Năstase, în rol de spicher. Vrea „continuare de URGENȚĂ” a ședinței Legislativului. CERINȚĂ ultimativă adresată PSRM
4787
facebook În pofida faptului că nu a fost creată o majoritate parlamentară, care să aleagă organele de lucru ale Parlamentului, liderul fracțiunii Partidului Platforma „Demnitate și Adevăr” (PPDA), Andrei Năstase, solicită „continuarea de urgență a ședinței” Legislativului.
Potrivit acestuia, reprezentanții PD și PSRM au întrerupt „în mod arbitrar”, pe un termen nelimitat, ședințele Parlamentului.
„În aceste circumstanțe, având în vedere angajamentul preelectoral și postelectoral al Blocului „ACUM” de a nu face alianțe cu partidele oligarhice și cele antieuropene, la fel ca și orice cetățean al acestei țări cerem continuarea de urgență a ședinței forului legislativ suprem al țării și discutarea transparentă a pachetului de acte normative de dezoligarhizare a țării”, scrie Năstase pe Facebook.
De asemenea, acesta înaintează un ultimatum și deputaților PSRM, chiar dacă anterior a refuzat să meargă la discuțiile inițiate de cei din urmă.
„Deputaților socialiști, care se declară antioligarhici și s-au angajat public să rămână împreună, le cer să spună întâi de toate electoratului lor, dar și întregii societăți dacă sunt gata să voteze pachetul de dezoligarhizare a statului cu propunerile de îmbunătățire și suplimentare, care se vor pune în discuție transparent, pe platforma largă parlamentară. Să declare asta oficial”, cere politicianul.
În cazul în care nu o vor face, atunci socialiștii vor fi acuzați că fac jocul democraților. „Să mai spună întregii societăți dacă își doresc sau nu parlamentare anticipate, concomitent cu alegerile locale generale. E esențial să cunoaștem cu toții cine și ce își dorește cu adevărat”, a mai adăugat Năstase, care a fost propus de Blocul „ACUM” la funcția de spicher.
16.05.2024
15:21
11.07.2021
20:57
09.06.2021
15:14
11.01.2021
09:01
17.12.2020
09:43
11.11.2020
17:38
01.07.2020
18:39
28.06.2020
19:15
03.06.2020
19:24
02.06.2020
15:17
13.10.2026
20:10
13.10.2026
19:49
13.10.2026
19:14
13.10.2026
18:52
13.10.2026
18:14
13.10.2026
17:55
13.10.2026
17:53
13.10.2026
17:52
13.10.2026
17:42
13.10.2026
17:34
13.10.2026
17:15
13.10.2026
17:05
13.10.2026
16:43
13.10.2026
15:57
13.10.2026
14:25
13.10.2026
14:23
13.10.2026
14:11
13.10.2026
14:04
13.10.2026
14:00
13.10.2026
13:50
13.10.2026
13:49
13.10.2026
13:46
13.10.2026
13:43
13.10.2026
13:26
13.10.2026
13:05
VIDEO // Decizie ISTORICĂ la Bruxelles: R. Moldova primește pe 28 octombrie foaia de parcurs spre Uniunea Europeană
Ședință SECRETĂ și măsuri excepționale la Parlament: Deputații, fără telefoane și ceasuri la dezbaterea privind Armata Națională
Maia Sandu, discuție IMPORTANTĂ cu António Costa. R. Moldova este pregătită pentru deschiderea ultimelor 4 capitole de negocieri cu UE
Mascaradă de pe PRISPA casei // Ion Ceban, prins în propriul joc de manipulare: După ce a somat Guvernul să ia măsuri urgente din cauza dronelor, primarul atacă dotarea Armatei Naționale cu drone interceptoare
Semnal puternic de la Washington. SUA garantează sprijinul pentru Moldova: „Nu am uitat Moldova, iar amenințările sunt inacceptabile”


















