Ministrul Energiei de la București: România va trece fără probleme de lunile de iarnă, fără a apela la importuri de gaze și poate răspunde și la eventuale solicitări ale R. Moldova
1875
România va trece peste lunile următoare fără probleme în ceea ce priveşte alimentarea cu energie, fără a apela la importuri, și chiar va putea răspunde la eventuale solicitări din partea R. Moldova, a declarat, vineri, ministrul Energiei de la București, Sebastian Burduja.
„Într-o iarnă moderată, aşa cum se specifică şi în actul normativ adoptat de Guvern pentru pregătirea sezonului rece, România va trece fără probleme peste lunile următoare şi fără a apela la importuri. Cu atât mai puţin în zona de gaze, unde, din producţia internă, chiar dacă mai mică pe timp de iarnă, plus ceea ce avem stocat, ne acoperim cu siguranţă consumul intern şi putem chiar să răspundem şi la eventuale solicitări din partea fraţilor noştri de peste Prut. La fel şi pentru energie electrică. Din ce estimăm, într-o iarnă moderată, nu vor fi probleme cu acoperirea consumului din ceea ce România produce”, a explicat Burduja, la o conferinţă privind „Provocările iernii 2023 - 2024 pentru sistemul energetic naţional”, organizată de Focus Energetic, transmite Agerpres.
Ministrul Energiei a subliniat că la nivel de politici publice, la nivel legislativ, totul este în ordine, fiind adoptate în Guvern toate actele normative privitoare la pregătirea sezonului rece, în diverse scenarii. De asemenea, a fost pregătită şi componenţa Comandamentului Energetic de Iarnă.
Totodată, el a adăugat că şi din perspectiva realităţii din teren România „stă mai bine ca oricând”, în contextul în care stocurile de gaze naturale se ridică la 3,24 miliarde mc, gradul de umplere fiind de 101,99%.
„La fel şi pentru energie electrică, din ce estimăm, într-o iarnă moderată, nu vor fi probleme cu acoperirea consumului din ceea ce România produce", a dat asigurări şeful de la Energie.
Ministrul a mai precizat că, în cazul unei ierni foarte grele, România are posibilitatea de a importa gaze din Azerbaidjan, având acea opţiune de până la un miliard normal metri cubi disponibilă, inclusiv iarna aceasta, până în primăvara anului viitor.
„Dacă va fi nevoie, vom negocia cu Azerbaidjan chiar şi pentru iarna următoare o eventuală prelungire. Nu mai vorbesc de gazul lichefiat de la Alexandropolis pe care l-am putea aduce. Deci, sunt mai multe rute, mai multe opţiuni şi de fapt asta înseamnă să ai securitate energetică, să ai o diversificare a surselor şi România este pe deplin pregătită şi din acest punct de vedere pentru iarna aceasta", a punctat Burduja.
27.05.2026
15:06
111
IGP și Poliția Federală Germană extind cooperarea pentru modernizarea și întărirea capacităților Poliției din Republica Moldova
27.05.2026
14:09
264
Guvernul modernizează sistemul de evidență a animalelor și albinelor și aliniază regulile la standardele UE
27.05.2026
13:55
294
Alertă meteo cod galben: vânt puternic pe 27.05.2026, între orele 14-23
27.05.2026
13:43
283
Maia Sandu discută cu parlamentari austrieci la Chișinău despre sprijinul pentru aderarea la UE și extinderea cooperării moldo-austriece
27.05.2026
13:21
245
Vladimir Bolea cere modernizarea legislației pentru a susține investițiile în construcții eficiente energetic
27.05.2026
13:18
329
Guvernul dă undă verde Programului iDRIP: 60 de milioane de euro pentru modernizarea irigațiilor și sprijinirea fermierilor din Moldova
27.05.2026
12:36
226
Moldova aliniază cercetarea la standardele europene: foaie de parcurs 2026-2027 pentru egalitate de gen în știință și inovare
27.05.2026
12:21
273
Guvernul simplifică recunoașterea diplomelor și calificărilor obținute în străinătate, inclusiv pentru refugiați, în acord cu standardele europene
27.05.2026
12:02
395
FOTO // Amestec grosolan al Rusiei în afacerile R. Moldova? Trimisul Moscovei Ozerov și rețeaua Șor își unesc forțele la Comrat pentru a BLOCA compromisul istoric dintre autoritățile centrale și cele ale autonomiei
27.05.2026
11:44
439
