Moartea președintelui iranian, care era supranumit drept „măcelarul din Teheran”, va declanșa o luptă pentru putere cu miză mare. Se anunță o confruntare internă între clerici și militari

În urmă cu trei ani, când Ebrahim Raisi a câștigat președinția în urma unor alegeri fraudate, unii iranieni au crezut că este o treaptă spre o poziție mai importantă. Ali Khamenei, liderul suprem îmbătrânit și bolnav, nu mai are mult de trăit; iar Raisi viza cu siguranță să devină liderul suprem al Iranului. Dar istoria are un simț al ironiei. În loc să îl catapulteze la funcția supremă, câștigarea președinției l-a costat viața pe Raisi, scrie „The Economist“.

La 19 mai, el se întorcea dintr-o vizită în Azerbaidjanul vecin, unde a inaugurat un baraj la graniță. Autoritățile au pierdut contactul cu elicopterul său într-o regiune muntoasă situată la aproximativ 86 km nord-est de Tabriz. La început, au insistat că nu există niciun motiv de alarmă: elicopterul președintelui a făcut o "aterizare forțată", deși, în mod confuz, mai multe agenții de știri iraniene au informat că acesta a continuat drumul spre Tabriz cu mașina. În câteva ore, însă, aceste informații au fost șterse, iar televiziunea de stat a început să transmită rugăciuni pentru președinte. În dimineața zilei de 20 mai, mass-media de stat a confirmat că Raisi era mort, împreună cu ministrul de Externe, Hossein Amirabdollahian, care călătorea în același elicopter.

În multe privințe, Raisi nu avea decât un rol decorativ: președintele este subordonat liderului suprem. Dar moartea sa va zgudui totuși politica iraniană. Ea va forța regimul să găsească un nou președinte în scurt timp, într-un moment dificil: este angajat într-un război regional care cuprinde acțiuni militare directe ale Iranului și ale rețelei sale de reprezentanți regionali. Adversarii Iranului, inclusiv America, Israelul și Arabia Saudită, iau în considerare aprofundarea legăturilor lor de securitate pentru a contracara Iranul. Economia se scufundă și ar putea fi afectată și mai mult de înăsprirea sancțiunilor americane. Iar moartea lui Raisi ar putea, de asemenea, să arunce în haos lupta care se prefigurează în Iran, prin eliminarea unuia dintre cei doi candidați principali pentru postul lui Khamenei.

Multe lucruri sunt încă neclare, începând cu motivul prăbușirii elicopterului lui Raisi. Povestea oficială de până acum este cea a vremii nefavorabile. În timpul zborului a plouat și a fost ceață, iar vizibilitatea ar fi fost de doar câțiva metri. Condițiile au fost atât de proaste încât salvatorii nu au putut folosi elicopterele pentru a-l căuta pe președinte și nici măcar dronele nu au putut găsi locul prăbușirii; Semiluna Roșie a recurs la echipe de căutare la sol. Mama Natură ar putea fi vinovată. Totuși, nimic nu este niciodată așa cum pare în politica iraniană, iar mulți iranieni au început să speculeze asupra unor explicații mai nefaste. Raisi are o listă lungă de dușmani interni, de la moderații relativi pe care i-a marginalizat până la colegii conservatori care consideră că a fost un președinte inept. Nu este nerezonabil să ne întrebăm dacă dușmanii interni au conspirat pentru a-l ucide.

