Ministerul Energiei și GIZ aliniază programele de eficiență energetică și stabilesc prioritățile pentru următorii doi ani
202
Secretarii de stat ai Ministerului Energiei, Carolina Novac și Vitalie Mîța, au participat astăzi la un atelier de lucru dedicat planificării activităților proiectelor GIZ derulate în sectorul energetic.
Scopul atelierului este de a corela activitățile proiectelor E4M și FELICITY cu acțiunile Ministerului Energiei și ale Centrului Național pentru Energie Durabilă (CNED), precum și de a ajusta aceste activități pentru implementarea lor în anul 2026. În acest context, au fost analizate progresele și planurile de implementare pentru programul EcoVoucher, pentru Fondul Rezidențial pentru Eficiență Energetică (FEERM) destinat blocurilor mici de apartamente, precum și pentru produsele de finanțare oferite de CNED, inclusiv cele pentru case pasive.
Totodată, au fost examinate nivelul de conformitate al politicilor de eficiență energetică și direcțiile de dezvoltare în acest domeniu. Discuțiile s-au concentrat pe introducerea contractelor de performanță energetică (EPC), implementarea sistemelor informaționale EMIS în domeniul eficienței energetice, extinderea conceptului de “case pasive” și accelerarea procesului de digitalizare în sectorul energetic.
Noul secretar de stat, Vitalie Mîța, a preluat oficial responsabilitatea pentru coordonarea politicilor în domeniul eficienței energetice. El a mulțumit partenerilor de dezvoltare pentru suportul acordat și a evidențiat importanța acestei arii pentru Republica Moldova, care dispune de un potențial considerabil de creștere a eficienței energetice, mai ales în sectorul clădirilor. “Așteptările noastre sunt clare: o coordonare mai bună, o capacitate de implementare mai solidă și un impact tangibil pentru gospodării, autorități publice locale și instituțiile publice,” a declarat Vitalie Mîța.
La rândul său, Carolina Novac a subliniat că eficiența energetică nu mai este tratată ca un subiect strict sectorial în Republica Moldova. Ea a accentuat că aceasta a devenit un instrument strategic pentru consolidarea securității energetice, pentru protejarea consumatorilor și pentru asigurarea sustenabilității investițiilor publice. “În ultimii ani, am făcut pași importanți în elaborarea politicilor, consolidarea instituțională și conceperea programelor. Provocarea actuală este să ne asigurăm că aceste eforturi se traduc în rezultate coerente și măsurabile”, a menționat Carolina Novac, subliniind necesitatea de a transforma aceste inițiative în beneficii concrete pentru cetățeni și economie.
09.02.2026
15:12
175
Peste 600 de liceeni devin mentori de matematică pentru a-i pregăti pe elevii de gimnaziu de examenul național
09.02.2026
13:54
316
Facilități noi și mai multe examene recunoscute pentru nota „10” din oficiu la bacalaureat la limba străină
09.02.2026
13:51
296
Dorin Junghietu îl prezintă pe Vitalie Mîța, noul secretar de stat la Ministerul Energiei, cu misiunea de a continua reformele din sectorul energetic
09.02.2026
12:19
456
VIDEO // Reprezentanții Mitropoliei Chișinăului și a Întregii Moldove, subordonată Moscovei, calcă în picioare legea și seamănă DISCORDIE în Dereneu. „Cei care își arată nemulțumirea au pătruns forțat în biserică și preluat ILEGAL lăcașul în 2018”
09.02.2026
11:27
465
Bărbat de 40 de ani din Hâncești, condamnat pentru cumpărarea voturilor la prezidențialele din 2024 și referendum
09.02.2026
11:24
401
Japonia finanțează modernizarea gimnaziului „Dimitrie Cantemir” din Ștefan Vodă, unde învață zeci de copii refugiați ucraineni
09.02.2026
10:52
565
FSB acuză Ucraina și serviciile poloneze de recrutarea autorului tentativei de asasinat asupra generalului Alekseiev, care urma să fugă la Kiev prin România
09.02.2026
10:40
357
Campanie națională pentru protejarea copiilor de riscurile inteligenței artificiale în mediul online
09.02.2026
10:13
402
Judecător din Soroca ajunge în instanță după ce a fost prins conducând în stare avansată de ebrietate
09.02.2026
09:52
376
Ministerul Educației lansează, alături de alte instituții, campania națională pentru utilizarea sigură a inteligenței artificiale de către copii și adolescenți
09.02.2026
09:20
577
