15:05:42 16.12.2025
Stiri

Ministerul Educației promite că învățarea științelor exacte în școli va fi mai ATRACTIVĂ pentru elevi. Ce sistem NOU va fi implementat

Social 17.10.2016 15:45 Vizualizări1065
Ministerul Educației promite că învățarea științelor exacte în școli va fi mai ATRACTIVĂ pentru elevi. Ce sistem NOU va fi implementat edu.gov.md

În instituțiile de învățământ din R. Moldova urmează a fi implementat Conceptul privind Educația STEM (Științe, Tehnologie, Inginerie, Matematică).

Conceptul privind Educația STEM, care susține modernizarea educației și dezvoltarea capitalului uman, a fost elaborat în cadrul Proiectului de Competivitate al USAID Moldova, în parteneriat cu Ministerul Educației.

„În SUA, termenul STEM a fost introdus acum 12 ani, ulterior fiind răspândit în întreaga lume. Acest concept prevede îmbunătățirea practicii de predare, stabilirea mai multor parteneriate atât interne, cât și externe. Datorită acestui sistem va avea loc facilitarea însușirii științelor exacte”, a declarat, recent, în cadrul unei ședințe la Ministerul Educației, expertul internațional din cadrul Proiectului de Competivitate al USAID Moldova, John O’ Sullivan.

Expertul a accentuat că o democrație durabilă are nevoie de sectoare economice cu forțe de muncă bine pregătite, calificate, pentru ca viitorii specialiști să-și poată face o carieră de succes.

„Conceptul STEM trebuie realizat încă din ciclul primar, astfel încât să identificăm noi modalități de predare, capacitați și soluții pentru a impulsiona dezvoltarea domeniului educației”, a spus viceministrul Educației, responsabil de învățământul general, Elena Cernei.

Menționăm că disciplinele STEM formează abilitați de gândire critică, stimulează creșterea interesului pentru domeniile tehnice și inginerești, catalizând astfel formarea noii generații de inovatori.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Top stiri
16.12.2025 08:32 435 Horoscopul zilei 16.12.2025

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
Capricorn
Vărsător
Pești
Berbec
Taur
Gemeni
Rac
Leu
Fecioară
Balanță
Scorpion
Săgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 19.84 1 USD 16.88 1 RON 3.89 1 RUB 0.21 1 UAH 0.40
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare în R. Moldova, pentru cine ați vota?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte