Basarabeanul care a deschis o școală de muzică în Mestre și încântă italienii cu fluierul și ocarina
16979
PASIUNE // Un instrumentist din R. Moldova a reușit să deschidă o școală de muzică în Italia și vrea să formeze o orchestră multinațională
Acum 13 ani, a plecat din R. Moldova în căutarea unei vieți mai bune, abandonându-și frumoasa carieră pe care reușise să și-o facă în muzică și pe discipolii Școlii Republicane de Muzică „Ciprian Porumbescu” pe care îi pregătea pentru viața de artist.
A lucrat ani în șir într-o fabrică din Italia, dar și-a salvat pasiunea și a reușit să rămână muzician, deseori obligându-și mâinile umflate de atâta muncă să apese cu măiestrie pe clapele instrumentelor. Astăzi este cunoscut și apreciat în Peninsulă, strânge sute de oameni la concerte, conduce o școală muzicală din orășelul Mestre și visează la ziua în care va forma o orchestră multinațională.
În această vară, instrumentistul Petru Dinjos își petrece practic tot timpul la „Scuola Di Musica Venezia – Mestre” pe care a deschis-o anul trecut. Așteaptă ca zeci de persoane să calce pragul instituției pentru a se înscrie în anul de studii 2015-2016. Moldoveanul le propune celor interesați ore de muzică la diverse instrumente de suflat: saxofon, clarinet, flaut, trompetă, trombon, fluier, caval, ocarină, cimpoi sau tilincă. Oferta variată este atât pentru copii, cât și pentru adulți, iar prețul pentru cursuri este mai mult unul simbolic.
Artist la negru
Muzicianul spune că se simte împlinit, pentru că și-a văzut realizat un vis – promovează frumosul și cultura românească în Italia. În 2002, când a ajuns cu o viză turistică în Peninsulă pentru a munci la negru, nu credea că va rezista.
Acasă fusese profesor la Școala de Muzică „Ciprian Porumbescu” și făcea parte din cunoscutul Ansamblu „Tălăncuța”, iar în Italia s-a angajat la o fabrică de producere a metalului.
„Lucram câte 14 ore pe zi și făceam munci grele. Încărcam tone de marfă pentru export. Ghidam o macara care era atât de veche, încât în orice moment putea să cadă încărcătura. A fost un chin care mi-a pus sănătatea în pericol. Dar seara găseam puteri pentru repetiții. Veneam cu mâinile umflate, dar puteam să exersez și până la ora unu de noapte”, povestește Petru Dinjos.Calvarul a durat șase ani, până când fabrica a falimentat, iar artistul nu și-a mai găsit un alt post de muncă și a rămas fidel muzicii.
Primii patru elevi italieni
În acea perioadă s-a gândit că poate fi din nou profesor.Primii elevi veneau acasă la conaționalul nostru pentru a învăța să cânte la saxofon și clarinet.
„Atunci aveam ore private cu patru italieni adulți. Unul era contabil, avea 58 de ani și, când a venit la mine, mi-a spus că și-a dorit toată viața să cânte. Trei ani a studiat saxofonul, l-am învățat și solfegiul și avea rezultate neașteptate. Ulterior, am aflat că italianul s-a înscris la Conservator”, zâmbește instrumentistul când își laudă discipolul.
Norocul a făcut ca Petru Dinjos să fie acceptat într-o orchestră italiană care era invitată la concerte în diverse orașe. După ce a înființat Asociația Culturală „Armonia”, muzicianul organiza personal mai multe evenimente care l-au făcut cunoscut în Italia.
„Promovez cultura românească din zona Moldovei. Sunt român în suflet și vreau să propag autenticul național. Toate concertele sunt gratuite, iar inima îmi crește de fiecare dată când văd sute de oameni în sală: basarabeni, români și italieni. În acest an voi organiza cea de-a V-a ediție a concertului Sărut, femeie, mâna ta”, își enumeră artistul succesele.
De șapte ori mai ieftin
Pentru că nu are cetățenie italiană și nu poate fi angajat oficial ca profesor într-o școală de muzică, Petru Dinjos a decis să deschidă el una. Cu ajutorul unei asociații italiene, a închiriat un spațiu într-o clădire din orășelul Mestre, și-a adus aici instrumentele muzicale, a găsit primii elevi și a început să muncească.
