Modalitatea de a susține examenele pentru obținerea permiselor de conducere ar putea fi SCHIMBATĂ: Fără intermediari, cu camere video și examinare oriunde pe teritoriul R. Moldova
1444
Examenele pentru obținerea permiselor de conducere vor putea fi susținute în orice localitate din R. Moldova unde există asemenea serviciu, iar programarea online ar putea fi facilitată.
Recomandările au fost făcute de către membrii Comisiei parlamentare pentru securitate națională, apărare și ordine publică, după ce au desfășurat audieri publice vizavi de problemele cu care se confruntă cetățenii în procesul de obținere a permiselor de conducere.
Audierile au avut loc după ce mai mulți cetățeni s-au plâns că nu se pot programa online pentru a susține aceste examene, fiind nevoiți să apeleze la intermediari care „rezolvă” problema cu câte 400 de lei, a declarat astăzi, într-o conferință de presă, președintele acestei Comisii parlamentare, deputatul Lilian Carp.
Responsabilii din domeniu au recunoscut că sistemul electronic de programări are lacune, întrucât unii „șmecheri” pot rezerva și câte 100 de locuri pe care ulterior le „vând”.
Drept urmare, pentru a soluționa această problemă, deputații au propus excluderea principiului teritorial pentru susținerea examenelor respective, astfel încât un doritor de a obține permis de conducere care a studiat la Bălți să poată fi examinat la Ialoveni, de exemplu, dacă acolo a găsit un loc liber etc.
Totodată, pentru programările online vor fi solicitate mai multe date ale persoanei, astfel încât să nu mai fie posibilă apariția intermediarilor care vând locuri. De asemenea, examenele vor fi filmate integral și vor fi înființate centre de monitorizare.
„Aceste acțiuni vor ajuta cetățenii să susțină mai lejer examenele pentru obținerea permiselor de conducere și așa vor dispărea și intermediarii”, a concluzionat Lilian Carp.
13.04.2026
20:50
2
Hackerii sparg Booking.com și accesează datele personale ale clienților din întreaga lume
13.04.2026
20:36
135
Mâine, 14 aprilie 2026: timp frumos și mai cald în toată Republica Moldova
13.04.2026
12:24
693
Zi de DOLIU NAȚIONAL în R. Moldova. „Regele Umorului”, Gheorghe Urschi, a plecat la cele veșnice la 78 de ani
13.04.2026
10:56
552
Kepler lansează cel mai mare cluster orbital de calcul și deschide drumul pentru centre de date în spațiu
13.04.2026
08:46
572
Horoscopul zilei 13.04.2026
13.04.2026
00:10
1738
Cine este viitorul PREMIER al Ungariei, Péter Magyar, politicianul care a dărâmat după 16 ani regimul de la Budapesta loial lui Putin. Avea poster cu Viktor Orban în copilărie
12.04.2026
22:16
1635
CUTREMUR POLITIC LA BUDAPESTA: Ungaria scapă dominația lui Putin și alege schimbarea. Opoziția este aproape de o majoritate constituțională după numărarea a peste 53% din voturi
12.04.2026
20:59
2021
ALEGERI // Înfrângere ZDROBITOARE pentru partidul lui Orban. Primele rezultate ale alegerilor din Ungaria, după o mobilizare ISTORICĂ la urne
12.04.2026
19:11
851
Vremea în Republica Moldova între 13–19 aprilie 2026: săptămână caldă de primăvară, cu ploi la final
12.04.2026
15:49
853
Alerta meteo COD GALBEN de îngheț, valabilă în perioada 13-14.04.2026
12.04.2026
08:38
866
Horoscopul zilei 12.04.2026
11.04.2026
20:49
1050
Moldova, 12 aprilie 2026: cer mai liniștit, răcoare de primăvară și ploi trecătoare
13.04.2026
20:36
0
Mâine, 14 aprilie 2026: timp frumos și mai cald în toată Republica Moldova
13.04.2026
12:24
684
Zi de DOLIU NAȚIONAL în R. Moldova. „Regele Umorului”, Gheorghe Urschi, a plecat la cele veșnice la 78 de ani
13.04.2026
