MONEDA pe care „PARIAZĂ” cel mai bogat om al planetei, Bill Gates
1547
nypost.com Fondatorul „Microsoft” spune că, dacă ar fi să aleagă o monedă, aceea ar fi yuan-ul chinezesc. Argumentul său este că acesta are la bază o economie încă puternică. Afirmaţia sa survine în contextul în care în aceeaşi zi FMI a declarat yuan-ul ca fiind echitabil evaluat, scrie capital.ro.
Poate deloc surprinzător, pe cea a celei mai dinamice economii mari ai ultimilor 30 de ani. Bill Gates, fondatorul Microsoft, a declarat pentru CNBC că, dacă ar fi să opteze pentru o monedă, aceea ar fi yuan-ul chinezesc.
„Nu vreau să fiu neloial. Iubesc dolarul, dar nu aş pune pariu pe el”, a spus acesta într-o intervenţie televizată în care a fost alături de miliardarul Warren Buffett şi asociatul acestuia Charlie Munger.
Yuan-ul ar urma să înglobeze mai mult din avansul economic al Chinei, este argumentul lui Gates în favoarea alegerii sale. Poziţia magnatului american coincide cu cea oficială a SUA. Administraţia Obama îşi menţine consideraţia potrivit căreia yuan-ul este „semnificativ subevaluat”.
Această viziune este contrazisă de ultimul raport oferit de Fondul Monetar Internaţional, instituţie care acum monitorizează atent politica monetară a Chinei în vederea includerii yuan-ului în coşul de valute care constituie drepturile speciale de tragere, echivalentul monedei FMI.
Conform Fondului, moneda Chinei este „echitabil evaluată”.
22.01.2026
19:11
516
Guvernul continuă consultările pe reforma administrației locale pentru primării mai puternice și servicii mai aproape de cetățeni
529
Valeriu Chiveri a discutat cu ambasadoarea Austriei despre situația regională și sprijinul pentru reintegrarea Republicii Moldova
22.01.2026
17:30
481
MAIA și partenerii de dezvoltare stabilesc direcțiile de modernizare și integrare europeană a agriculturii moldovenești
22.01.2026
16:18
508
UNPR deschide filială la Chișinău: parteneriat extins cu MDED pentru investiții și digitalizare
22.01.2026
15:33
729
„Linia INDEPENDENȚEI energetice” Vulcănești – Chișinău, TESTATĂ cu succes. Linia va putea acoperi peste 50% din consumul de energie în perioada de consum maxim
22.01.2026
15:27
508
Industria Republicii Moldova accelerează în 2025: producția industrială urcă cu 4,9%, împinsă de industria prelucrătoare, alimentară și energetică
22.01.2026
13:30
506
Mediul de afaceri român, chemat să investească în infrastructura energetică a Republicii Moldova
22.01.2026
13:07
527
EVO, ghișeul unic digital al statului: peste 600 de servicii publice accesibile pe evo.gov.md
561
Republica Moldova își promovează parcursul european și atrage investiții la Forumul Economic Mondial de la Davos
22.01.2026
09:25
653
Școlile și întreprinderile din Hâncești taie cu până la 40% costurile la energie datorită fotovoltaicelor, cu recuperarea investițiilor în doar doi ani
23.01.2026
02:03
76
Putin i-a primit noaptea târziu la Kremlin pe emisarii lui Trump pentru negocieri privind pacea în Ucraina
22.01.2026
21:04
489
Zelenski anunță acord cu Trump pentru garanții de securitate, dar recunoaște că disputa teritorială cu Rusia rămâne deschisă
22.01.2026
21:01
455
Vremea în Republica Moldova pe 23.01.2026: nori persistenți și episoade de ninsoare slabă
22.01.2026
20:52
436
OSCE cere autorităților române să oprească hărțuirea și amenințările cu moartea la adresa Emiliei Șercan
22.01.2026
19:11
513
Guvernul continuă consultările pe reforma administrației locale pentru primării mai puternice și servicii mai aproape de cetățeni
22.01.2026
18:52
553
