DOC // Zinaida Greceanîi, VÂNATĂ de ministrul Nagacevschi. Președintele Parlamentului s-ar face vinovată de PIERDEREA unui dosar la CtEDO
5863
Actualul președinte al Parlamentului și liderul PSRM, Zinaida Greceanîi, s-ar face vinovată în unul dintre dosarele prin care R. Moldova a fost condamnată la CtEDO.
Mai exact, este vorba despre dosarul „OFERTA PLUS SRL vs. Moldova” din anul 2006, în care figurează mai multe persoane, printre care actualul spicher, fostul șef CNA Bogdan Zumbreanu, fostul ministru al Justiției Vitalie Pîrlog și actualul adjunct al procurorului general, Mircea Roșioru. Lista tuturor hotărârilor de condamnare au fost publicate de către Ministrul Justiției, Fadei Nagacevschi.
Potrivit materialelor cauzei, Ministerul Finanțelor, condus pe atunci de Greceanîi, a refuzat să execute, timp de 38 de luni, o hotărâre judecătorească prin care instituția a fost obligată să achite 20 de milioane de lei. Ulterior, acea hotărâre a fost casată prin revizuire «printr-o decizie abuzivă după ce Guvernul a aflat că cererea cu privire la neexecutarea hotărârii a fost depusă la CtEDO».
Mai mult ca atât, Zinaida Greceanîi a solicitat procurorilor examinarea cauzei penale împotriva directorului OFERTA PLUS SRL „pentru a-l descuraja să-și mențină cererea la CtEDO”.
La fel, aflându-se în custodia Izolatorului de Detenție Provizorie și CCCEC (actualul CNA), antreprenorul a fost lipsit de dreptul de a avea întrevederi cu avocatul fără a fi despărțiți de peretele din sticlă.

Sursa: deschide.md
16.05.2024
15:21
11.07.2021
20:57
09.06.2021
15:14
11.01.2021
09:01
17.12.2020
09:43
11.11.2020
17:38
01.07.2020
18:39
28.06.2020
19:15
03.06.2020
19:24
02.06.2020
15:17
21.10.2026
01:52
21.10.2026
01:20
21.10.2026
00:56
21.10.2026
00:42
21.10.2026
00:04
20.10.2026
23:31
20.10.2026
23:11
20.10.2026
19:39
20.10.2026
19:20
20.10.2026
18:55
20.10.2026
18:27
20.10.2026
18:22
20.10.2026
17:42
20.10.2026
17:23
20.10.2026
17:23
20.10.2026
17:04
20.10.2026
16:32
20.10.2026
16:23
20.10.2026
16:22
20.10.2026
16:20
20.10.2026
16:02
20.10.2026
15:37
20.10.2026
15:26
20.10.2026
15:18
20.10.2026
15:08
Kremlinul acuză Kievul că respinge eforturile de pace ale SUA prin atacurile asupra rafinăriilor rusești
Andrian Candu rupe tăcerea: Finul lui Plahotniuc și fostul președinte al Parlamentului explică cu ce se ocupă după ce a lăsat definitiv politica în urmă
CUTREMUR puternic resimțit la Chișinău și în întreaga Republică Moldova
Administrația Trump tace în timp ce Rusia atacă firme americane în Ucraina
Ucraina susține că a distrus patru avioane și a avariat alte două într-un atac cu racheta Long Neptune asupra unui aerodrom din Rusia


