SONDAJ // Visul lui Dodon și al forțelor proruse, SPULBERAT de moldoveni. Patru partide în următorul Parlament, cu PAS majoritar. MAN-ul lui Ceban în afara Legislativului
27.05.2026
15:06
18
IGP și Poliția Federală Germană extind cooperarea pentru modernizarea și întărirea capacităților Poliției din Republica Moldova
27.05.2026
14:09
249
Guvernul modernizează sistemul de evidență a animalelor și albinelor și aliniază regulile la standardele UE
27.05.2026
13:55
282
Alertă meteo cod galben: vânt puternic pe 27.05.2026, între orele 14-23
27.05.2026
13:43
269
Maia Sandu discută cu parlamentari austrieci la Chișinău despre sprijinul pentru aderarea la UE și extinderea cooperării moldo-austriece
27.05.2026
13:21
234
Vladimir Bolea cere modernizarea legislației pentru a susține investițiile în construcții eficiente energetic
27.05.2026
13:18
312
Guvernul dă undă verde Programului iDRIP: 60 de milioane de euro pentru modernizarea irigațiilor și sprijinirea fermierilor din Moldova
27.05.2026
12:36
215
Moldova aliniază cercetarea la standardele europene: foaie de parcurs 2026-2027 pentru egalitate de gen în știință și inovare
27.05.2026
12:21
262
Guvernul simplifică recunoașterea diplomelor și calificărilor obținute în străinătate, inclusiv pentru refugiați, în acord cu standardele europene
27.05.2026
12:02
386
FOTO // Amestec grosolan al Rusiei în afacerile R. Moldova? Trimisul Moscovei Ozerov și rețeaua Șor își unesc forțele la Comrat pentru a BLOCA compromisul istoric dintre autoritățile centrale și cele ale autonomiei
27.05.2026
11:44
430
SONDAJ // Visul lui Dodon și al forțelor proruse, SPULBERAT de moldoveni. Patru partide în următorul Parlament, cu PAS majoritar. MAN-ul lui Ceban în afara Legislativului
27.05.2026
11:02
318
AgroFin Moldova, platformă de dialog pentru fermierii din nord, atrage peste 160 de producători la Bălți pentru noi oportunități de finanțare
27.05.2026
08:30
739
Decizie ISTORICĂ // Fertilizarea in vitro, accesibilă GRATUIT prin CNAM și pentru femeile singure. Ce prevede noul REGULAMENT
27.05.2026
07:52
513
Horoscopul zilei 27.05.2026
27.05.2026
04:13
627
Portalul neoficial UK Visa expune online pașapoarte și selfie-uri ale zecilor de mii de solicitanți și nu oprește scurgerea de date
26.05.2026
20:40
661
Ploaie de vară și temperaturi în creștere marți, 27 mai 2026 în Republica Moldova
26.05.2026
19:22
879
Securitatea energetică a R. Moldova, analizată la Consiliul Național de Securitate. Ce decizii au fost luate
26.05.2026
18:56
853
Chișinăul își lărgește centura: proiectul de modernizare a drumului M2, dezbătut în consultări publice
26.05.2026
18:08
843
Colegiul moldo-turc din Comrat, blocat de autoritățile locale, deși Ministerul Educației anunță că a îndeplinit toate procedurile pentru deschidere
26.05.2026
17:20
775
MEC selectează profesori pentru Programul KLIC 2026 de formare internațională în tehnologii digitale și inteligență artificială
26.05.2026
16:00
839
Reforma „Restart în educație”: școlile trec în subordinea noilor Agenții Teritoriale pentru Educație
26.05.2026
15:02
937
Sisteme moderne de canalizare la Gălești, Căpriana și Scoreni, realizate cu sprijinul Uniunii Europene
26.05.2026
14:00
1343
VIDEO // Lecții de politică externă la Minsk: Lukașenko a DICTAT vectorul de dezvoltare al R. Moldova, iar Igor Dodon a notat cuminte ca un elev ascultător: „Nimeni nu ne așteaptă nicăieri...”
26.05.2026
12:26
891
Moldova, lăudată la Conferința Regională INTERPOL pentru implementarea rapidă a sistemului securizat NEXUS
26.05.2026
12:21
1271
DOC // Traian Băsescu a redobândit cetățenia R. Moldova. Maia Sandu: „De azi sunteți nu doar fratele nostru, ci și concetățeanul nostru”
26.05.2026
11:44
1416
Ministrul Dan Perciun anunță SCHIMBĂRI majore din septembrie – note obligatorii în clasa a IV-a, centre de examen la gimnaziu, burse RECORD și salarii majorate pentru profesori
PROGRAM // Începe Reuniunea Teatrelor Naționale Românești: „La Chișinău vor veni TOATE Teatrele Naționale din Republica Moldova și România!”
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”
1 MDL
1 EUR
20.17
1 USD
17.32
1 RON
3.85
1 RUB
0.24
1 UAH
0.39


Inapoi