10:56
546
Kepler lansează cel mai mare cluster orbital de calcul și deschide drumul pentru centre de date în spațiu
13.04.2026
08:46
568
Horoscopul zilei 13.04.2026
13.04.2026
00:10
1733
Cine este viitorul PREMIER al Ungariei, Péter Magyar, politicianul care a dărâmat după 16 ani regimul de la Budapesta loial lui Putin. Avea poster cu Viktor Orban în copilărie
12.04.2026
22:16
1628
CUTREMUR POLITIC LA BUDAPESTA: Ungaria scapă dominația lui Putin și alege schimbarea. Opoziția este aproape de o majoritate constituțională după numărarea a peste 53% din voturi
12.04.2026
20:59
2017
ALEGERI // Înfrângere ZDROBITOARE pentru partidul lui Orban. Primele rezultate ale alegerilor din Ungaria, după o mobilizare ISTORICĂ la urne
12.04.2026
19:11
846
Vremea în Republica Moldova între 13–19 aprilie 2026: săptămână caldă de primăvară, cu ploi la final
12.04.2026
15:49
845
Alerta meteo COD GALBEN de îngheț, valabilă în perioada 13-14.04.2026
12.04.2026
08:38
864
Horoscopul zilei 12.04.2026
11.04.2026
20:49
1048
Moldova, 12 aprilie 2026: cer mai liniștit, răcoare de primăvară și ploi trecătoare
11.04.2026
17:40
1092
Nvidia investește în SiFive, startup-ul RISC-V de cipuri AI deschise evaluat la 3,65 miliarde de dolari
11.04.2026
08:05
1126
Horoscopul zilei 11.04.2026
11.04.2026
04:30
1531
Artemis II, prima misiune NASA spre orbita Lunii după 50 de ani, încheiată cu o amerizare perfectă în Pacific
11.04.2026
00:53
1454
Anthropic își suspendă și reactivează în câteva ore contul creatorului OpenClaw, pe fondul noii „claw tax” și al acuzațiilor de copiere a funcțiilor
10.04.2026
23:41
1447
Reciclarea bateriilor lovește zidul: Ascend Elements intră în faliment după investiții de 900 de milioane de dolari
10.04.2026
21:06
1265
Vreme mai blândă și cer mai acoperit în Republica Moldova, sâmbătă, 11 aprilie 2026
10.04.2026
20:54
1407
Femeie din California dă în judecată OpenAI: acuză că ChatGPT i-a alimentat urmăritorul și că firma a ignorat avertismentele de pericol
10.04.2026
19:02
1632
Franța renunță la Windows și trece la Linux pentru a-și recâștiga „suveranitatea digitală” și a reduce dependența de tehnologia americană
10.04.2026
18:51
1401
Maia Sandu, la expoziția despre Pogromul de la Chișinău din 1903: „Avem datoria să ne amintim pentru a onora victimele și a păstra adevărul istoric”
10.04.2026
18:32
1177
YouTube scumpește din nou abonamentele Premium și Music în Statele Unite
10.04.2026
16:13
1667
Blocul „Alternativa” se DEZINTEGREAZĂ. După ce i-a readus în Parlament pe Tkaciuk și Stoianoglo, primarul Ion Ceban se „DISOCIAZĂ” de colegii care au încercat să arunce în aer REFERENDUMUL privind integrarea în UE a R. Moldova
10.04.2026
16:01
1213
Guvernul prezintă raportul intermediar privind gestionarea stării de urgență în sectorul energetic
10.04.2026
15:18
1122
MEC alocă 2 milioane de lei pentru programul „Nisporeni - Capitala Sportului 2026”
10.04.2026
13:35
1611
Ex-deputată condamnată pentru îmbogățire ilicită: amendă uriașă, confiscări și interdicție 10 ani în funcții publice
Mâine, 14 aprilie 2026: timp frumos și mai cald în toată Republica Moldova
Zi de DOLIU NAȚIONAL în R. Moldova. „Regele Umorului”, Gheorghe Urschi, a plecat la cele veșnice la 78 de ani
Horoscopul zilei 13.04.2026
Cine este viitorul PREMIER al Ungariei, Péter Magyar, politicianul care a dărâmat după 16 ani regimul de la Budapesta loial lui Putin. Avea poster cu Viktor Orban în copilărie
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
17.24
1 RON
3.95
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














