns la propunerea de prelungire a tratatului nuclear New START
15.01.2026
14:47
623
Kremlinul îi dă dreptate lui Trump: Zelenski „blochează pacea”, în timp ce Rusia lovește din nou Ucraina cu atacuri nocturne
15.01.2026
13:07
759
S-a răzbunat cu foc și plătește cu libertatea: 4 ani de închisoare pentru bărbatul de 61 de ani care a comandat incendierea unui service auto din Chișinău, cu prejudiciu de peste 2 milioane de lei
Elveția investește 3,9 milioane de franci pentru integritatea IMM-urilor și reducerea birocrației în Republica Moldova
Cercetarea și inovarea primesc peste jumătate de miliard de lei în 2026, cu 47 de milioane mai mult decât în 2025
Ministerul Energiei analizează șase proiecte inovatoare în Sandbox pentru digitalizarea și modernizarea sectorului energetic
Trump amână atacul asupra Iranului la cererea lui Netanyahu, dar păstrează opţiunea militară „cu degetul pe buton”
1 MDL
1 EUR
19.92
1 USD
17.12
1 RON
3.91
1 RUB
0.22
1 UAH
0.39





Inapoi














