Moldovenii din Federația Rusă, mai interesați de alegerile prezidențiale și referendumul din 20 octombrie decât cetățenii R. Moldova care se află în Occident? Câți s-au înregistrat în prealabil, dar și pentru votul prin corespondență la CEC
2462
Cetățenii R. Moldova sunt chemați pe 20 octombrie curent la urne pentru a-și alege președintele și a participa la referendumul privind integrarea europeană a statului.
Ultimele scrutine au arătat că peste 200 de mii de cetățeni din diasporă participă la alegeri, cei mai mulți din Occident, iar Comisia Electorală Centrală (CEC) solicită înregistrarea prealabilă a alegătorilor din străinătate pentru a putea gestiona eficient chestiunea deschiderii secțiilor electorale, astfel încât să-și exprime opțiunile de vot cât mai mulți cetățeni plecați peste hotare.
Datele Comisiei Electorale Centrale arată că în acest an s-au înscris în prealabil pentru a participa la vot doar 2 566 de moldoveni stabiliți în străinătate.
Cei mai mulți dintre aceștia se află în Federația Rusă – 461, fiind urmați cei din Germania – 279, Italia – 269, SUA – 226, România – 181, Marea Britanie – 167, Franța – 145, Canada – 139, Danemarca – 101 etc.
Menționăm că una dintre noutățile alegerilor din toamnă este pilotarea votului prin corespondență în șase state.
Până acum, doar 325 de moldoveni aflați în cele șase țări s-au înregistrat pe platforma online „Înregistrarea prealabilă” a Comisiei Electorale Centrale.
Cei mai mulți dintre cei care își doresc să voteze prin poștă la alegerile de pe 20 octombrie curent și s-au înregistrat pe site-ul CEC sunt cetățenii R. Moldova din SUA – 171, urmând cei din Canada – 94. Totodată, 22 de moldoveni din Finlanda au anunțat că vor să voteze prin corespondență, alți 20 - din Regatul Suediei, 11 din Regatul Norvegiei și 7 din Islanda.
Înregistrarea pentru votul prin corespondență este obligatorie și va fi posibilă până la 6 septembrie curent. Aceasta poate fi făcută atât online, cât și prin cerere scrisă depusă la adresa CEC sau a misiunilor diplomatice ale R. Moldova.
12.11.2026
22:15
12.11.2026
22:13
12.11.2026
21:57
12.11.2026
20:51
12.11.2026
20:43
12.11.2026
19:54
12.11.2026
19:49
12.11.2026
19:45
12.11.2026
19:38
12.11.2026
18:47
12.11.2026
21:57
12.11.2026
20:51
12.11.2026
20:43
12.11.2026
19:54
12.11.2026
19:49
12.11.2026
19:45
12.11.2026
19:38
12.11.2026
18:47
12.11.2026
18:43
12.11.2026
18:31
12.11.2026
18:22
12.11.2026
17:41
12.11.2026
17:34
12.11.2026
17:30
12.11.2026
17:13
12.11.2026
16:56
12.11.2026
16:50
12.11.2026
16:34
12.11.2026
15:54
12.11.2026
15:32
12.11.2026
15:30
12.11.2026
15:23
12.11.2026
15:00
12.11.2026
14:50
12.11.2026
14:42
12.11.2026
14:37
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Fost șef al SBU: Unirea R. Moldova cu România e decizia Chișinăului. Cum pot Kievul și Bucureștiul să contracareze dronele rusești
FOTO // Zboruri de la Chișinău spre Istanbul, de la 39 de euro. Compania Polaris a inaugurat PRIMA sa cursă și anunță alte ZECE destinații
Black Friday la HiSky // Până la 50% REDUCERE la bilete de avion, pentru toate destinațiile companiei















