Ministra de Externe de la București, reiterează la Chișinău că R. Moldova poate conta pe sprijinul României în parcursul său european: „Vă felicit pentru acest moment istoric. R. Moldova a demonstrat că, dacă există determinare, se poate”
2026
Deschiderea oficială a negocierilor de aderare la Uniunea Europeană este „un moment istoric” pentru R. Moldova, iar Chișinăul poate conta pe sprijinul Bucureștiului în parcursul său european.
Declarația a fost făcută astăzi la Chișinău de către ministra Afacerilor Externe din România, Luminița Odobescu, în cadrul unei întrevederi avute cu șeful diplomației moldovenești, Mihai Popșoi, înaintea reuniunii trilaterale Republica Moldova - România - Ucraina.
„Vă felicit pentru acest moment istoric. R. Moldova a demonstrat că, dacă există determinare, se poate. Puteți conta pe sprijinul României”, a afirmat Luminița Odobescu.
Ministrul Mihai Popșoi a mulțumit omologului său român pentru sprijinul acordat Republicii Moldova în lansarea oficială a negocierilor de aderare la Uniunea Europeană.
„România a fost întotdeauna și rămâne un susținător aprig și sincer al Republicii Moldova în parcursul nostru ireversibil către familia europeană”, a declarat Mihai Popșoi.
Potrivit Ministerului Afacerilor Externe, cei doi oficiali și-au exprimat interesul pentru aprofundarea și valorificarea proiectelor comune în domeniul energetic, al infrastructurii, agriculturii, mediului, culturii și educației. De asemenea, miniștrii au apreciat colaborarea foarte bună în domeniul securității, apărării și combaterii dezinformării.
Menționăm că la Chișinău urmează să ajungă astăzi și ministrul ucrainean de Externe, Dmytro Kuleba, cei trei șefi ai diplomațiilor de la Chișinău, București și Kiev urmând să discute despre cooperarea regională în domeniul energiei și dezvoltarea în comun a unei infrastructuri de transport moderne și reziliente, dar și parteneriate regionale în domeniul combaterii dezinformării.
17.10.2026
17:11
17.10.2026
12:55
17.10.2026
11:03
17.10.2026
11:01
17.10.2026
09:48
17.10.2026
08:57
17.10.2026
07:36
17.10.2026
01:45
17.10.2026
00:36
16.10.2026
23:28
16.10.2026
22:30
16.10.2026
22:28
17.10.2026
17:11
17.10.2026
12:55
17.10.2026
11:03
17.10.2026
11:01
17.10.2026
09:48
17.10.2026
08:57
17.10.2026
07:36
17.10.2026
01:45
17.10.2026
00:36
16.10.2026
23:28
16.10.2026
22:30
16.10.2026
22:28
16.10.2026
21:40
16.10.2026
20:40
16.10.2026
20:21
16.10.2026
20:18
16.10.2026
19:55
16.10.2026
19:33
16.10.2026
19:32
16.10.2026
19:30
16.10.2026
19:27
16.10.2026
19:22
16.10.2026
18:58
16.10.2026
18:09
16.10.2026
18:03
Kremlinul acuză Kievul că respinge eforturile de pace ale SUA prin atacurile asupra rafinăriilor rusești
Administrația Trump tace în timp ce Rusia atacă firme americane în Ucraina
Ucraina susține că a distrus patru avioane și a avariat alte două într-un atac cu racheta Long Neptune asupra unui aerodrom din Rusia
Igor Grosu, lecție de DEMNITATE pentru Ion Ceban: „A făcut o declarație HALUCINANTĂ, antinațională. Când Rusia ne amenință, Ceban e de acord, iar când Moldova vrea să-și apere securitatea, el face spume la gură”
Trump anunță că Rusia va livra imediat milioane de tone de motorină pentru SUA și piețele mondiale, după discuțiile cu Putin
















