Mihail Gorbaciov: Astăzi, PERICOLUL nuclear pare din nou real
2131
sursa: google.ro Mihail Gorbaciov, fost lider sovietic, a solicitat preşedintelui rus, Vladimir Putin, şi omologului său american, Donald Trump, să denunţe războiul nuclear în contextul unei noi curse a înarmării și militarizării, informează The Independent.
Gorbaciov, în vârstă de 85 de ani, care a fost cel de-al optulea şi ultimul lider al Uniunii Sovietice şi Partidului Comunist, a afirmat că pare „că lumea se pregăteşte de război”.
Fostul politician a făcut aceste afirmaţii pentru revista Time, înaintea întrevederii Theresei May cu preşedintele Donald Trump.
„Lumea de astăzi este copleşită de probleme. Decidenţii politici par a fi confuzi şi în pierdere”, a spus acesta.
„Dar nicio problemă nu este mai urgentă astăzi decât militarizarea politicii şi noua cursă a înarmării. Anularea şi reversarea cursei nimicitoare trebuie să fie prioritatea noastră maximă. Situaţia curentă este mult prea periculoasă”, a adăugat Gorbaciov.
El vorbeşte despre consolidarea capacităţilor militare ale NATO în Europa, cum bugetele de stat se luptă cu finanţarea nevoilor esenţiale ale populaţiilor deşi cheltuielile militare cresc, dar şi despre submarine ale căror serii de focuri ar fi capabile să devasteze jumătate de continent.
„Politicienii şi liderii militari se exprimă într-un mod beligerant, iar doctrinele de Apărare sunt tot mai periculoase. Comentatorii şi personalităţile de televiziune se alătură corului războinic. Totul pare ca şi cum lumea se pregăteşte pentru un război”, a mai spus Gorbaciov.
Sursa: mediafax.ro
25.01.2019
18:40
14.12.2018
08:01
26.10.2018
11:00
24.09.2018
17:02
20.09.2018
09:00
07.09.2018
13:15
21.07.2018
11:00
16.07.2018
08:30
15.07.2018
09:02
19.04.2018
18:15
14.04.2018
09:02
03.10.2026
01:04
02.10.2026
23:28
02.10.2026
21:35
02.10.2026
21:10
02.10.2026
20:43
02.10.2026
19:55
02.10.2026
19:41
02.10.2026
19:36
02.10.2026
19:14
02.10.2026
19:08
02.10.2026
19:02
02.10.2026
18:49
02.10.2026
18:37
02.10.2026
18:34
02.10.2026
18:34
02.10.2026
18:13
02.10.2026
17:57
02.10.2026
17:56
02.10.2026
17:29
02.10.2026
17:25
02.10.2026
17:09
02.10.2026
17:02
02.10.2026
16:11
02.10.2026
15:59
02.10.2026
15:55
S.A. „Energocom” REZILIAZĂ contractul de peste 6,3 milioane de lei pe an pentru sediul legat de afaceristul Arcadie Topalo
Imagin TULBURĂTOARE // Sfârșit tragic după un DIVORȚ dureros. Și-a anunțat moartea în direct pe rețelele de socializare și s-a împușcat în casa soției. Biletul de adio al tânărui de 30 de ani. „Cer iertare. Asta e soarta”
Igor Grosu desființează planul partidelor conduse de Voronin, Dodon, Chicu, Ceban, Costiuc și Usatîi: „O alianță formată la comanda Moscovei pentru a opri parcursul european”
VIDEO // O dronă rusească s-a prăbușit și a EXPLODAT în raionul Anenii Noi, lângă satul Hârbovăț
Evenimentul anului în business! Miliardari mondiali și lideri de top vin la Chișinău pentru a transforma afacerile din Moldova

