„Este o activitate de suflet. Nu sunt materialist și nu mă zbat pentru bani. Cursurile în grup sunt gratuite, iar pentru o oră individuală cu un elev iau cinci euro, în cazul copiilor de până la nouă ani și zece euro pentru ceilalți. De exemplu, un profesor de muzică italian ia pentru o oră 35 de euro”, precizează instrumentistul. Din banii colectați, profesorul plătește lunar chiria și serviciile comunale pentru școală, iar dacă mai rămâne ceva, este pus deoparte pentru un viitor concert la care intrarea va fi liberă.
Tilinca i-a uimit pe italieni
La fiecare concert, moldoveanul cântă diverse genuri de muzică: populară, clasică, balcanică, jazz sau de dans, iar numărul instrumentelor pe care le scoate în scenă șochează publicul.
„Italienii rămân muți când cânt la tilincă, fiindcă nu au văzut un astfel de instrument. După concert, se adună în jurul meu să-l vadă mai de aproape. Eu le spun că pot să cânt și cu un tub de aluminiu sau cu o frunză, iar ei fac ochii cât cepele”, adaugă artistul.
În viitorul apropiat va scoate în scenă și cimpoiul. Și-a comandat unul la renumitul meșter basarabean Nicolae Sava, care este stabilit de mai mulți ani în România. Chiar dacă va scoate din buzunar cel puțin 400 de euro, instrumentul merită toți banii, spune Petru Dinjos.
Oaspete în tabăra copiilor români
În această vară, maestrul a fost invitat la o tabără organizată de Parohia Santa Lucia din Mestre pentru copiii români din diasporă. Petru Dinjos le-a prezentat micuților instrumentele populare, le-a cântat și i-a unit pe toți într-o horă.
„Acești copii s-au născut în Italia. Ei nu știu practic nimic din arta populară românească. Nu văzuseră niciodată un fluier. Eu le-am povestit din istorie, de unde provine instrumentul. Erau încântați”, spune emoționat artistul basarabean.
Petru Dinjos este departe de gândul de a reveni în R. Moldova, chiar dacă și-a păstrat apartamentul din Chișinău în speranța că se va întoarce la baștină. Nu vrea acasă, pentru că mai are multe de făcut în Italia. Maestrul planifică să înființeze în următorii ani o orchestră multinațională prin care să propage muzica adevărată.
„Visez să am elevi buni în școala mea din Mestre, să fac o orchestră și să-mi duc discipolii la concursuri și festivaluri de muzică în diferite țări, dar și în R. Moldova”, își dezvăluie planurile instrumentistul Petru Dinjos.
17.10.2017
17:01
2206
Muzicianul torturat și violat în Coreea de Nord îl imploră pe Trump: „Bomba nucleară...”
04.02.2026
16:46
12286
FOTO / Gustul de la Orac cucerește Bruxelles-ul: Cozi la brutăria unei moldovence, inspirată de rețetele bunicii
14.01.2026
12:15
16194
În urmă cu 26 de ani PĂRĂSEA R. Moldova cu „o valiză mică și vise mari”, iar acum a REVENIT într-o funcție importantă în Guvern. Cine este noul secretar de stat al MDED, care până acum era angajat al Ministerului Sănătății din Irlanda
09.07.2025
12:11
39859
Veste bună pentru moldovenii aflați în Marea Britanie: Permisele de conducere vor fi recunoscute în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord
13.06.2025
19:26
42335
Maia Sandu în dialog cu diaspora din Germania: întâlniri planificate la Frankfurt, München și Stuttgart
03.06.2025
17:26
23686
Noi zboruri directe din Chișinău spre Grecia: Atena sprijină parcursul european al R. Moldova
03.06.2025
10:22
21234
Moldovenii stabiliți în Grecia își doresc ca și R. Moldova să ajungă în UE pentru a se bucura de condiții de trai mai bune
03.06.2025
09:00
20801
Alertă de călătorie în Federația Rusă: Moscova aplică abuziv măsuri de constrângere în raport cu migranții străini, inclusiv cetățenii R. Moldova
02.06.2025
15:59
21097