Rusia lovește din nou cu drone în Ucraina: mamă și copil uciși, atac masiv la Odesa, în timp ce Kievul spune că doar Trump poate opri războiul și cere accelerarea negocierilor de pace
09.02.2026
08:37
466
Horoscopul zilei 09.02.2026
09.02.2026
15:12
209
Peste 600 de liceeni devin mentori de matematică pentru a-i pregăti pe elevii de gimnaziu de examenul național
09.02.2026
15:01
233
Ministerul Energiei și GIZ aliniază programele de eficiență energetică și stabilesc prioritățile pentru următorii doi ani
09.02.2026
13:54
333
Facilități noi și mai multe examene recunoscute pentru nota „10” din oficiu la bacalaureat la limba străină
09.02.2026
13:51
317
Dorin Junghietu îl prezintă pe Vitalie Mîța, noul secretar de stat la Ministerul Energiei, cu misiunea de a continua reformele din sectorul energetic
09.02.2026
12:19
473
VIDEO // Reprezentanții Mitropoliei Chișinăului și a Întregii Moldove, subordonată Moscovei, calcă în picioare legea și seamănă DISCORDIE în Dereneu. „Cei care își arată nemulțumirea au pătruns forțat în biserică și preluat ILEGAL lăcașul în 2018”
09.02.2026
11:27
480
Bărbat de 40 de ani din Hâncești, condamnat pentru cumpărarea voturilor la prezidențialele din 2024 și referendum
09.02.2026
11:24
412
Japonia finanțează modernizarea gimnaziului „Dimitrie Cantemir” din Ștefan Vodă, unde învață zeci de copii refugiați ucraineni
09.02.2026
10:52
579
FSB acuză Ucraina și serviciile poloneze de recrutarea autorului tentativei de asasinat asupra generalului Alekseiev, care urma să fugă la Kiev prin România
09.02.2026
10:40
366
Campanie națională pentru protejarea copiilor de riscurile inteligenței artificiale în mediul online
09.02.2026
10:13
416
Judecător din Soroca ajunge în instanță după ce a fost prins conducând în stare avansată de ebrietate
09.02.2026
09:52
386
Ministerul Educației lansează, alături de alte instituții, campania națională pentru utilizarea sigură a inteligenței artificiale de către copii și adolescenți
09.02.2026
09:20
590
Rusia lovește din nou cu drone în Ucraina: mamă și copil uciși, atac masiv la Odesa, în timp ce Kievul spune că doar Trump poate opri războiul și cere accelerarea negocierilor de pace
09.02.2026
08:37
475
Horoscopul zilei 09.02.2026
09.02.2026
07:53
662
Lavrov amenință cu „reacție militară pe scară largă” dacă Europa va ataca Rusia
08.02.2026
18:56
887
Vremea în Republica Moldova între 9–15 februarie 2026: ger la început, apoi încălzire și ploi de primăvară
08.02.2026
14:58
915
Nicuşor Dan, invitat la prima reuniune a Consiliului de Pace de la Washington; decizia de participare, după consultări cu partenerii americani
08.02.2026
14:18
1040
Epstein a dus un fotomodel din România la o cină privată cu prințul Andrew la Palatul Buckingham. Noi dezvăluiri relansează cererile de anchetă penală împotriva ducelui
08.02.2026
12:57
741
Rusia lovește din nou infrastructura energetică a Ucrainei: instalațiile Naftogaz din Poltava și centrala termică din Herson, ținte ale bombardamentelor repetate
08.02.2026
12:11
895
Zelenski anunță sancțiuni împotriva firmelor străine care aprovizionează industria de rachete a Rusiei
08.02.2026
11:41
1042
Suspectul în împuşcarea generalului rus Vladimir Alexeiev, reţinut în Dubai şi extrădat la Moscova
08.02.2026
08:41
761
Horoscopul zilei 08.02.2026
07.02.2026
22:17
1148
Administraţia Trump convoacă la Washington prima reuniune a Consiliului pentru Pace. România, invitată să devină stat membru fondator
07.02.2026
21:10
944
Ninsoare slabă și cer închis duminică, 8 februarie 2026, în Republica Moldova
07.02.2026
15:59
1000
Iran amenință că va lovi bazele militare americane din Orientul Mijlociu dacă va fi atacat de SUA
07.02.2026
14:00
917
Dronă de tip Gerbera descoperită în raionul Drochia, fără încărcătură explozivă
Peste 600 de liceeni devin mentori de matematică pentru a-i pregăti pe elevii de gimnaziu de examenul național
Ministerul Energiei și GIZ aliniază programele de eficiență energetică și stabilesc prioritățile pentru următorii doi ani
Facilități noi și mai multe examene recunoscute pentru nota „10” din oficiu la bacalaureat la limba străină
Dorin Junghietu îl prezintă pe Vitalie Mîța, noul secretar de stat la Ministerul Energiei, cu misiunea de a continua reformele din sectorul energetic
1 MDL
1 EUR
20.07
1 USD
17.02
1 RON
3.94
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40






Inapoi














