Mesajul emoționant pe care i l-a transmis Michelle lui Barack Obama, cu ocazia împlinirii a 60 de ani: „După atâția ani, încă întorc capul după tine. Te iubesc, Barack!”
2922
Michelle Obama și-a arătat încă o dată afecțiunea pentru soțul ei, cu ocazia aniversării acestuia.
Barack Obama a împlinit 60 de ani, iar Michelle, femeia care îi este alături de mai bine de 28 de ani, i-a urat public „La mulți ani”, folosindu-se de rețelele de socializare care le permit să mențină constant legătura cu fanii lor.
Fosta primă doamnă a Statelor Unite a postat pe Twitter un mesaj care amintește că relația ei cu Barack este mai presus de orice, pentru fiecare dintre ei: „Dintre toate realizările tale, știu că faptul că ești un tată prezent și iubitor pentru fetele noastre e mai presus de toate”, a scris ea.
„Îți mulțumesc că nu ai permis niciodată ca greutatea lumii să te împiedice să fii un soț și un tată minunat. La mulți ani”, a scris ea, citată de elle.ro.
Michelle a postat și o fotografie de familie, în care cuplul este însoțit de cele două fiice ale lor, Malia și Sasha, care au acum 23, respectiv 20 de ani.
Câteva ore mai târziu, pe contul ei de Instagram a apărut și o copertă de revistă din 2008, în care Barack, cu ochelari de soare și ieșind dintr-o mașină, arată ca un star de cinema. De data asta, Michelle a scris: „După atâția ani, încă întorc capul după tine. Te iubesc, Barack!”.
Miercuri, familia Obama și-a anunțat decizia de a renunța la petrecerea din acest weekend pe care o plănuiseră îndelung la Marthas Vineyard, un loc drag lor, spunând că lista de invitați se va rezuma la familie și prieteni apropiați. Motivul schimbării bruște de planuri este creșterea numărului de infectări cu varianta Delta a COVID-19 și îngrijorarea crescândă a autorităților privind transmiterea virusului în grupuri mari de oameni, fie ei și vaccinați.
21.10.2026
08:54
21.10.2026
07:27
21.10.2026
03:37
21.10.2026
01:52
21.10.2026
01:20
21.10.2026
00:56
21.10.2026
00:42
21.10.2026
00:04
20.10.2026
23:31
20.10.2026
23:11
20.10.2026
19:39
20.10.2026
19:20
21.10.2026
07:27
21.10.2026
03:37
21.10.2026
01:52
21.10.2026
01:20
21.10.2026
00:56
21.10.2026
00:42
21.10.2026
00:04
20.10.2026
23:31
20.10.2026
23:11
20.10.2026
19:39
20.10.2026
19:20
20.10.2026
18:55
20.10.2026
18:27
20.10.2026
18:22
20.10.2026
17:42
20.10.2026
17:23
20.10.2026
17:23
20.10.2026
17:04
20.10.2026
16:32
20.10.2026
16:23
20.10.2026
16:22
20.10.2026
16:20
20.10.2026
16:02
20.10.2026
15:37
20.10.2026
15:26
Kremlinul acuză Kievul că respinge eforturile de pace ale SUA prin atacurile asupra rafinăriilor rusești
Andrian Candu rupe tăcerea: Finul lui Plahotniuc și fostul președinte al Parlamentului explică cu ce se ocupă după ce a lăsat definitiv politica în urmă
CUTREMUR puternic resimțit la Chișinău și în întreaga Republică Moldova
Administrația Trump tace în timp ce Rusia atacă firme americane în Ucraina
Ucraina susține că a distrus patru avioane și a avariat alte două într-un atac cu racheta Long Neptune asupra unui aerodrom din Rusia
