Moldovenii care muncesc într-un alt stat din Europa vor avea dreptul la pensii și indemnizații legale: Acordul, semnat la Berna
29.05.2025
12:28
21300
Vinul și tradițiile din R. Moldova, la Expoziția Mondială Osaka 2025, una dintre cele mai mari la nivel internațional
28.05.2025
14:41
21603
O companie aeriană cu sediul la Dubai va opera zboruri din și spre Chișinău. Prețurile încep de la 249 de euro
26.05.2025
17:50
21131
Vinurile moldovenești cuceresc importatorii și jurnaliștii japonezi
05.04.2026
19:05
650
Vreme schimbătoare în Republica Moldova, 6–12 aprilie 2026
679
Iran, deconectat record de 37 de zile de la internet: cea mai lungă întrerupere națională din lume
05.04.2026
07:55
822
Horoscopul zilei 05.04.2026
958
Apple la 50 de ani: produsele care ne-au schimbat viața și experimentele care au ratat ținta
04.04.2026
21:12
800
Vreme plăcută de primăvară duminică, 05.04.2026, în Republica Moldova
1248
Micul dejun recomandat de cardiologi: combinația simplă care îți protejează inima
926
Război „Terminator” pe frontul ucrainean: mii de misiuni lunar cu roboți tereștri care schimbă regulile luptei
04.04.2026
15:21
881
Târg educațional la Universitatea „Alecu Russo” apropie absolvenții din Bălți și Sîngerei de universitățile din Moldova
04.04.2026
12:38
919
Olimpiada Republicană la engleză și spaniolă adună 230 de elevi din toată țara la Chișinău
04.04.2026
08:15
1068
Horoscopul zilei 04.04.2026
03.04.2026
23:56
1260
Giganții AI pompează miliarde în centrale pe gaze pentru centrele de date, dar joacă un pariu riscant pe o resursă finită
03.04.2026
23:21
1138
Republica Moldova își consolidează reforma întreprinderilor de stat cu sprijinul OCDE pentru creșterea competitivității economice
03.04.2026
21:04
1068
Tesla își ia adio de la Model S și Model X și pariază viitorul pe Cybercab și robotul Optimus
03.04.2026
20:41
1163
Moldova se pregătește de o sâmbătă mai caldă și mai senină – 04.04.2026
03.04.2026
19:51
1257
Grupări de hackeri cooperează într-un atac major asupra infrastructurii cloud a Comisiei Europene, cu 92 GB de date furate și publicate online
03.04.2026
18:31
1552
ALERTĂ DE ULTIMĂ ORĂ // Un nou val de poluare cu produse petroliere pe râul Nistru
976
Spitalul privat unde a murit polițista Mădălina, închis la Constanța după un nou control DSP
03.04.2026
18:24
1108
MEC marchează Săptămâna Romilor cu o serie de evenimente pentru incluziune educațională și socială
03.04.2026
17:55
1208
De la scandalul Cambridge Analytica la „politică sub formă de cod”: insiderul Facebook care construiește noua generație de moderare a conținutului în era AI
03.04.2026
17:25
1296
Interes record la a doua licitație SERA: 16 oferte pentru parcuri eoliene și sisteme de stocare a energiei în Republica Moldova
03.04.2026
17:24
970
Tineri artiști de la Colegiul „Alexandru Plămădeală” pregătesc o lucrare de video mapping pentru ACT Festival 2026
03.04.2026
16:29
1158
„Cumpăr bun de acasă” continuă: îndemn de Paște și pentru tot anul de a alege produse moldovenești
03.04.2026
13:00
1698
Maia Sandu discută cu senatorul american Jack Reed despre securitatea Republicii Moldova și integrarea europeană
03.04.2026
10:53
1230
Studenți de la șase universități din România și Republica Moldova au descoperit culisele Procuraturii Generale a Republicii Moldova
03.04.2026
10:14
1202
Moscova testează limitele Chișinăului. O altă dronă „Shahed” a survolat ilegal R. Moldova. Guvernul condamnă ferm „violarea inacceptabilă a suveranității”
Vreme schimbătoare în Republica Moldova, 6–12 aprilie 2026
Horoscopul zilei 05.04.2026
1 MDL
1 EUR
20.28
1 USD
17.61
1 RON
3.98
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