Maia Sandu: unirea cu România rămâne opțiune „eventuală”, prioritară este aderarea Republicii Moldova la UE pentru a rămâne parte a lumii libere
22.01.2026
17:54
571
Zelenski anunță documente aproape gata pentru încheierea războiului și prima rundă de negocieri trilaterale Ucraina–SUA–Rusia în Emiratele Arabe Unite
22.01.2026
17:54
439
Maia Sandu anunță agenda Președinției pentru 2026: integrarea europeană, securitatea națională și protejarea copiilor în mediul online
22.01.2026
17:52
603
Zelenski, după discuția cu Trump la Davos, acuză UE de slăbiciune în Groenlanda și cere strategie clară pentru securitatea arctică și apărarea Europei
525
Valeriu Chiveri a discutat cu ambasadoarea Austriei despre situația regională și sprijinul pentru reintegrarea Republicii Moldova
22.01.2026
17:33
692
ULTIMA ORĂ, VIDEO // Drona căzută la Crocmaz era încărcată cu 50 kg de substanțe EXPLOZIVE și un focos
22.01.2026
17:30
477
MAIA și partenerii de dezvoltare stabilesc direcțiile de modernizare și integrare europeană a agriculturii moldovenești
22.01.2026
16:49
509
Întâlnirea care poate decide PACEA în Ucraina. Trump anunță o conversație „bună” cu Zelenski și că va vorbi și cu Putin
22.01.2026
16:39
555
Maia Sandu a prezintat prioritățile Președinției pentru 2026: pace, integrare europeană, securitate și protecția copiilor în fața riscurilor lumii digitale
22.01.2026
16:18
506
UNPR deschide filială la Chișinău: parteneriat extins cu MDED pentru investiții și digitalizare
22.01.2026
15:40
506
Procuratura Generală propune înăsprirea Codului penal pentru combaterea traficului ilegal de arme și alinierea la standardele internaționale
22.01.2026
15:38
532
Universitățile din Moldova primesc 1,1 miliarde lei în 2026, cu bonusuri bugetare pentru performanță academică și de cercetare
22.01.2026
15:33
726
„Linia INDEPENDENȚEI energetice” Vulcănești – Chișinău, TESTATĂ cu succes. Linia va putea acoperi peste 50% din consumul de energie în perioada de consum maxim
22.01.2026
15:27
505
Industria Republicii Moldova accelerează în 2025: producția industrială urcă cu 4,9%, împinsă de industria prelucrătoare, alimentară și energetică
22.01.2026
15:14
711
ULTIMA ORĂ // Dodon, întrevedere cu ambasadorul NEACREDITAT al Rusiei în ziua când o dronă rusească cu EXPLOZIBIL a fost depistată la Crocmaz. Socialistul nu a scos un cuvânt despre „Shahed-ul” UCIGAȘ, dar a criticat autoritățile R. Moldova
22.01.2026
14:40
625
Maia Sandu, despre o eventuală UNIRE a R. Moldova cu România: „Vrem să rămânem parte a lumii LIBERE, iar acest lucru poate fi asigurat prin aderarea la UE și, eventual, dacă R. Moldova ar fi sub protecția României”
22.01.2026
14:10
619
SHAHED // Drona lansată de armata lui Putin și depistată într-o gospodărie din Crocmaz conține un dispozitiv EXPLOZIBIL. Cetățenii sunt EVACUAȚI din acea zonă
22.01.2026
13:30
504
Mediul de afaceri român, chemat să investească în infrastructura energetică a Republicii Moldova
22.01.2026
13:07
525
EVO, ghișeul unic digital al statului: peste 600 de servicii publice accesibile pe evo.gov.md
558
Republica Moldova își promovează parcursul european și atrage investiții la Forumul Economic Mondial de la Davos
FOTO // Un model din R. Moldova, noua iubită a celebrului actor american Sean Penn. Cei doi au fost suprinși sărutându-se pe străzile din Madrid
Jim Carrey a desenat o caricatură a Melaniei Trump care a pus Twitter-ul pe jar
Cât valorează inelul de logodnă personalizat primit de Maria Sharapova
Cum le-a schimbat trecerea timpului pe cele mai frumoase actrițe de la Hollywood. Imagini vechi de peste 20 de ani
1 MDL
1 EUR
19.96
1 USD
17.05
1 RON
3.92
1 RUB
0.23
1 UAH
0.39



Inapoi














