Ministrul de Externe al României, Luminița Odobescu: „R. Moldova nu este singură în fața amenințărilor hibride. Ea are alături parteneri precum România și Regatul Unit. Locul R. Moldova este în Europa”
1890
Agresiunea Federației Ruse împotriva Ucrainei, care durează deja de 1 001 zile, are reverberații grave, profunde, la scara întregului continent și, evident, asupra R. Moldova, vecin nemijlocit al Ucrainei, afirmă ministra Afacerilor Externe al României, Luminița Odobescu.
„Dar R. Moldova nu este singură în fața acestor amenințări. Ea are alături parteneri precum România șu Regatul Unit”, a declarat Luminița Odobescu astăzi la Chișinău, în cadrul unei conferințe de presă susținute în comun cu vicepremierul Mihai Popșoi și ministrul de Externe al Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, David Lammy.
Potrivit șefei diplomației românești, această reuniune trilaterală arată încă o dată determinarea României și a Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord de a lucra împreună și de a sprijini în continuare ferm și hotărât R. Moldova.
„Salut și cu această ocazie rezultatele istorice înregistrate la recentul scrutin din R. Moldova, realegerea doamnei președinte Maia Sandu și rezultatul pozitiv al referendumului constituțional privind integrarea europeană. Din păcate, istoric a fost și nivelul presiunilor nocive eterne exercitate asupra R. Moldova înainte și în timpul acestui exercițiu electoral. Amploarea și diversitatea atacurilor, virulența acțiunilor ostile, ilegale, care au vizat afectarea climatului electoral din R. Moldova și devierea opțiunilor de vot ale alegătorilor a fost într-adevăr fără precedent. În aceste circumstanțe, autoritățile de la Chișinău au demonstrat determinare, curaj și eficiență în contracararea ingerințelor externe. Transmit aprecierea noastră și pentru cetățenii R. Moldova. Ei au demonstrat maturitate și capacitate de a discerne între alegerile de etapă și cele cu valoare decisivă pentru viitor”, a declarat Luminița Odobescu.
Ministra de Externe de la București a adăugat că a discutat la Chișinău cu omologii săi din R. Moldova și Marea Britanie despre modalitățile prin care R. Moldova poate fi sprijinită să contracareze efectele războiului hibrid la care este supusă.
„Am schimbat opinii despre modul în care putem contribui la procesul deja lansat de consolidare a instituțiilor statului și de creare a unor mecanisme noi. Am vorbit, de asemenea, despre războiul de agresiune al Federației Ruse împotriva Ucrainei. Ziua de ieri a fost un trist reper – o mie de zile de la declanșarea agresiunii, o mie de zile în care am văzut cu toții brutalitatea războiului purtat de Rusia, atacurile masive împotriva civililor și infrastructurii civile ucrainene, care s-au intensificat recent asupra infrastructurii energetice, am văzut crimele de război, propaganda mincinoasă care vine de la Moscova. Agresiunea împotriva Ucrainei are reverberații grave, profunde, la scara întregului continent și, evident, asupra R. Moldova, vecin nemijlocit al Ucrainei. Dar R. Moldova nu este singură în fața acestor amenințări. Ea are alături parteneri precum România șu Regatul Unit”, a afirmat șefa diplomației de la București.
Odobescu a apreciat „progresele evidente” ale Chișinăului privind integrarea europeană a apreciat, adăugând că obiectivul comun al Bucureștiului și Londrei este securitatea și stabilitatea R. Moldova și a întregii regiuni.
„Pentru România este un obiectiv asumat la nivelul întregii administrații de la București, dar și la nivel local, tradusă în sprijin concret oferit R. Moldova și în proiecte palpabile în beneficiul tuturor cetățenilor. (...) În ceea ce privește consolidarea rezilienței R. Moldova, cooperarea cu autoritățile de la Chișinău este complexă și continuă, de la sprijin politic la sprijin financiar, la solidaritate și sprijin la nivelul structurilor internaționale, vorbim de UE, NATO, de OSCE. (...) Suntem și rămânem alături de R. Moldova în baza Parteneriatului Strategic bilateral și al comunității de limbă, cultură și istorie care ne leagă. Locul R. Moldova este în Europa, pentru că cetățenii R. Moldova merită un viitor mai sigur, mai bun, prosper, european”, și-a încheiat mesajul ministra Afacerilor Externe a României, Luminița Odobescu.