În mod nesurprinzător, unii iranieni s-au întrebat, de asemenea, dacă Israelul a avut un rol în accident. Cei doi dușmani de lungă durată au ajuns la certuri luna trecută, după ce Israelul a asasinat un general iranian în Damasc, iar Iranul a ripostat cu o salvă de peste 300 de rachete și drone îndreptate spre Israel. Mossad, serviciul de spionaj al Israelului, are o lungă istorie de asasinare a dușmanilor săi, inclusiv în Iran, unde a ucis oameni de știință proeminenți din domeniul nuclear. Dar există motive puternice pentru a ne îndoi de implicarea Israelului. Acesta nu a mers niciodată atât de departe încât să asasineze un șef de stat, un act de război fără echivoc care ar atrage un răspuns iranian feroce. Ar fi o prostie să riște astfel de consecințe pentru a-l ucide pe Raisi, un politician profund nepopular care nu are de fapt ultimul cuvânt în multe dintre cele mai importante decizii politice ale Iranului.

Puțini iranieni îl vor plânge. Își vor aminti de el ca fiind „judecătorul spânzuraților”, sau „măcelarul din Teheran“ pentru că a ajutat la trimiterea a mii de prizonieri politici la spânzurătoare în 1988. Și își vor aminti de modul în care a gestionat economia - președintele care și-a umplut cabinetul cu militari și clerici care au privit cum moneda națională rialul a pierdut 55% din valoare în mai puțin de trei ani.

Constituția stabilește un proces clar de succesiune. În termen de 50 de zile trebuie să aibă loc noi alegeri, iar vicepreședintele Muhammad Mokhber va prelua președinția până atunci. Acesta este cunoscut mai degrabă ca un aparatchik (n. r. membru al Partidului Comunist) decât ca un jucător de putere. Consiliul Gardienilor, un grup de clerici și avocați, decide cine poate fi înscris pe buletinul de vot. Înainte de ultimele alegeri prezidențiale, în 2021, aceștia au descalificat sute de potențiali candidați; dintre cei șapte cărora li s-a permis să candideze, doar Raisi avea o șansă plauzibilă de a câștiga. În timp ce regimul este nepopular în rândul multor iranieni, este probabil ca acesta să poată reprima orice proteste publice care izbucnesc în preajma unor alegeri, așa cum a făcut-o în trecut.

Raisi ar fi fost un candidat de consens ideal pentru un regim conflictual. Nimeni nu-i putea pune la îndoială acreditările sale de linie dură, dar îi lipsea o bază de putere proprie. Conservatorii religioși au sperat să îl folosească pentru a-și promova interesele; la fel și militarii din Corpul Gărzilor Revoluționare Islamice (IRGC). Nu este clar cine altcineva ar putea îndeplini acest rol.

IRGC pare să fie în ascensiune politică: influența sa beligerantă explică recentul atac fără precedent al Iranului asupra Israelului. Cu toate acestea, acest lucru nu înseamnă neapărat că va dori să fie văzut că-l numește pe președinte, în parte pentru că deținătorul acestei poziții este învinuit de către public pentru poziția economică mizerabilă a Iranului.

Succesiunea mai importantă, însă, se află puțin mai departe în viitor. Khamenei a împlinit 85 de ani luna trecută. În ultimii ani, iranienii au crezut că există doar doi candidați principali pentru a-i prelua postul după moartea sa. Unul dintre ei a fost al doilea fiu al lui Khamenei, Mojtaba, care și-a îmbunătățit în ultimii ani acreditările religioase și care este angajat în favoarea longevității regimului. Celălalt a fost Raisi. Deși alți clerici sunt menționați ca fiind candidați cu șanse mici, este greu de imaginat că aceștia vor câștiga suficient sprijin.

Despre cea mai importantă succesiune, însă, se va discuta puțin mai târziu în viitor. Luna trecută, Khamenei a împlinit 85 de ani. În ultimii ani, iranienii au crezut că există doar doi candidați importanți pentru a-i prelua postul după moartea sa. Unul dintre ei era cel de-al doilea fiu al lui Khamenei, Mojtaba, care și-a îmbunătățit în ultimii ani acreditările religioase și care este angajat în favoarea longevității regimului. Celălalt a fost Raisi. Deși alți clerici sunt menționați ca fiind candidați de rezervă, este greu de imaginat că aceștia vor câștiga suficient sprijin.