09.05.2026
08:04
278
Horoscopul zilei 09.05.2026
08.05.2026
22:55
499
Cloudflare concediază 20% din angajați după ce AI a făcut inutile 1 100 de posturi, în ciuda unor venituri record
08.05.2026
22:32
483
Porsche își închide diviziile de baterii, e-bike și software și își regândește strategia pentru mașinile electrice
08.05.2026
22:10
459
Uber, prinsă în scandalul roboților-taxi Avride: autoritățile federale anchetează 16 accidente ale mașinilor autonome
08.05.2026
21:37
589
Serviciile secrete poloneze anunță atacuri cibernetice ruse asupra stațiilor de apă, în timp ce infrastructura similară din SUA rămâne vulnerabilă
08.05.2026
20:59
550
Ploi răspândite și vreme caldă în Republica Moldova, sâmbătă, 09.05.2026
08.05.2026
20:18
565
Contractorul american care a vândut rușilor instrumente de hacking, obligat să plătească 10 milioane de dolari fostului angajator
08.05.2026
20:05
541
Trump lansează site guvernamental cu fișiere „nemaivăzute” despre OZN-uri, găzduite de noul Department of War
08.05.2026
19:05
470
CET-Nord caută partener privat pentru un sistem de stocare a energiei de 70 MW la Bălți
08.05.2026
18:29
631
Avertizare meteo COD GALBEN, 08.05.2026, 17:00–21:00 – instabilitate atmosferică
09.05.2026
08:04
244
Horoscopul zilei 09.05.2026
08.05.2026
22:55
491
Cloudflare concediază 20% din angajați după ce AI a făcut inutile 1 100 de posturi, în ciuda unor venituri record
08.05.2026
22:32
472
Porsche își închide diviziile de baterii, e-bike și software și își regândește strategia pentru mașinile electrice
08.05.2026
22:10
451
Uber, prinsă în scandalul roboților-taxi Avride: autoritățile federale anchetează 16 accidente ale mașinilor autonome
08.05.2026
21:37
582
Serviciile secrete poloneze anunță atacuri cibernetice ruse asupra stațiilor de apă, în timp ce infrastructura similară din SUA rămâne vulnerabilă
08.05.2026
20:59
540
Ploi răspândite și vreme caldă în Republica Moldova, sâmbătă, 09.05.2026
08.05.2026
20:18
554
Contractorul american care a vândut rușilor instrumente de hacking, obligat să plătească 10 milioane de dolari fostului angajator
08.05.2026
20:05
533
Trump lansează site guvernamental cu fișiere „nemaivăzute” despre OZN-uri, găzduite de noul Department of War
08.05.2026
19:05
465
CET-Nord caută partener privat pentru un sistem de stocare a energiei de 70 MW la Bălți
08.05.2026
18:29
626
Avertizare meteo COD GALBEN, 08.05.2026, 17:00–21:00 – instabilitate atmosferică
08.05.2026
18:04
619
Ministrul Energiei anunță finalizarea până la sfârșitul lui mai a lucrărilor la linia electrică Vulcănești–Chișinău, „coloana vertebrală” a securității energetice a Republicii Moldova
08.05.2026
17:23
528
Lime, gigantul trotinetelelor și bicicletelor electrice susținut de Uber, face pasul spre bursă și se pregătește de listare pe Nasdaq
08.05.2026
16:58
529
Educație aplicată și tehnologii moderne: Vasile Șarban promovează competențele pentru agribusiness la prima conferință AgriMBA din Republica Moldova
496
Airbnb își scrie deja 60% din noul cod cu AI și își mărește profitul, dar recunoaște limitele inteligenței artificiale în călătorii și e-commerce
08.05.2026
16:33
596
Exporturile de fructe moldovenești în UE cresc puternic după extinderea accesului pe piața comunitară
08.05.2026
16:27
578
Rețeaua electrică PJM, copleșită de explozia centrelor de date și a AI: reformă urgentă, timp puțin, nemulțumire generală
08.05.2026
16:12
559
Maia Sandu îl primește la Chișinău pe președintele Ciprului, în prima vizită bilaterală a unui șef de stat cipriot în Republica Moldova
08.05.2026
16:05
589
Maia Sandu obține promisiunea Kajei Kallas de a dubla sprijinul UE pentru securitatea și parcursul european al Moldovei
08.05.2026
16:02
654
Fost șef din Primăria Chișinău și compliceul său, 7 și 8 ani de închisoare pentru escrocherie cu achiziții publice fictive
08.05.2026
15:50
545
Ministerul Energiei cheamă companiile la un webinar OPEM despre piețele de energie electrică pe termen scurt din Republica Moldova
08.05.2026
15:43
536
Decada valorilor general‑umane, lansată în școlile din Moldova pentru promovarea educației civice și a parcursului european
08.05.2026
15:38
658
Moldova reevaluează zăcămintele de petrol și gaze din sudul țării pentru a extinde exploatarea și securitatea energetică
08.05.2026
15:00
546
Șoferiță din Chișinău, condamnată la închisoare după ce a condus băută și a provocat un accident rutier
08.05.2026
14:20
588
Cod galben de ploi puternice, 09–10 mai 2026
08.05.2026
13:04
534
Moldova, la masa marilor decizii privind finanțarea transportului rezilient la summitul ITF de la Leipzig
Edineț: Cinci ani de închisoare pentru un bărbat care și-a răpit copilul de un an și i-a pus cuțitul la gât atunci când femeia a vrut să-l recupereze
Douăzeci și două de filme moldovenești în cadrul proiectului Filme din Moldova – online (VIDEO)
Un muncitor a căzut în groapa șantierului, la Ciocana
Intenționa să ajungă în Europa, tranzitând ilegal Republica Moldova: Un ucrainean a fost reținut de către polițiștii de frontieră
1 MDL
1 EUR
20.19
1 USD
17.15
1 RON
3.83
1 RUB
0.23
1 UAH
0.39

Inapoi














